Risc iminent ca deciziile actuale să nu corecteze, ci, din contră, să adâncească inechitățile din educație. Școala trebuie să fie mai întâi o stare de spirit și doar apoi o instituție – Anca Florea, directoarea adjunctă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău

Apel la luciditate, solidaritate autentică și reflecție morală, lansat de Anca Florea, directoare adjunctă la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău, într-o postare pe contul său de Facebook. „Sunt profesor și știu că aceasta nu este în primul rând o profesie, ci o vocație. Sunt director și știu că școala trebuie să fie mai întâi o stare de spirit,” scrie aceasta în contextul în care sistemul de învățământ traversează tensiuni majore, marcate de măsuri economice care pun presiune pe profesori.

Creșterea normei didactice este una dintre măsurile recente ce a declanșat nemulțumiri în rândul cadrelor didactice. Pentru Anca Florea, această decizie ar trebui discutată nu doar în termeni administrativi, ci și etici. „Solidaritatea înseamnă mai mult decât a răspunde unor imperative financiare. Ea presupune o comunitate de interese, dar și o conștientizare a valorii acestora. Este greu de acceptat ca un astfel de principiu să fie invocat exclusiv în momente de criză, dar ignorat în momentele de optimism social,” scrie profesoara.

În opinia sa, școala este astăzi supusă unei presiuni periculoase de a renunța la sensul său profund. „Mi-e teamă că ceea ce trăim abandonează orice construcție socială căreia îi mai putem asocia un coeficient rezonabil de moralitate sau de raționalitate. Lecția solidarității nu se predă în termenii solipsismului etic, ci în baza unei conștiințe colective,” scrie Anca Florea.

Cadrul didactic atrage atenția și asupra inechităților din sistem, întreținute de un corp profesoral eterogen și de mecanisme birocratice care recompensează adesea forma, nu fondul. „Avem un corp profesoral eterogen din punctul de vedere al nivelului academic. Incompetența științifică este adesea mascată de dosare personale stufose și fără valoare. Cei care au muncit cu adevărat pentru devenirea lor academică riscă acum să fie cei mai vulnerabilizați,” mai arată prfesoara.

De asemenea, directoarea adjunctă subliniază nevoia urgentă de debirocratizare și de autonomie instituțională reală. „Este momentul să înțelegem că valoarea prestației unui director sau a unui inspector școlar este în relație directă cu valoarea sa umană și profesională. Autoritatea nu trebuie să fie de natură politică, ci epistemică și deontică,” scrie aceasta.

Într-un mesaj adresat atât decidenților, cât și colegilor din educație, ea pledează pentru recunoașterea efortului real din spatele cercetării autentice, fără umilirea lunar repetată a justificării titlului de doctor. „Este aproape jenant ca lună de lună indemnizația pentru titlul științific de doctor să fie acordată în urma realizării unui raport justificativ. În educație, plus valoarea vine din antrenamentul gândirii, nu din completarea unor tabele,” arată Anca Florea.

Apelul Ancăi Florea este îndreptat spre faptul că deciziile actuale trebuie să recunoască realitatea din școli și să repare, nu să adâncească dezechilibrele. „Este un risc iminent ca aceste decizii să nu corecteze, ci, din contră, să accentueze inechitățile. Sper ca școala românească să-și recâștige identitatea, să opteze mereu cu justă măsură și, mai ales, să se ferească de viziuni utopice sau de lumi distopice,” potrivit directoarei.

Redăm textul integral al directoarei Anca Florea:

„Despre justa măsură ca lecție mereu actuală

Sunt profesor și știu că aceasta nu este în primul rând o profesie, ci o vocație.

Sunt profesor de științe sociale și știu că lecția solidarității nu se predă in termenii solipsismului etic.

Sunt director adjunct și știu că Școala trebuie să fie mai întâi o stare de spirit, și doar apoi o instituție.

Îmi impun să nu las nimic din ceea ce se întâmplă acum în spațiul public să-mi zdruncine aceste convingeri, deși mi-e teamă că ceea ce trăim abandonează orice construcție socială căreia îi mai putem asocia un coeficient rezonabil de moralitate sau de raționalitate. Experiența m-a învățat, în timp, că realitățile sociale nu se judecă în termeni de „absolut bine” sau de „absolut rău”, că este nevoie de o anumită plasticitate a gândirii pentru a înțelege corect opțiunile celor din jur, că este firesc să manifești încredere, fie ea și prudentă, în cei care își asumă o responsabilitate mai mare decât cea pe care tu ai avut-o vreodată. Toate aceste atitudini de bună-credință nu pot „paraliza” însă gândirea spontană și nu trebuie să facă pe nimeni prizonierul unui acces permanent de egoism sau de neimplicare.

Am sperat ca marile teme de dezbatere din zona sistemului de învățământ, provenite din analize, cercetări, statistici, predicții sau din experiența noastră de zi cu zi, să genereze resurse de solidaritate care să igienizeze un spațiu social care riscă din ce în ce mai mult să piardă legătura atât cu legalitatea, respectiv cu existența în fapt a legii, cât și cu legitimitatea, respectiv cu valoarea legii.

Intuiam toxicitatea pe care o aduce unei comunități polarizarea opiniilor membrilor ei și speram ca noi toți să înțelegem că orice intervenție corectivă trebuie să fie una a justei măsuri, ceea ce cu siguranță nu este ușor de definit, dar nici imposibil de intuit.

