Salariul unui profesor debutant va crește cu 7,31% în 2023, spune ministrul Ligia Deca / Aceasta ar însemna o creștere a salariului net până la 2.344 de lei, un venit “incredibil de mic” – calculele senatorului Ștefan Pălărie

9.307 vizualizări
Valoarea tichetelor de creșă
Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com
Salariul unui profesor debutant din învățământul preuniversitar va crește în medie cu 7,31% în 2023, a spus luni, în cadrul unor audieri desfășurate la Parlament, ministrul Educației, Ligia Deca. Potrivit calculelor senatorului USR Ștefan Pălărie, aceasta ar determina o creștere de doar 165 de lei, până la valoarea de 2.344 lei a salariului net al unui debutant.

Ministrul nu a răspuns întrebării senatorului referitoare la creșterea în valoare absolută a salariului unui profesor debutant. “165 de lei, acesta este răspunsul real, dar trist”, a fost replica parlamentarului. Dar a menționat că, înaintea discuțiilor cu sindicatele, din perioada următoare, creșterea avută în vedere în acest moment este de 7,31%.

Senatorul Pălărie a precizat pentru Edupedu.ro că a folosit, ca referință, un salariu brut de circa 3.725 de lei, care ar urma să crească, în urma majorării anunțate, la puțin peste 4000 de lei, însemnând un salariu net de 2.344 de lei – cu 165 de lei mai mult decât salariul net primit acum de un debutant:

  • “În momentul de față, un profesor debutant are salariul brut de circa 3.725 de lei, astăzi. Salariul net este de 2.179 de lei. După majorarea cu care s-a lăudat doamna ministru, se ajunge la 4.007 lei brut și net 2344, diferența fiind de 165 de lei”, a spus Ștefan Pălărie pentru Edupedu.ro.

Schimbul de replici din cadrul audierilor de la Parlament:

  • Ștefan Pălărie: “(…) Vă întreb dacă știți cât câștigă astăzi ca salariu un profesor debutant din România și cu câți lei în valoare absolută le va fi mărit salariul până la finalul anului 2023, ca urmare a schiței de buget pe care o faceți dumneavoastră?”
  • Ligia Deca: “Vizavi de profesorii din învățământul preuniversitar debutanți, avem o creștere pe medie a salariului de 7,31%. Creșteri mai mari sper să obținem din nou odată cu adoptarea noilor legi, dar, sper eu, să avem creșteri în funcție de discuția pe care sindicatele din educație le vor avea cu prim-ministrul României, discuție programată mâine. Poate și mai repede, în funcție de anvelopa bugetară de care dispunem. Cu siguranță, Ministerul Educației va susține profesorii în acest demers.”

Ștefan Pălărie a comentat pentru Edupedu.ro că “salariul net al unui profesor debutant este incredibil de mic. Un profesor și să se îmbrace în fiecare lună cu niște haine, ca să ajungă în fața elevilor, nu are cum să-și permită din banii aceștia”.

Potrivit datelor raportate în cadrul rețelei europene Eurydice, un profesor de gimnaziu sau liceu, la începutul carierei, câștigă 43.397 de lei brut anual, însemnând 3.616 lei brut pe lună, valoare mai mică, dar apropiată de cea folosită în calculele sale de senatorul Pălărie.

  • Fostul ministru Sorin Cîmpeanu a vorbit în mod repetat, în ultimul an, despre un salariu net minim al unui profesor debutant de 2.597 de lei, cu indemnizația de hrană inclusă.

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. În sfârșit o gândire sănătoasă… Nicio țară nu poate creste și dezvolta sănătos fără o educație temeinica…

  2. Felicitari pentru interventie dar cand ati fost la guvernare nu l-ati presat pe Campeanu sa aplice legea salarizarii care a fost amanata 2 ani de zile.

  3. Ar fi bine sa o plătim pe Deca cu 2200 RON pe luna. Sa vedem cum se va descurca. Nu cred ca are capacitatea sa perceapă ca nu prea ai cum sa supraviețuiești cu banii aceștia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Situația de la Școala Gimnazială nr. 51 din București, unde zeci de părinți au stat la coadă joi noaptea pentru a-și înscrie copilul la programul Școală după școală: Sunt 168 de locuri aprobate de ISMB. „Vineri la ora 12, erau pe listă peste 180 de copii în așteptare”, spune un părinte / Înscrierile se fac și luni

Peste o sută de părinți ai elevilor înscriși la școala Gimnazială numărul 51 din Capitală, din sectorul 2, au stat de coadă în fața unității de învățământ, de joi noapte,…
Vezi articolul

Transferul elevilor în timpul cursurilor. Neadaptarea la mediul din clasă sau din școală, reorientarea școlară și profesională, printre situațiile excepționale stabilite de ISJ Neamț. Ce trebuie să conțină dosarul de transfer

În situații excepționale, elevii se pot transfera și în timpul cursurilor, potrivit prevederilor din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). În cazul transferului din timpul…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar Iași, despre tergiversările în cazul învățătorului acuzat că a bătut o elevă de a II-a și că își terorizează clasa: „La acest moment este în curs de desfășurare cercetarea disciplinară”. Pe 1 martie, inspectorul general spunea că va solicita urgent încetarea contractului de muncă

Inspectoratul Școlar Județean Iași justifică, într-un răspuns pentru Edupedu.ro, menținerea în activitate a învățătorului pensionar acuzat că a bătut o elevă de a II-a și că își terorizează clasa. Este…
Vezi articolul