Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) anunță un proiect realizat în parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), de sprijin pentru absolvenții universităților în efortul acestora de a-și…
După reabilitarea termică a clădirilor unde își desfășoară activitatea majoritatea instituțiilor publice, școli și grădinițe, care au deja un nivel crescut de radon, concentrația acestuia va crește și mai mult,…
Amnistierea plagiatorilor, ca moment T0 pentru plagiate, a fost ridicată în discuție la reuniunea din acest weekend a rectorilor, atrage atenția Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR), federație care a…
Aproape 25% din românii eligibili pentru vaccinare împotriva COVID-19 s-au imunizat până acum, Bucureștiul are cea mai mare rată de acoperire vaccinală, aproape 45% din locuitori, apoi vine Clujul cu…
România nu mai este reprezentată de nicio universitate în primele 1000 de instituții de învățământ superior incluse în QS World University Rankings 2022, cel mai nou clasament dat publicității, marți,…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va scoate la concurs, pentru anul universitar 2021-2022, peste 5.000 de locuri bugetate pentru absolvenții de liceu și peste 10.000 de locuri în regim cu taxă.…
Rata de vaccinare pentru fiecare localitate este disponibilă, din 1 iunie, pe o hartă interactivă și corelată cu scenariul de desfășurare a școlii. Harta, actualizată permanent, este realizată pe platforma…
Universitatea Babeș-Bolyai arată, într-un comunicat emis luni, că este “cea mai reprezentativă universitate românească în cercetarea științifică, atât global, cât și pe domenii”, conform Indicatorilor Esențiali de Știință (ESI –…
Peste 60% dintre respondenții Barometrului Opiniei Publice realizat de Avangarde nu știu să spună numele unei instituții de învățământ superior pe care o respectă. Dintre cei 38% care au răspuns…
Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB), prin DATA Lab, lansează platforma REThink Emotions, destinată promovării sănătății emoționale a copiilor și adolescenților, se…
Premierul Florin Cîțu nu a trimis niciun răspuns solicitării oficiale transmise acum 2 luni de rectorul Universității Babeș-Bolyai, printr-o scrisoare deschisă, de a schimba legislația astfel încât relația dintre universități…
Numărul psihologilor din unitățile de învățământ este prea mic, raportat la necesități, apreciază rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, profesor de psihologie. Acesta a spus marți, citat de Agerpres,…
Cercetătorii de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj au realizat o hartă interactivă care arată rata de incidență la nivelul fiecărei localități din România, datele fiind actualizate zilnic, se arată…
Doi profesori ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anume conf. Univ. dr. Simona Ștefan și prof. Univ. dr. Daniel David, care este și rector al instituției, au primit un premiu pentru…
Gest de solidarizare fără precedent făcut de Facultățile de Drept din trei mari centre universitare, cu decizia de astăzi a Universității din București de a exmatricula 45 de studenți de…
Universitatea Babeș Bolyai din Cluj va continua predarea în format online la majoritatea facultăților, la fel ca în semestrul I, și clasic la cele vocaționale sau hibrid la cele care…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost acceptată ca membru al European Institute of Innovation & Technology (EIT), anunță instituția într-un comunicat de presă UBB arată că este singura instituție de…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca a desemnat, joi, un “Consiliu Consultativ Strategic” al Rectorului, ce are rolul să ofere consiliere pentru acțiunile instituției de învățământ superior în zona socio-economică, anunță,…
Universitățile și mediul socio-economic au nevoie de schimbări “fundamentale” în legislația care acoperă legăturile dintre cele două medii – de la măsuri care să permită angajarea fondurilor dobândite direct din…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a transmis într-un comunicat de presă că a luat notă de comentariile critice ajunse în spațiul public în legătură cu limbajul utilizat într-un suport de…
România a intrat în pandemia COVID-19 care a închis școlile pentru o perioadă record cu cel mai mare nivel al analfabetismului funcțional înregistrat în ultimii 6 ani: 44%. La un…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), împreună cu colaboratorii săi din țară, reuniți în rețeaua națională WellbeingAcademy, va implementa în România proiectul international CaringUniversities al Organizației Mondiale a Sănătății și al…
Cristian Litan, conferențiar universitar, cercetător și unul dintre prorectorii Universității Babeș-Bolyai din Cluj, este persoana propusă de PLUS pentru postul de secretar de stat pentru cercetare în noul Minister al…
Universitatea Babeș Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca se află în fruntea instituțiilor românești de învățământ superior, incluse într-un clasament internațional al universităților în funcție de prezența lor “pe web”, Webometrics. Doar…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) revendică, printr-un comunicat transmis marți, cea mai bună performanță între universitățile românești la competițiile naționale de finanțare a proiectelor de cercetare organizate în 2020 de…
Oamenii ar trebui să aibă încredere în medici așa cum au încredere și în alți specialiști fără să își imagineze tot felul de teorii ale conspirației, spune expertul în sănătate…
Două cercetătoare ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Sanda Boca și Alina Sesarman, sunt printre câștigătoarele celor patru burse în valoare de câte 47.000 de lei acordate în cadrul celei…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) prezintă, miercuri, patru ghiduri destinate comunității și autorităților, documente menite să ofere informații și posibile abordări ale problemelor legate de pandemia de COVID-19, mai ales…
