Rezultatele de la Evaluarea Națională 2019 vor fi publicate marți. Cum se notează lucrările și care sunt regulile la contestații

10.900 de vizualizări
Calendarul examenelor naționale 2020
Calendarul examenelor naționale 2020
Rezultatele de la Evaluarea Națională vor fi afișate la avizierele școlilor, pe site-ul Ministerului Educației – edu.ro, dar și de către Edupedu.ro marți, 25 iunie. Acestea sunt primele rezultate obținute de elevi la examen și vor fi afișate până la ora 12:00, prevede calendarul de Evaluare Națională. Elevii își vor vedea marți dimineață notele de la examene, iar cei nemulțumiți pot să depună contestații, în aceeași zi.

Calendarul de Evaluare Națională 2019 prevede că depunerea contestațiilor are loc marți, 25 iunie, între orele 14:00 și 20:00. Profesorii evaluatori au la dispoziție 3 zile pentru soluționarea contestațiilor. Rezultatele finale de la Evaluarea Națională vor fi afișate pe 29 iunie 2019.

Calendar Evaluarea Națională 2019

18 iunie 2019    Limba și literatura română
20 iunie 2019    Matematică
21 iunie 2019    Limba și literatura maternă

25 iunie 2019    Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele14:00 – 20:00)
29 iunie              Afișarea rezultatelor finale

Cine corectează lucrările de examen și care este procedura de evaluare și notare

Fiecare lucrare de examen este corectată și punctată de către doi profesori, care lucrează în săli separate.

Evaluarea lucrărilor de examen se face “cu respectarea strictă a baremului”, pe baza unui punctaj pe scara 1-100; se acordă 90 de puncte pentru răspunsurile corecte și complete și 10 puncte din oficiu. După evaluare, fiecare profesor stabilește nota prin împărțirea la 10 a punctajului obținut de elev, fără rotunjire, și o trece pe lucrare, se arată în metodologie.

Dacă diferența dintre notele date de cei doi profesori evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, atunci notele se trec pe lucrare cu cerneală roșie și cei doi semnează.

Nota finală este calculată de președintele comisiei de examen (adică de director sau directorul adjunct al școlii) și reprezintă media aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de cei doi profesori evaluatori, fără rotunjire. Nota finală este trecută pe lucrare de către președintele comisiei, în prezența profesorilor evaluatori, și este înregistrată în catalogul evaluării naționale, prevede Ordinul privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2018-2019.

Dacă diferența dintre notele puse de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, atunci lucrarea va fi recorectată de alți doi profesori evaluatori numiți de președintele comisiei. Nota finală este apoi calculată luând în considerare cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note/valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală care se trece pe lucrare și este înregistrată în catalogul evaluării naționale. Sub nota finală semnează cei patru evaluatori și președintele comisiei.

După ce sunt corectate toate lucrările de la examene, comisia din centrul zonal de evaluare calculează pentru fiecare elev media generală la evaluarea națională, ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obținute la probe.

Metodologia de Evaluare statuează că președintele comisiei de examen și secretarul din centrul zonal de evaluare sunt obligați să asigure, pentru fiecare disciplină la care se organizează evaluarea, o sesiune de instruire pentru evaluatori. Scopul instruirii este de a diminua diferențele dintre evaluatori în aplicarea baremului de evaluare și de notare. “Se interzic interpretările personale și efectuarea de modificări în baremul de evaluare și de notare”, prevăd regulile de examen.

Contestațiile

Elevii care depun contestații semnează, alături de părinți, o declarație-tip, în care se menționează că au luat la cunoștință că nota pe care o vor obține la contestație poate să le modifice nota inițială fie prin creștere, fie prin descreștere.

În cadrul etapei de contestații, notele puse după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială.

Dacă se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota inițială și cea de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o a treia comisie, formată din alți doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații. “Reevaluarea se face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare”, se arată în ordin. Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații.

Nota de la contestații este definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota primită inițial. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de elev la proba respectivă.

Elevii și părinții pot vedea lucrările proprii de la examen. Care sunt condițiile

Elevii și părinții pot să ceară comisiei județene de evaluare națională să vadă una sau toate lucrările de examen ale propriului copil, însă numai după afișarea rezultatelor finale. Deci pot depune această solicitare abia după etapa de soluționare a contestațiilor.

La vizualizarea lucrării, elevul trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte sau un reprezentant legal.

Consultarea lucrării de examen nu poate conduce la reevaluarea sau la modificarea notelor.

