SURSE Luciana Antoci este una dintre variantele de lucru pentru portofoliul de ministru al Educației, după demisia lui David / Profesoară de română și fost inspector școlar județean la Iași, Antoci este consilier de stat la cancelaria premierului Bolojan

5.166 de vizualizări
Foto: Facebook/Luciana Antoci
Profesoara Luciana Antoci este unul dintre numele aflate în discuții zilele acestea pentru a prelua portofoliul Educației și Cercetării, vacantat prin demisie de ministrul Daniel David. Potrivit surselor Edupedu.ro, Luciana Antoci este una dintre variantele de lucru ale premierului Ilie Bolojan, alături de rectorul UVT Marilen Pirtea, dar o decizie nu a fost luată până la ora publicării acestui articol.

Amintim că numele aflat în pole position în urmă cu 4 zile pentru preluarea conducerii Ministerului Educației și Cercetării, ca urmare e demisiei lui Daniel David, a fost cel al rectorului Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea. Aflat la al patrulea mandat de rector, Pirtea face parte din categoria rectorilor-parlamentari: se află la al treilea mandat de deputat din partea Partidului Național Liberal, funcție deținută în paralel cu cea de rector. Vezi aici controversele din cariera lui Pirtea: acuzații de plagiat, uzul portițelor legislative în propriul interes, asocieri politice, precum și mesajul de susținere pentru Marilen Pirtea, vehiculat pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, din partea a 30 de directori și reprezentanți ai institutelor de cercetare.

Luciana Antoci este membru PNL Iași, este actual consilier de stat pe educație al premierului Ilie Bolojan, a fost prefect de Iași, precum și șefă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași. Profesoară de Limba și literatura română cu experiență la catedră de aproape 30 de ani, Antoci a avut o reacție dură cu privire la programa de română de liceu pusă în dezbatere de Ministerul Educației condus de Daniel David: Pare croită pe orizontul de nevoi al studenților din anul întâi de la Facultatea de litere, a avertizat aceasta, anunțând: Mă alătur vocilor care pledează pentru o programă modernă, vie, flexibilă.

De remarcat că premierul Bolojan a temporizat schimbarea de la vârful educației, portofoliu extrem de sensibil prin impactul masiv al schimbărilor decise aici și nici la 4 zile de la demisia lui David nu a anunțat un interimar sau un înlocuitor.

Citește și:
SURSE Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării / Marilen Pirtea – în pole position pentru a prelua portofoliul
OFICIAL Daniel David confirmă că și-a dat demisia: Astăzi i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcția de ministru al Educației și Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea
Cine este Marilen Pirtea, rectorul-parlamentar în discuții pentru a deveni ministru al Educației și Cercetării, după demisia lui Daniel David


18 comments
  1. Pe reporteris se gasesc cateva articole interesante ref dna profesor…putregaiul e fara sfarsit se pare in esaloanele inalte ale inspectoratelor, ministerului, etc

  2. David, un ministru foarte slab, fara viziune si orizont, pleaca si lasa in urma „cartoful fierbinte”, cazul nerezolvat a furtului jumatatii de milion de euro de la ISJ Constanta. DE CE Ministerul pare ca nu are reactie la aceasta situatie cu implicatii penale clare?

  3. Un ministru nu poate fi profesor de română la origine. Nu văd bună această variantă. E nevoie de cineva mult mai bun pentru ce urmează, care poate argumenta cu analogie la momente istorice ceea ce va fi de făcut pentru instrucțiunea din România.

  4. Nicoleta, cata vreme asta nu face nimic pentru ca eu sa nu mi pierd serviciul din cauza lui David, nu ma bucur nici cat negru sub unghie de venirea ei. Plus ca este stiuta ca un inspector foarte auroritat si o persoana rautacioasa. Genul ala obedient, ce se dicteaza de sus, tot executa. A pilotat tot ce se putea pilota la ordinul ministerului, mai putin avioane.

  5. Posibil sa fie o varianta mai buna decat altele vehiculate pana acum, dar – in calitate de reprezentant politic important – a fost, se pare, beneficiara unui sistem de transfer si avansare profund viciat, pe care il stim de decenii si pe care nu o sa vrea sa-l schimbe, cel mai probabil.

    Exista o serie intreaga de articole de investigatie pe ReporterIS pe aceasta tema….Mai jos, doar un exemplu:

    https://reporteris.ro/exclusiv/anchete/exclusiv-tot-sistemul-s-a-dat-peste-cap-pentru-transferul-prefectului-luciana-antoci-la-national-jongleria-normelor-tinute-la-sertar-de-liceele-bune/

  6. Catedra de limba si literatura romană ieseană nu predă doar cunostinte insirate la nimereală,se ingrijeste de ordine si trepte progresive in invațare dar si de spritualizarea sensibilitatii copiilor si tineretului din universitati ,școală! O, ce Veste minunată! Să întindă măcar Moldova , din inimă , învățămantului siguranță deplină!

