România, printre ultimele țări din Europa în ceea ce privește autonomia organizațională a universităților, dar înregistrează un scor mediu sau ridicat în privința autonomiei financiare, academice și de personal – raport comparativ ce ia în calcul în premieră învățământul superior românesc

România se numără printre țările europene cu cel mai scăzut nivel al autonomiei organizaționale în mediul universitar, dar universitățile românești au o autonomie medie sau ridicată când vine vorba despre administrarea propriilor bani, a chestiunilor de personal și a activităților academice, potrivit celui mai nou “Autonomy Scorecard”, raport periodic realizat de Asociația Universităților Europene, dat publicității marți. Este pentru prima dată când România este inclusă în acest raport, aflat la a patra ediție și care apare din șase în șase ani.

• Acest raport, publicat de asociația ce reprezintă peste 850 de universități din 48 de țări, spune că, pentru România, a avut ca reper legislativ “Legea învățământului superior”. Or, legea în vigoare este Legea educației naționale 1/2011, o lege a învățământului superior fiind încă în stadiu de proiect, dezbătut în diverse forme din vara anului trecut. Din România, este menționat drept participant la studiu (ca reprezentant al organizației rectorilor și cel care a răspuns la chestionare și interviuri) rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu.

În privința autonomiei organizaționale, măsurată în elemente precum alegerea și demiterea conducătorului executiv, mandatul rectorului, incluziunea și alegerea membrilor în forurile de conducere, capacitatea de a înființa entități legale, România figurează pe ultimul loc în rândul țărilor cu o autonomie mediu-scăzută, la egalitate cu Republica Cehă și Cipru, cu un scor de 54%. Ea depășește doar grupul foarte restrâns al țărilor cu o autonomie organizațională scăzută – Grecia, Islanda și Turcia. (Vezi foto deschidere)

La polul opus, cu o autonomie organizațională totală (100%) sau aproape totală, se află Anglia, Scoția, Finlanda, Belgia (Valonia), Lituania, Danemarca și Olanda.

În același timp, când vine vorba despre autonomia financiară a universităților, România figurează în rândul țărilor cu o autonomie mediu-superioară, cu un scor de 75%, la egalitate cu Luxemburg și la același nivel general cu Estonia (77%) și Belgia (Flandra – 74%). La acest capitol, autonomia cea mai ridicată o au Letonia (90%) și Anglia (89%).

• Autonomia financiară se măsoară după criterii precum durata și tipul finanțării publice, capacitatea de a păstra excedentul bugetar, de împrumut, de deținere a unor clădiri sau de a aplica taxe studențești.

La capitolul autonomie privind personalul universitar, România se numără printre țările cu autonomie ridicată, cu un scor de 84%, apropiat de cel al Danemarcei (86%) și al Lituaniei (83%). În acest caz, autonomie totală sau aproape totală este raportată în Estonia (100%), Republica Cehă (98%), Suedia (97%).

• Autonomia privind personalul se referă la abilitatea de a decide procedurile de recrutare, nivelul de salarizare, decizii de concediere sau de promovare.

România apare pe ultimul loc în rândul țărilor cu o autonomie mediu-superioară și în ceea ce privește autonomia academică a universităților, în rândul unui grup mai restrâns de țări, comparativ cu cele care au autonomie ridicată sau cele cu autonomie mediu-redusă. În acest caz, România înregistrează un scor de 61%. În cazul autonomiei academice, lideri sunt Estonia (95%), Finlanda (90%), Anglia, Scoția, Irlanda, Luxemburg (89%( fiecare).

• Autonomia academică are în vedere capacitatea de a decide în privința numărului de studenți, de a-i selecta pe aceștia, de a introduce sau încheia programe academice, de a alege limba de predare, de a alege furnizori și mecanisme pentru asigurarea calității și de a concepe conținut pentru programe educaționale.

La capitolul “Tendințe în diversele dimensiuni ale autonomiei”, când vine vorba despre autonomia organizațională – unde universitățile românești au cea mai scăzută libertate de mișcare, România este scoasă în evidență prin două aspecte:

• Când vine vorba despre consiliile de conducere ale universităților, care capătă un rol tot mai pronunțat în cele mai multe sisteme europene, România este menționată în rândul unui grup restrâns de trei țări (alături de Croația și Republica Cehă) unde este aplicat un sistem de guvernanță dual, cu un rol mai puternic pentru senatul universitar – modelul de conducere asimetric. Raportul menționează însă că, dintre aceste trei țări, Croația tinde să întărească la rândul ei competențele consiliului.

• România și Georgia sunt menționate drept singurele țări europene care au un model de guvernanță dual, dar care nu pot include membri externi în forurile lor de conducere. Și aceasta, arată raportul, în condițiile în care membrii externi au numeroase roluri – de la expertiza pe care o pot aduce la legătura cu stakeholder-ii și cu societatea – și fac parte din structurile de conducere în numeroase sisteme. Iar în Austria, Republica Cehă, landul german Hesse și în Olanda consiliile universităților sunt compuse integral din membri externi. Raportul notează că aceștia trebuie să respecte o serie de criterii foarte clar stabilite pentru a face parte din conducerea universităților.