SURSE Concursul de Titularizare 2025 nu se va anula – informare a unui inspectorat școlar județean către școli / Planul comunicat de minister

32.204 vizualizări
Foto: captură – procedură probă scrisă Titularizare 2025
Concursul național de Titularizare 2025 se va desfășura cu/pe posturile deja publicate, după cum a informat un inspectorat școlar unitățile de învățământ, potrivit unui mesaj consultat de Edupedu.ro. Mesajul inspectoratului școlar a venit în contextul în care vineri, 4 iulie, a avut loc o videoconferință cu reprezentanții ministerului. La videoconferință le-a fost prezentat inspectorilor școlari planul de măsuri care trebuie luate în perioada următoare în învățământ, privind organizarea rețelei școlare, constituirea catedrelor și încadrarea personalului didactic.
  • Proba scrisă de la Titularizare 2025, concursul de angajare în învățământ, are loc marți, 15 iulie, potrivit calendarului oficial.

„Concursul de titularizare se va desfășura cu/pe posturile deja publicate. Nu se va anula, nu se va amâna, nu se modifică lista posturilor deja publicate”, se arată în informarea inspectoratului școlar.

Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), a declarat, pentru Digi 24, că „nu știm dacă posturile pe care colegii noștri vor da examen (de Titularizare – n. red) mai sunt disponibile”. Aceasta a afirmat că „pachetul de măsuri fiscal-bugetare care se aplică educației va aprofunda și mai mult criza din învățământ”.

„Ce trebuie să remarcăm? Vin aceste schimbări într-un moment când mișcarea de personal la nivelul învățământului este aproape încheiată. Mai avem examenul de titularizare, care, ce să vezi, se va desfășura pe 15 iulie, dar nu știm dacă posturile pe care colegii noștri vor da examen mai sunt disponibile. Nu știm unde se va ajunge. Am făcut un calcul estimativ. Recuperarea la bugetul național va fi infimă față de haosul pe care aceste măsuri îl generează în sistemul de învățământ”.

Numărul de cadre didactice a crescut constant între 2018 și 2024, de la 207.393 la 215.614. Acum, prin creșterea normei săptămânale cu două ore la gimnaziu, liceu și în școlile profesionale, estimările Edupedu.ro arată că vor fi eliminate circa 14.100 de posturi și peste 165.000 de elevi afectați indirect de asta.

Vineri, 4 iulie, liderul sindical Marius Nistor a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că măsurile din pachetul fiscal „vor conduce, până la urmă, și la situația în care există riscul de disponibilizări. Dispar în funcție de școală de la 2 norme și până la 5 – 6 norme”.

Ministrul Educației, Daniel David, a spus că „în Educație nimeni nu este dat afară”, în cadrul conferinței de presă de joi. Conform estimărilor de la Ministerul Educației vor fi „14.000 de norme libere”, a adăugat el, după decizia de creștere a normei didactice cu două ore.

Despre norma didactică

Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar vor avea incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, potrivit unui proiect de lege care ar urma să modifice Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Această măsură s-ar aplica din toamnă și până la începutul anului școlar 2029-2030.

Același proiect prevede că profesorii care predau elevilor de gimnaziu și de liceu vor avea norma didactică de predare de 20 de ore, adică vor fi 2 ore în plus. De asemenea, norma didactică va crește cu 4 ore pentru profesorii cu gradul didactic I şi care desfăşoară activitate de mentorat, ajungând la 18 ore.

Tot din toamnă, norma didactică crește cu două ore și pentru profesorii din învățământul special. Aceștia vor avea 18 ore pe săptămână de predare-învățare-evaluare, nu 16 ca în prezent.

Din anul școlar 2025-2026, profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori vor avea norma didactică de predare 26 de ore pe săptămână, după cum se arată în proiect. În prezent, norma pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori este de 24 de ore pe săptămână.

Miercuri, 2 iulie, premierul Ilie Bolojan a anunțat că propune creșterea normei didactice pentru profesorii din învățământului preuniversitar cu 2 ore pe săptămână.

„Vom propune creșterea normei didactice cu 2 ore față de ceea ce aveam azi în învățământul preuniversitar și universitar. Asta înseamnă că, din cele 40 de ore pe săptămână pe care un cadru didactic trebuie să le petreacă la scoală sau în școală, în loc de 18 ore va preda 20 (n. red în mediul preuniversitar), în loc de 16 va preda 18 (în mediul universitar)”, a spus premierul Ilie Bolojan în conferința de presă de miercuri în care a anunțat pachetul de măsuri fiscale.

Joi, 26 iunie, ministrul Daniel David a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că norma didactică va crește:

„Cele două probleme majore sunt: 1 – norma: în programul de guvernare este ideea că în zona preuniversitară trebuie să creștem norma; 2 – bursele atât în zona preuniversitară, cât și în zona universitară. Care vor fi deciziile finale? Nu știm încă. Adevărul este că încă discutăm. Astăzi discutăm, mâine discutăm, dar, cu siguranță, aceste două schimbări se vor face. Nu vă pot spune încă cum, în ce formă exact, dar vă pot spune principiile după care eu lucrez în aceste discuții, inclusiv cu colegii mei din guvern, cu ministrul de finanțe, cu premierul.”

Pe 23 iunie, Daniel David a anunțat, printr-un mesaj transmis cu ocazia preluării unui nou mandat de ministru al Educației și Cercetării, că va propunere ca norma didactică să poată să fie crescută cu maximum 2 ore:

  • Voi propune ca valorile stabilite prin lege să poată să fie crescute cu maximum 2 ore, printr-o metodologie a ministerului, în funcție de diverse criterii (ex.: cât de fragmentată este norma, mediul de lucru, vechimea, numărul de copii cu CES din clasă etc.), pe care le voi discuta și cu partenerii de dialog social. (…)”

De la 1 septembrie 2025, plata cu ora pentru profesori se va raporta la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, potrivit proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare. Proiectul urmărește să modifice și să completeze Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Referitor la plata cu ora, Daniel David a anunțat, joi, 3 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că valoarea pe care o dăm pentru o oră se va schimba.