  7. Cea mai proastă alegere pentru învățământ! Îl vrem pe David înapoi!

  8. Bolo… bun la aritmetica :
    A adus un universitar sa taie din preuniversitari
    Acuma aduce un preuniversitar sa taie din universitari 🤯

  9. 😓

  10. ​Vă rog să-i scrieți numele corect: doamna doctor Luciana Antoci. Deși își ascunde titlul după 20 de pagini de comisii irelevante, doamna are un doctorat care a durat suspect de mult: 5 ani în loc de 3.
    ​Oare de ce îl ascunde? Probabil de teamă că cineva va descoperi rețeta „succesului”: cum să fii simultan inspector, profesor și membru în zeci de comisii, în timp ce pretinzi că faci cercetare originală. Când a avut timp de studiu printre atâtea funcții? Cel mai probabil, timpul s-a dus pe „copy-paste”, nu pe inovație. Un CV umflat pentru un titlu care miroase a plagiat. Dottore, doctore, plagiatore!

    1. nu e suspect un doctorat de 5 ani. mai nou programele sunt de 4 ani , nu mai exista doc. de 3 ani. SI nici nu l facea nimeni in trei ani de asta s a si marit „armata„ la 4 ani . fa matale un doctorat și mai vb. ai de SUSTINUT rapoarte ai de facut cercetare ai de publicat in reviste indexate , ai de adunat citari pt relevanta cercetarii facute . e oleaca de treaba . femeia avea SI serviciu SI familie probabil . deci mai usor cu pianul

  11. Dupa logica premierului, aceasta persoana are mai mare sanse decat rectorasul bihorean de Timisoara. Pur si simplu pentru ca este… obedienta.
    Bolojan a cautat, intotdeauna, doar persoane obediente pentru toate pozitiile cheie. Asa a facut la primaria Oradea, asa a facut la CJ Bihor, de ce si-ar schimba naravul acum?
    Este persoana care crede ca detine adevarul absolut, este convins ca se sacrifica pentru binele celorlalti, prin urmare toti trebuie sa fie de acord cu orice idee ii iese pe sub spranceana. Daca nu, arunca „amenintarea” demisiei (pe care nu si-o va da niciodata, dar da bine, pentru impresia artistica).

  12. Ce încredere poate exista în Bolojan, dacă „una dintre variantele de lucru” este Pirtea? Cum de a ajuns consilier și variantă de lucru, în ciuda controverselor? Ergo, de ce a doua variantă ar fi altfel?

    1. Eu cred ca ar trebui sa te mai gândești. În sac mai sunt multe ,multe surprize.

  13. Oricine a veni va putea face fie un haos mai mare, fie un management al dezastrului, prima varianta fiind cea mai probabila. Bani pentru reforma nu o sa aiba.

    Se vehiculeaza doua nume ale unor persoane fara viziune, fara rezultate remarcabile, fara autoritate, dar cu carnet de partid. Dezastrul bate la usa.

  14. Si cel care va veni va putea repara toate nenorocirile facute de David? Bursele de excelenta olimpica , plata cu ora????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO: Un Parc Științific și Tehnologic al Universității din Oradea va putea dezvolta de anul viitor proiecte în domenii precum spațiu, mediu, energie, folosind eco-nano-tehnologii, spune președintele Consiliului județean Ilie Bolojan / Lucrările încep în aprilie

Din toamna anului viitor, proiectele tehnice ale firmelor partenere și ale Universității din Oradea vor putea fi dezvoltate într-un parc Științific și Tehnologic, spune președintele Consiliului Județean, Ilie Bolojan. Lucrările…
Vezi articolul

Ministerul Educației, temă pentru Evaluarea Națională de clasa a VIII-a, după simulare: „Calibrarea variantelor de subiecte să fie îmbunătățită”, astfel încât să crească relevanța acestei evaluări naționale / Sorin Ion, după simularea la Matematică: Subiectele sunt „așa cum trebuie să fie niște subiecte la un examen național”

Ministerul Educației spune după analiza rezultatelor de la simularea Evaluării Naționale: „Calibrarea variantelor de subiecte să fie îmbunătățită, astfel încât să crească relevanța acestei evaluări naționale”, potrivit unui comunicat de…
Vezi articolul

Peste 160 de elevi au cerut înscrierea la școli în județul Bistrița-Năsăud în 2024-2025, după ce s-au întors din străinătate / Majoritatea sunt elevi de clase primare întorși din Germania și Spania – raport al inspectoratului școlar

Peste 160 de elevi care au locuit în alte țări au cerut înscrerea la școli din Bistrița-Năsăud, potrivit Raportului privind starea învățământului pe județ, în 2024-2025, publicat recent de inspectoratul…
Vezi articolul

Platforma TikTok să fie suspendată în România, cere vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu, după ce au apărut suspiciuni că ar fi favorizat propagarea mesajelor candidatului pro-rus Călin Georgescu la Președinție / Ministrul Digitalizării: În campania electorală am trimis 200 de raportări la TikTok

Pavel Popescu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), a cerut miercuri, 27 noiembrie, suspendarea temporară a platformei TikTok în România, până la finalizarea anchetei „instituțiilor statului…
Vezi articolul