Să nu se schimbe nimic, primesc. De ce planurile-cadru propuse de Daniel David sunt pe atât dezamăgitoare, cât și ilegale / OP ED Avocat Alexandru Bajdechi

4.017 vizualizări
Sursa: Facebook – Alexandru Bajdechi
După 14 ani de întârziere, Ministerul Educației (și Cercetării) publică în consultare publică proiectul de ordin de ministru aferent noilor planuri-cadru de învățământ pentru liceu.

Deși, în prima etapă, propunerile ministrului David erau mai curajoase, ușor a început să împartă în stânga și în dreapta materii, pentru ca doar funcția de ministru are și un preț. Ministrul tehnocrat David s-a transformat, destul de rapid, în om politic. Asta când nu se află în imposibilitatea absolută de exercitare a funcției de ministru și îi deleagă secretarului general conducerea ministerului, conform art. 61 din Codul administrativ.

Revenind la planurile-cadru

Dincolo de modul total transparent în care s-au desfășurat consultările prealabile și lipsa unui referat de aprobare, acest proiect de ordin de ministru care aprobă planurile-cadru este ilegal și ar trebui retras și refăcut. De ce?

Orice ordin de ministru trebuie să se bazeze pe lege și să pună în aplicare legea. Acest proiect de ordin încalcă legea:

„Articolul 86

(1) În planurile-cadru sunt prevăzute disciplinele, domeniile de studiu, modulele de pregătire obligatorii și opționale, precum și bugetul de timp alocat acestora. Planurile-cadru vor fi evaluate și, după caz, revizuite periodic, iar modificările nu vor produce efecte în timpul anului școlar în curs.

(2) Trunchiul comun se constituie din disciplinele/domeniile de studiu/modulele de pregătire obligatorii, pentru toți elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal indiferent de filieră, profil și specializare/calificare profesională, și se stabilește la nivel central prin ordin al ministrului educației.

(3) Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, denumit în continuare CDEOȘ, se constituie din disciplinele/domeniile de studiu, este propus pentru toți elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal, filiera teoretică și filiera vocațională, și este elaborat la nivel național, regional, local sau la nivelul unității de învățământ. Elevul are posibilitatea de a alege disciplinele/domeniile de studiu, din oferta școlii, în funcție de propriile nevoi și interese de cunoaștere.

„Articolul 88

(2) Planurile-cadru de învățământ și programele școlare pentru disciplinele de studiu și modulele de pregătire obligatorii din învățământul preuniversitar sunt elaborate de instituțiile și organismele abilitate ale Ministerului Educației și se aprobă prin ordin al ministrului educației.”

De ce sunt ilegale planurile-cadru propuse de Daniel David?

  1. Conform legii, există doar trunchi comun și curriculum la decizia elevului. Trunchiul comun se aplică pentru toți elevii. De aceea se numește trunchi comun, nu?
  2. Peste trunchiul comun, sau mai bine zis, în completarea trunchiului comun, există curriculumul la decizia elevului din oferta școlii.
  3. Ministerul Educației (și Cercetării) a inventat ceva nou, care încălcă legea, și anume „Curriculum de specialitate”. Nu există așa ceva în lege și acest „concept” încalcă de fapt art. 86 alin. (2) și (3). Miza? Diluarea curriculumului la decizia elevului.
  4. Ministerul Educației (și Cercetării) nu a aprobat, concomitent sau anterior, trunchiul comun. Dacă ne uităm în lege, respectiv art. 86 alin. (2), se poate observa că trunchiul comun trebuie aprobat, distinct, prin ordin de ministru. După ce se aprobă trunchiul comun, trebuie elaborate și aprobate planurile-cadru. Probabil că vă gândiți că este un detaliu inutil. Dimpotrivă, este un proces logic esențial. Stabilim trunchiul comun și, ulterior, aprobăm planurile-cadru după ce am definitivat trunchiul comun.
  5. Implementarea planurilor-cadru este amânată, contrar art. 86 alin. (1) teza finală. Practic, presupunând că aceste planuri-cadru sunt mai bune decât cele anterioare, aplicarea lor ar trebui realizată de îndată, conform art. 86 alin. (1). Adică începând cu 1 septembrie 2025. Cu toate acestea, art. 39-40 instituie amânări peste amânări.

Pe fondul planurilor-cadru se vor pronunța specialiștii, dar am văzut deja că reacțiile sunt negative. Din ce am urmărit eu, nu am văzut vreo schimbare față de când am terminat eu liceul (în 2014).

De ce am scris acest editorial? Pentru că știu că sistemul educațional din România este sabotat de diferite interese (din interior), iar sistemul e aproape de colaps. Cu toate acestea, Ministerul Educației (și Cercetării) mimează reforma că să nu deranjeze aceste interese.

————

Despre autor: Alexandru Bajdechi este avocat, doctorand în drept constituțional la Academia de Studii Economice din București. A absolvit programul de master „Achiziții publice, Concesiuni, Parteneriat public-privat” al Facultății de Drept, Universitatea din București având o lucrare de disertație cu titlul „Implicații teoretice și practice ale obligațiilor și compensațiilor de serviciu public în cadrul contractelor de servicii publice reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1370/2007”.