Economia României va evolua în formă de “W asimetric”, cu o scădere a PIB de 5% la nivelul 2020, din cauza pandemiei, estimează cercetători ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Aceștia…
Pandemia mută Noaptea Cercetătorilor Europeni în online, iar cele mai strălucite idei ale cercetătorilor români, cele mai atractive experimente și cele mai interesante institute științifice din țară vor fi accesibile…
Indicele de Modernitate a României a crescut cu 9 puncte în 25 de ani, iar avansul cel mai mare în modernizarea țării este adus de generația copiilor născuți în 2000.…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) donează, în cadrul Proiectului „Șanse egale la educația online pentru copiii din mediul rural” inițat de Fundația Alma Mater Napocensis a UBB, 50 de tablete performante 4G…
Un grup de cercetători ai unui centru de cercetare al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a prezentat, într-o revistă internațională de specialitate, un “nanosistem” care are potențial în tratamentul cancerului, anunță…
Busola electorală 2020, o platformă online care permite oricărui alegător din România să își compare preferințele politice cu programele partidelor care concurează în alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, a…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea de Tehnologie Chemnitz vor începe, în 2021, un “proiect de organizare a unor cursuri comune de master și laboratoare virtuale, care să integreze noile…
Universitățile europene ale viitorului trebuie regândite și redefinite, pentru a face față provocărilor pe care vor fi nevoite să le înfrunte, afirmă un mare grup de universități europene, The Guild,…
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca „a ajuns în paradigma actuală la maximum de dezvoltare! În această paradigmă nu mai putem crește, ci putem aștepta ca celelalte universități din țară să…
Orașele Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov, Buzău și Oradea stau cel mai bine la capitolul serviciilor de guvernare electronică oferite cetățenilor, dintre toate orașele României, iar Bucureștiul intră în top 10 doar…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a anunțat, miercuri, că se organizează în școli academice/școli de știință. Acestea vor reuni, fiecare, mai multe facultăți și au drept scop să crească nivelul…
„Până nu reparăm componenta de educație nu putem aborda serios alte componente strategice, iar toate celelalte reforme vor fi sortite eșecului sau vor dura foarte mult”, a declarat astăzi rectorul…
La Cluj-Napoca urmează să se înfiinţeze un institut de tehnologii inovative, care va fi unul dintre beneficiarii fondurilor alocate prin proiectul Europa Inteligentă, a declarat, marți, premierul Ludovic Orban, după…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a decis începerea anului universitar 2020-2021 în variante mixte, adaptate fiecărei facultăți și specializări, de la învățământ clasic, prin învățământ hibrid la învățământ complet online,…
Alexandra Baneu este singurul cercetător din România inclus pe lista celor 436 de câștigători din statele europene în cadrul competiției organizate de către Consiliul European al Cercetării (European Research Council/ERC),…
Clujul a avut cea mai dinamică evoluție economică din România, ia sectorul IT a devenit cel mai puternic în zonă, după o creștere de 2% în perioada pandemiei, care a…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ia în considerare un scenariu hibrid pentru deschiderea anului universitar, în care studenții „de anul I de la toate facultăţile să vină în Cluj, iar în…
Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este unul dintre cei doi rectori recent numiți în noul Consiliu general al CNATDCU, for care a generat discuții aprinse între rectorii care…
Compania de consultanță ShanghaiRanking a publicat, luni, clasamentele sale ale universităților din lume, în funcție de domenii și subiecte de studiu – Global Rankings of Academic Subjects 2020. În total,…
Studenții trec în această perioadă printr-o etapă extrem de solicitantă cognitiv și emoțional, pentru mulți dintre ei: susținerea examenului de licență. Cum se pot raporta la emoțiile lor ca la…
Un grup de elevi de liceu din Marea Britanie au transformat vibrațiile moleculelor în muzică, prin experimente supervizate de chimiști de la Universitatea Bradford și cu participarea unui cercetător de…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că va primi peste 5 milioane de lei din fonduri europene pentru realizarea unui proiect de infrastructură de calcul de înaltă performanță, de tip cloud.…
„Dincolo de varietatea opțiunilor ideologice, din punctul nostru de vedere problema majoră în acest caz este că, prin formulările vagi ale legii, pe lângă punerea sub semnul întrebării a unor…
PIB-ul României a scăzut cu 14,6% în trimestrul al doilea comparatic cu primul trimestru al anului, pe fondul crizei provocate de pandemia Covid-19, potrivit estimărilor făcute de Facultatea de Științe…
Planurile autorităților referitoare la cercetarea din fonduri europene prezintă două mari probleme, arată senatorul USR Mihai Goțiu într-o interpelare depusă luni și consultată de EduPedu.ro. Comunitatea științifică, atrage atenția parlamentarul,…
Rectorul celei mai mari universități din România, Daniel David, critică dur Guvernul Orban pentru intenția de a construi noi institute de cercetare și de a stabili noi domenii strategice. “Cu…
Admiterea la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj se va desfășura, anul acesta, exclusiv online, din cauza restricțiilor impuse de pandemia Covid-19, potrivit unui comunicat al instituției. Acesta precizează că fiecare facultate…
Românii au început să se deplaseze mai puțin, pe fondul apariției pandemiei Covid-19, cu 10 zile înaintea stării de urgență, iar mobilitatea a atins un nivel minim la sfârșitul primelor…