Trebuie să fim corecți cu noi înșine și să recunoaștem ca avem, din nefericire, un corp profesoral eterogen din punctul de vedere al nivelului academic. Așteptăm cu toții să înțelegem cum putem să ne apărăm instituțional de cei a căror incompetență științifică este mascată de un dosar personal în care există multă maculatură. Avem oare convingerea că restrângerile de activitate care vor urma în sistemul de învățământ nu-i vor vulnerabiliza exact pe cei care au apreciat că devenirea lor academică este mai importantă decât „lupta” pentru a completa un dosar stufos și, de foarte multe ori, fără valoare?

Probabil că mulți dintre noi înțelegem, chiar dacă nu suntem cu totul de acord, că măsura creșterii normei didactice vine într-un moment în care se face apel la principiul solidarității care, într-adevăr, deosebește o societate de o simplă mulțime de indivizi. Să nu uităm însă că solidaritatea înseamnă comunitate de interese (solidaritate obiectivă), dar și conștientizarea acestei comunități (solidaritate subiectivă), iar valoarea ei morală este dată strict de valoarea interesului în jurul căruia se propagă. De discutat dacă nu cumva era de așteptat ca acest principiu al solidarității să fie invocat și în momente de optimism social general. Am convingerea că mulți dintre colegii mei ar fi așteptat ca decizia măririi normei didactice de predare să fi fost precedată cel puțin de soluții, de metodologii, de acte normative care să ne asigure că debirocratizarea sistemului de învățământ este calea firească pentru a ne respecta menirea.

M-am exprimat de multe ori în spațiul public că sunt adepta depolitizării sistemului de învățământ, fie și pentru a asigura un management școlar meritocratic. Sunt convinsă că succesul politicilor și viziunilor educaționale ține în primul rând de profesionalismul celor care le implementează, și mai puțin de viziuni ideologice. Cred că cea mai puternică amprentă în politicile educaționale ar trebui să fie cea științifică. Probabil că noi toți vom avea de câștigat dacă managementul instituțional va avea în primul rând opțiuni bazate pe principialitate, pe corectitudine și pe autonomie. A aduce în prim-plan această problemă și a o soluționa în mod rezonabil ar permite, probabil, un cadru cel puțin deontologic pentru a analiza oportunitatea modificării normei de predare a celor care fac management. Mai mult decât atât, oare nu cumva ar trebui să rezolvăm mai întâi problema debirocratizării? Oare nu ar trebui să asigurăm o minimă autonomie a școlii în raport cu inspectoratele școlare? Realitatea ne spune tuturor că valoarea prestației unui director sau a unui inspector școlar este în relație directă atât cu valoarea sa umană, cât și cu cea profesională. Autoritatea în managementul școlar, indiferent de nivelul la care se exercită, nu trebuie să fie de natură politică, ci doar epistemică și deontică.

Voi pleda întotdeauna în favoarea ideii că valoarea în educație este asigurată de existența unei conștiințe colective care să valideze corectitudinea științifică, sub toate formele sale de manifestare, inclusiv cea moral-atitudinală. Tocmai în virtutea acestei convingeri sper, alături de mulți dintre colegii mei, ca cercetarea doctorală autentică să fie recunoscută pentru valoarea ei intrinsecă. Fac un apel la a înțelege faptul că este aproape jenant ca lună de lună indemnizația pentru titlul științific de doctor să fie acordat în urma realizării unui raport justificativ. Cred că este momentul să înțelegem faptul că multe pot fi cuantificabile imediat, dar nu și plus valoarea pe care o creează în educație o minte antrenată în timp, prin cercetare riguroasă. Este adevărat că realitatea ne-a arătat tuturor că în spatele unei diplome se poate ascunde și o fraudă. Mă întreb dacă nu cumva ar fi legitimă mai întâi o „igienizare” a acestei „realități”. Ar fi o dovadă de minim respect față de cei al căror efort de cercetare a fost unul real. În plus, am vorbi, cu siguranță, și despre un act de dreptate academică.

Acestea sunt doar câteva aspecte ale unei realități confuze. Cred că putem vorbi, din nefericire, despre un risc iminent ca deciziile actuale să nu corecteze, ci, din contră, să adâncească inechitățile din educație. Și aici nu mă refer numai la statutul profesorului.

Vreau să cred că școala românească își va recăpăta identitatea, că va opta mereu cu justă măsură și, mai ales, că va reuși să se ferească de viziuni utopice sau de lumi distopice.”

Context:

Legea Bolojan, așa cum este supra-numit pachetul de măsuri anunțat de premierul Ilie Bolojan în iulie 2025, propune o serie de reduceri și restructurări în sistemul de educație, cu scop declarat de eficientizare bugetară. Printre măsurile anunțate sau anticipate se numără:

• creșterea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar
• desființarea burselor de reziliență și performanță, introduse prin Legea Educației din 2023
• acordarea burselor de merit doar pentru 15% dintre elevii fiecărei clase cu media peste 9,50, ceea ce reduce semnificativ numărul beneficiarilor
• creșterea numărului maxim de elevi per clasă în învățământul preuniversitar, prin derogări de la normele actuale
• concedierea a circa 900 de director de școli și a aparatelor administrative ale acestora, prin comasarea școlilor mici cu școli mai mari ca să aibă minimum 500 de elevi pentru a putea căpăta personalitate juridică

Aceste măsuri au fost criticate de sindicate, organizații de profesori și elevi, dar susținute de Guvern în contextul unui pachet mai larg de reduceri bugetare.