La ce contează media de la Evaluarea Națională

Evaluarea Națională este examenul susținut de absolvenții clasei a VIII-a pentru evaluarea “externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial”, potrivit definiției pe care o găsim în Metodologia (actul care cuprinde regulile) de organizare a Evaluării naționale din 2011, în vigoare și anul acesta.

Evaluarea Națională se desfășoară în fiecare an, într-o singură sesiune. Examenele evaluării nu pot fi “picate”. Notele obținute de elevi la examenele Evaluării naționale contează în proporție de 80% la admiterea la liceu (restul de 20% este reprezentată de media V-VIII). Nu există notă minimă de admitere la liceu sau în școala profesională, intrarea într-o clasă sau alta fiind limitată de numărul de locuri și de concurență.

Atât elevii de la stat, cât și cei din învățământul particular susțin Evaluarea Națională fără taxă.

Elevii care nu au dat examenele de Evaluare Națională vor intra la școala profesională sau liceu, întrucât învățământul obligatoriu continuă și după clasa a VIII-a. Însă ei vor intra pe locurile rămase după admiterea celor cu examen.

Calendar admitere liceu 2019

3 – 7 iulie 2019 Elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu
4 – 8 iulie 2019 Elevii și părinții verifică fişele de înscriere la liceu și corectează eventualele greşeli în baza de date computerizată
12 iulie 2019     Repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a

Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (contează în proporție de 80%), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).

Documentele oficiale care fixează cadrul de desfășurare a Evaluării Naționale 2019:

Photo by Fox from Pexels

Citește și:

 

 

 


3 comments
  1. Sunteti siguri ca vor fi publicate pe EDU.RO? Pentru a respecta protectia datelor s-a tot spus ca vor fi afisate doar in centrele de examinare. Care este adevarul?

    1. Buna ziua! Dacă nu eram siguri nu publicam. Adevarul este acesta: vor fi publicate mediile elevilor, dar pentru o perioadă, după care vor fi retrase de pe site, cum s-a întâmplat şi anul trecut. Pentru detalii puteţi citi aici poziţia ministrului: https://dev.edupedu.ro/ecaterina-andronescu-dupa-ce-parintii-au-cerut-publicarea-clasamentelor-de-la-admiterea-in-liceu-2018-parintii-or-solicita-dar-noi-avem-niste-reguli-pe-care-trebuie-sa-le-respectam/

      1. Ar fi bine sa fie asa, stirile din ultimele zile si informatiile din scoli spun ca vor fi afisate doar in centre. Din interviul Ministrului nu reiese clar ,e o amestecatura de informatii 2018 , 2019 personal nu inteleg asta, interviul scrie ca este din mai 2018…. Nu inteleg de ce nu se da un comunicat clar sa putem intelege toti. Este cea mai proasta organizare a Evaluarii Nationale si a Admiterii. La scoala unde este copilul meu nu s-au dat nici acum Brosurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Ionut Simion, presedintele AmCham - Reducerea numărului de discipline

Reducerea numărului de discipline din trunchiul comun și creșterea numărului de discipline la alegerea școlii, una din cele 7 măsuri pentru Reforma Educației propuse partidelor de AmCham – Camera de comerț americană din România

Reducerea numărului de discipline din trunchiul comun și creșterea numărului de discipline la alegerea școlii este una din măsurile propuse partidelor politice de AmCham – Camera de comerț americană din…
Vezi articolul

STUDIU Aproximativ 30% dintre tinerii români care au participat la un studiu internațional se poziționau în 2024 la dreapta sau extrema dreaptă pe axa politică – creștere cu 10% față de anul 2019 / Procentul tinerilor de stânga sau extrema stânga a scăzut de la 18% la 12%

Aproximativ 30% dintre tinerii din România se poziționau în anul 2024 la dreapta sau extrema dreaptă pe axa stânga-dreapta politică, potrivit raportului „Tinerii din România. Diferențe de gen, participare politică…
Vezi articolul

Școala în țara europeană cu cea mai mare inflație: ghiozdanele s-au scumpit cu 12%, rechizitele cu 9%, iar cărțile școlare cu 5 procente în septembrie 2025 față de 2024

Prețurile la rechizitele școlare au rămas ridicate și în septembrie 2025, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS) transmise la solicitarea Edupedu.ro. În medie, rechizitele costau cu 9,2%, luna trecută,…
Vezi articolul

Evaluarea Națională 2019 – Regulile de la examenul de Limba română: la ce oră să fie elevii în săli, cu ce culoare au voie să scrie, cum își corectează greșelile și ce se întâmplă cu elevii care copiază

Evaluarea Națională 2019 începe marți, cu examenul de Limba și literatura română susținut de absolvenții de clasa a VIII-a. Elevii trebuie să fie în săli până cel târziu la ora…
Vezi articolul