Ministerul Educației derulează, de astăzi și până la sfârșitul lunii august, o inspecție în toate școlile din țară pentru a vedea situația școlară a elevilor de gimnaziu și a identifica…
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru Edupedu.ro că abia luni se va decide dacă ministerul va amâna începerea anului școlar cu o săptămână. „Noi când am luat decizia pe…
Consiliul Național al Elevilor condamnă, „cu fermitate”, intenția Ministerului Educației Naționale de a amâna începerea anului școlar 2019-2020, la presiunea Ministerului Turismului, se arată într-un comunicat de presă. Reprezentanții elevilor…
Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut oficial, în ședința de Guvern, ministrului Educației, să amâne cu o săptămână începutul școlii pentru data de 16 septembrie. Potrivit surselor Edupedu, cererea ar veni…
Modul dezastruos în care au gestionat autoritățile cazul de la Caracal se datorează, la nivel social, unui sistem educațional superior în prag de colaps, care formează profesorii și liderii care…
Rata finală de promovare a examenului de Titularizare 2019 este de 48,37%, cu 1,51% mai mare decât rata anunțată înainte de contestații (46,86%), a transmis Ministerul Educației într-un comunicat de…
În total, 124.308 elevi au fost repartizați în învățământul liceal de stat în prima etapă, a transmis vineri Ministerul Educației. Cei mai mulți dintre aceștia au fost repartizați la filiera…
Colegiile Naționale Tudor Vianu, Gheorghe Lazăr și Sfântul Sava ocupă primele trei locuri în topul liceelor din București în ceea ce privește admiterea la specializarea Matematică-Informatică și ultima medie de…
Ministerul Educației a publicat un mesaj despre „evoluția României în domeniul conectivității și tehnologiei informației” așa cum reiese ea din Indicele economiei și societății digitale (DESI), fără să menționeze de…
Comisia Europeană avertizează România, într-un raport publicat astăzi, că sistemul educațional rămâne unul insuficient adaptat nevoilor copiilor din grupele de risc și nevoilor pieței muncii. Raportul arată că 10% din…
„Cifrele de școlarizare trimise către inspectorate vor conduce la creșterea abandonului școlar”, iar dacă ministerul Educației „nu va reveni asupra actului normativ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” va demara…
Există câteva greșeli clasice pe care le poate face un părinte în educația timpurie și care pot dezechilibra comportamentul și mentalitatea unui copil, a explicat pentru EduPedu.ro psihoterapeutul Yolanda Crețescu,…
Adrian Năstase, fostul premier condamnat cu executare în două dosare pentru corupţie la nivel înalt, pentru care a făcut 500 de zile de pușcărie, a primit titlul de Doctor Honoris…
Starea sistemului de Educație este considerată drept rea de 57% dintre participanții la Barometrul de opinie publică al Academiei Române și foarte rea de 21,3% dintre respondenți. În altă ordine…
Comisarul european pentru Educație a publicat pe Twitter o fotografie de la reuniunea miniștrilor educației organizată la București, în care oficialii o așteaptă pe Ecaterina Andronescu. Potrivit surselor Edupedu.ro, ministrul…
Miniștrii ai Educației din 51 de state se întâlnesc astăzi și mâine la Palatul Parlamentului, la cea de-a șaptea Reuniune a Miniștrilor Educației din cadrul ASEM (7th ASEM Education Ministers’…
Ecaterina Andronescu este preocupată să-și șteargă „eticheta de ,groparul învățământului profesional, schimbând din pixul propriu raportul numărului de locuri de la liceu și învățământul profesional”, spune Monica Anisie, fost secretar…
Andrei Selaru, cunoscut drept vloggerul Selly, unul dintre cei mai populari tineri din mediul online, a vorbit despre importanța Educației și a Școlii în viața adolescenților și a tinerilor într-un…
În data de 5 aprilie, în București, la Hotel Ramada Plaza, va avea loc conferința Educație Incluzivă, din cadrul proiectului FIERST- ”From Inclusive Education to Real Scale Transfer”, organizată…
Preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit cu mai mulţi elevi de liceu la evenimentul de inaugurare a Spațiului 80east (optzecist) – „Acasă în comunism’’ – un laborator interactiv de educație…
Ministrul Educaţiei a declarat că a făcut o evaluare în 2018 a numărului de medici plecaţi din ţară pentru a munci peste hotare şi că a descoperit că „plecaseră din…
Ca să te vindeci sau să ieși din propriul rahat – toate formele de terapie spun – trebuie mai întâi să îl vezi foarte bine, scrie Oana Moraru într-o postare…
Proiectul „România educată”, lansat de președintele țării în ajun de Moș Nicolae, a stârnit o ploaie de reacții negative, majoritatea foarte bine argumentate. Viziunea și strategia președintelui (de remarcat că…
Numărul celor care declară că se întâlnesc față în față cu prietenii și vecinii, măcar o dată pe săptămână, a scăzut cu 8 procente față de 2011, fiind a doua…
Preşedintele Klaus Iohannis se va consulta în următoarele 3 luni cu partidele și guvernul pe marginea proiectului „România Educată”, care urmează să fie lansat miercuri, 5 decembrie, a declarat consilierul…
Performanțele învățământului românesc sunt, din păcate, prea puține și prea mici ca să poată însemna ceva în istoria mare a țării. Avem strategii pentru aproape fiecare problemă majoră legată și…
Într-un scenariu propus de un sondaj BestJobs, participanții au fost întrebați dacă s-ar angaja în România, în cazul în care țara ar fi de fapt o companie, mai exact o…
Rectificarea bugetară taie bani de la Educație și Cercetare. Potrivit documentului publicat miercuri seara de către Ministerul Finanțelor, de la cele doua instituții s-ar lua o sumă de 426,7 milioane…
Ministrul Muncii a pus din nou pe Facebook 20 de fotografii cu liste ale proiectelor locale de canalizare sau reţele de apă potabilă, desfăşurate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală,…
Rechizitele, manualele, serbările și excursiile, plus cheltuiala cu after-school-ul înseamnă un buget lunar de 545,8 lei pentru un copil. Asta arată cel mai recent studiu al fundației Friedrich Ebert Stiftung,…
Ecaterina Andronescu are cele mai mari șanse să ocupe fotoliul de ministru al Educației, iar Daniel Breaz poziția de ministru al Cercetării, au declarat surse politice și apropiate ministerelor, pentru…
„Performanța” României în acest an este că a reușit să rămână în același punct în care era și în anul 2014, la capitolul atingerea țintelor pentru o Educație de calitate…
Cheltuielile populației pentru educație au fost de 8,61 de lei pe lună, pe gospodărie, în trimestrul II al acestui an (aprilie, mai, iunie), potrivit datelor publicate de INS. Educația și sănătatea…
FSLI îi cere premierului să anuleze ordinul semnat de fostul ministru Valentin Popa, prin care sunt reduse 4.000 de posturi în învățământ. Ministerul Educației a luat decizia concedierii oamenilor din…
Peste 4.000 de angajați din învățământ riscă să fie concediați, avertizează Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Organizația îi cere premierului Viorica Dăncilă să blocheze aplicarea Ordinului ministrului educației naționale…
Klaus Iohannis critică guvernul PSD-ALDE, pentru măsurile pe care le-a luat în educație și cercetare. Liderul de la Cotroceni vorbește despre “instabilitatea legislativă și lipsa unei direcții clare în educație”,…