Nota redacției: Opinia aparține autorului și nu este neapărat și opinia redacției.


10 comments
  1. În calitate de doctorand în drept la ASE, autorul articolului are, desigur, opinii neutre, obiective…E și expert în educație și cam în orice…Bine că redactia Edupedu se delimitează, totuși, de astfel de puncte de vedere. Apreciem această rezervă.

  2. De ce Ministerul a anunțat termen de consultare ptenteu noile planuri cadru până pe 26 iunie 2025, dar planurile-cadru au fost adoptate pe 20 iunie? Este respectat art. 7 din Legea 52/2003, care impune un termen minim de 10 zile pentru consultare publică?

      1. Dar dvs. ați analizat noutățile din cele din 16 Iunie 2025?

  3. Planurile cadru discriminează elevii de la liceele tehnologice, pt că ei, spre deosebire de elevii de la liceele teoretice nu vor mai face față la o facultate cu profil tehnic. Asta pt că nu vor face față la Politehnică, din cauza reducerii orelor de științe, la jumătate, în liceele tehnologice! Se face o discriminare îngrozitoare! Sunt elevi care merg la liceele tehnologice din pasiune și doresc să urmeze o facultate tehnică după absolvire. Aceștia nu vor face față la facultate din cauza unei pregătiri precare la matematică și fizică.

    1. …deci de asta nu intra elevii de la licee tehnologice la Politehnică!…Acum am înțeles. Mă și miram de ce nu-i regăsim la Automatică, avand în vedere ca rata de promovabilitate la bac la liceele tehnologice e de 100%, și că ei sunt de fapt elevi pasionați și conștiincioși, după cum știm cu toții.

  4. Susțin și eu să nu se scchimbe nimic..pt că planurile cadru de până acum erau si sunt destul de bune

    1. Singurele care trebuiau schimbate erau programele școlare/conținuturile, pentru că au uitat să le regleze când au făcut clasele 11-12 obligatorii din nou (după ce școala fusese la un moment dat obligatorie doar până în clasa a 10-a).

      Dar n-ai cu cine, dacă nu schimbă ceva, nu se simt miniștrii bine. Și întotdeauna schimbă în mai rău, că sunt din ce în ce mai reduși ca inteligență.

  5. cel mai bun plan cadru este sa fie concediati toti cei din minister si agentii, apoi angati altii, pe competenta, si doar 25% din totalul de acum

  6. https://www.libertatea.ro/stiri/pensionarii-de-lux-reangajati-stat-partide-guvern-venit-lunar-5346282
    aici , parale.. , pensionari la 42 de ani ..
    alții se însoara pt prima data la varsta asta .
    cat despre educatie , ea mereu a fost Cenusareasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Religia ca disciplină la Bac în țările europene: în unele nu există deloc, în altele apare ca opțional, atât ca studiu al diverselor doctrine, cât și prin abordări de filosofie și istorie a religiei, religie și sexualitate, religie și știință, pluralism religios

Religia, ca materie de studiu în mai multe țări europene, fie obligatorie, fie opțională, este abordată diferit în diversele tipuri de examene date de elevi la finalul liceului – Bacalaureat,…
Vezi articolul

De 30 de ani se vorbește de pensii, pensii și iar pensii, nimeni nu vorbește de prezentul și viitorul României, despre familiile cu copii – Marian Preda, sociolog și rector al Universității București

De 30 de ani se vorbește de pensii, pensii și iar pensii, nimeni nu vorbește de prezentul și viitorul României, despre familiile cu copii, a declarat sociologul Marian Preda, rectorul Universității București, la B1TV. „Cei…
Vezi articolul

LISTĂ Profesorii care scriu programa școlară de Limba engleză pentru liceu 2026 / Inspectoarea generală Rodica Cherciu și profesoara Gabriela Slăvuțeanu de la Universitatea din București sunt coordonatoare

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat pe site-ul Centrului Național de Curriculum și Evaluare (CNCE, fostul CNPEE) componența Grupului de lucru curricular (GLC) pentru disciplina Limba engleză, care va…
Vezi articolul

Pierderile cauzate de închiderea școlilor primare în pandemie, analizate în SUA și Anglia: Speranța de viață a copiilor americani se estimează că a scăzut cu câteva luni / Minusuri “șocante” în cunoștințele dobândite de elevii englezi, după lockdown-ul din primăvară

Speranța de viață a copiilor americani din școlile primare care s-au închis în prima parte a anului ar înregistra o scădere de câteva luni, potrivit unui nou studiu dat publicității…
Vezi articolul

INTERVIU Carmen Tiderle, scriitoare de poezii pentru copii: De 1 Decembrie, ca educator sau profesor, îți poți manifesta dragul de țară, prin a-i învăța pe copii istoria corectă a României, a le povesti despre democrație, a organiza debate-uri ca oamenii să-și exercite spiritul critic, a educa spiritul critic la copii, a nu-i învăța să studieze formule și formulistic totul. Asta înseamnă să fii patriot ca profesor

„Încă sunt elevi îmbrăcați în tricolor, ce ridică pancarte și spun poezii patriotice de 1 Decembrie. Este extrem de trist. Nu așa ne arătăm dragostea de țară”, spune scriitoarea de…
Vezi articolul