Citește și:
Nu știm dacă posturile pe care colegii noștri vor da concursul de Titularizare mai sunt disponibile, spune Cornelia Popa Stavri, FSLI: Luăm în calcul nedeschiderea anului școlar / Avem semnale din țară că foarte mulți directori își vor depune demisia
ANALIZĂ 14.000 de posturi eliminate, 165.000 de elevi afectați. Ce înseamnă, de fapt, creșterea normei didactice la 20 de ore pe săptămână
Norma didactică crește cu două ore și pentru profesorii din învățământul special. Din toamnă, aceștia vor avea 18 ore pe săptămână de predare-învățare-evaluare, nu 16 ca în prezent – proiect de modificare a Legii învățământului preuniversitar
Haosul creșterii normei didactice, de la 18 la 20 de ore: directori, profesori și juriști spun că schimbarea normei în mijlocul anului este imposibilă în practică și ilegală

10 comments
  1. Exagerați? Posturile sunt aceleași, cu 2 ore remediale adăugate ulterior prin OME. Se va lungi orarul fiecăruia. Până și prof. de sport vor alerga copiii sedentari prin jurul școlii la remedial, după orar. Ce nu înțelegeți e că nu va trebuie clase în plus la care sa predați ci că aceste 2 ore remediale vor strânge copii din mai multe clase, poate cu 2-3 profesori, ca să aibă toți aceste 2 h in plus. Exact ca opționalele cu mai mulți copii decât încap într-o clasă. Va fi treabă de management cu mult planning, unde prima pb va fi lipsa de spațiu. Nu suntem în vest să avem săli-amfiteatru.

  2. Se duc milogii la concurs. Aia care se duc și dacă nu sunt ore la materia lor. Apoi dau șpagă prin ISJ pt ore. Sau aia de iau note sub 5.

    Concursul ar trebui sa existe doar daca sunt ore. In rest pt ce concurezi?

    Nu vă duceți la supraveghere mai bine sa nu poată da concursul.
    Ar fi primul boicot.

    Cat despre candidati, n-ai ce să aștepți de la ei.

    1. Hai, nu fi frustrat! Fara participare la concurs , nu poti merge nici macar la ședința de repartitie ! E treaba fiecaruia, filozofule!

  3. Să le zică cineva că locurile scoase la titularizare nu au nr de ore pe care dau ei examenul. E caz clar de justiție aici. Doamne ce haos va fi……numai în pielea celor care dau titularizarea să nu fi…

    1. Cum este posibil sa se organizeze examenul de Titularizare? Cei aflati deja in sistem nu vor avea ore sau vor fi nevoiti sa isi completeze norma in doua sau trei unitati, imodificare aparuta dupa lansarea site-ului in februarie. Cum sa se organizeze concurs pt a intra in sistem pentru unii colegi, in conditiile in care posturile sau orele nu vor mai exista??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mi se pare criminal că nu abordăm direct reducerea analfabetismului funcțional, care duce la abandon școlar. Copilul care se simte prost va face tot ce poate să nu se ducă la școală – Liliana Romaniuc, Asociația Română de Literație

Copiilor nu le place școala. Este o caracteristică a acestui timp și, „dacă am dori să le placă școala, ar trebui să facem niște transformări în modul în care le…
Vezi articolul

DOCUMENT Principiile pe baza cărora Guvernul va modifica Legea salarizării în sistemul public, inclusiv în Învățământ. Ministerul Educației are 30 de zile la dispoziție să trimită propuneri

Guvernul a stabilit, printr-un memorandum adoptat în ședința săptămâna aceasta, principiile care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Documentul, obținut…
Vezi articolul

Definitivat 2023. Proba scrisă are loc pe 19 iulie. Instrucțiunile Ministerului Educației pentru profesori: Intrarea în săli se face de la ora 7:30 și până la 8:00. Nu este permisă schimbarea disciplinei pentru care candidatul a optat la înscriere

Proba scrisă de la Definitivat 2023 este organizată miercuri, 19 iulie, potrivit calendarului oficial. Profesorii au acces în sala de examen în intervalul orar 7.30-8.00, conform procedurii Ministerului Educației. Examenul…
Vezi articolul

Solicitare urgentă în școli, de la Ministerul Educației, care vrea să știe câți profesori și alți angajați participă la greva generală din învățământ, care începe luni, 22 mai / Directorii trebuie să completeze formularul până mâine dimineață, iar inspectorii să dea raportul vineri la 10, la centru – surse

O solicitare urgentă a fost trimisă joi după-amiază la inspectoratele școlare, de către Ministerul Educației, conform surselor Edupedu.ro. Instituția le-a cerut inspectorilor să solicite în toate școlile date concrete despre…
Vezi articolul

Oana Moraru, mesaj pentru educatoare: În grădinițe, fie că îmbrățișați filozofia ‘în pădure’, ‘Reggio Emilia’, fie sistemele finlandeze, Waldorf sau Montessori, nu există abdicare de la metodica predării activităților în învățământul preșcolar

Pedagog și fondator de școală privată, Oana Moraru le transmite educatoarelor următorul mesaj: „În grădinițe, fie că îmbrățișați filozofia ‘în pădure’, ‘Reggio Emilia’, fie sistemele finlandeze, Waldorf sau Montessori, nu…
Vezi articolul