Strategii de la un profesor ca să nu pedepsești toată clasa pentru unul-doi elevi și cum revii asupra situației dacă totuși ai aplicat o pedeapsă colectivă – Edutopia

2.420 de vizualizări
Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com
Pedepsele colective – precum interzicerea pauzei sau sancționarea întregii clase pentru greșelile unor elevi – pot părea soluții rapide la comportamentele problematice din școală, dar ele afectează relațiile și climatul educațional. Profesorul american Paul Emerich France explică, într-un articol despre managementul clasei, publicat de Edutopia, de ce aceste practici nu funcționează și cum pot fi înlocuite cu intervenții individuale, constructive.

Potrivit autorului, astfel de pedepse nu îi responsabilizează pe cei care au greșit, ci creează frustrare în rândul elevilor care respectă regulile. În timp, relația dintre profesor și clasă se deteriorează, iar motivația generală scade.

Ce poate face cadrul didactic în loc?

  1. Intervenții rapide, direcționate. În loc să sancționeze toată clasa, profesorul poate acționa punctual: să se apropie de elevul care deranjează, să folosească un semnal non-verbal sau să inițieze o tranziție scurtă care să redirecționeze atenția grupului, potrivit profesorului american.
  2. Pauză de reflecție pentru profesor. În momentele de frustrare, este esențial ca adultul să se oprească și să se întrebe: cine a greșit, de fapt? Este corect să reacționez față de toți? Este importantă aprecierea elevilor care colaborează, nu penalizarea nedreaptă a tuturor, mai scrie acesta.
  3. Repararea situației, dacă pedeapsa colectivă a fost aplicată. Dacă a reacționat la impuls și a impus o măsură generală, profesorul își poate asuma public greșeala: oprește pedeapsa, le explică elevilor de ce revine asupra deciziei și acționează individual față de comportamentul problematic.

Pentru prevenirea acestor situații, Paul Emerich France recomandă și construirea unui „contract al clasei” împreună cu elevii, stabilirea de rutine clare, încurajarea comportamentelor pozitive și aplicarea unor strategii restaurative (discuții, reflecții, pași de reparare).

Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Se vede ce bine merge la americani sistemul ăsta de elevul greșește, profesorul se gândește de două ori unde are de reparat la el însuși…

    E adevărat, n-a mai fost o situație de mass shooting prin State de vreo lună, cred. Bat în lemn să nu auzim de alta curând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proceduri gratuite pentru utilizarea catalogului electronic: EDUS sprijină primele etape ale digitalizării în școli, reducerii birocrației și abandonului școlar (P)

Începând cu anul școlar 2025-2026, școlile din România vor putea utiliza exclusiv catalogul electronic, eliminând astfel obligația folosirii în paralel a catalogului fizic și electronic. Decizia Ministerului Educației reflectă direcția…
Vezi articolul

INTERVIU Iulia Voicu, profesoară la UNATC, Facultatea de Film: Educația cinematografică poate sprijini predarea disciplinelor și este esențială pentru o cultură sănătoasă a consumului de media în rândul tinerilor / Ce resurse au la dispoziție profesorii

Educația cinematografică este o componentă care are o legătură strânsă cu prezentul și poate contribui la cultivarea unui consum sănătos de materiale audiovizuale în rândul tinerilor, mai ales în contextul…
Vezi articolul