Uniunea Europeană trece printr-o criză de profesori. Principalul motiv e salarizarea / România, penultima în UE la alocarea pentru Educație raportată la PIB

2.322 de vizualizări
Foto: Grafic EUObserver
40% din profesorii din UE au trecut de 50 de ani, iar meseria lor nu e tocmai una atractivă pe moment – nici pentru a-i menține pe post pe cei care o practică deja, nici pentru a atrage generații mai tinere care să suplinească lipsa, potrivit unei analize a publicației EUObserver, preluată de Rador Radio România. Doar 7% din profesori au sub 30 de ani și, chiar și înainte de pandemia de Covid-19, numai jumătate din profesorii din țările OCDE erau satisfăcuți de salariul lor.

În consecință lipsa personalului a devenit ceva obișnuit în sectorul educației. Sunt afectate toate sectoarele dintr-un mare număr de state UE, din mai multe motive.

Principalul motiv îl constituie salariile, mai ales că acestea nu mai țin pasul cu inflația galopantă – în acele cazuri în care salariile chiar sunt mărite.

Se estimează că Germania va avea nevoie de 25.000 de profesori în plus până în 2025. În Austria 20.000 de profesori se vor pensiona până în 2027.

Salariul mediu al unui profesor din sectorul public a fost de 25.055 euro în anul școlar 2020-2021. Dar situația variază de la un stat UE la altul.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


2 comments
  1. Rusine clasei politice!
    Profesorii vor devenii mai importanti intr-o lume care va fi plina de roboti intr-un viitor apropiat.

  2. Ca de obicei, principalul motiv al nemultumirii profesorilor este ignorat: faptul ca am ajuns slugoi in fata elevilor si a parintilor, ca sintem total lipsiti de aparare in fata obrazniciei, mistourilor si jignirilor. Ca vez,i ca de fapt e vina noastra ca nu stim sa ne impunem in fata clasei si nu avem tact pedagogic.
    Bag sama ca-s tot mai putini aia cu tact pedagogic sau este foarte la cautare in sectorul privat unde-s platiti mult mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România Educată – promovată de ministrul Cîmpeanu, la Summitul Educației, ca sumă a eforturilor de întărire a școlii după pandemie / Monitorul Educației al Comisiei Europene: Pachetul de legi pentru programul prezidențial va fi adoptat în al treilea trimestru din 2023

Summitul european al Educației, eveniment la care au participat înalți oficiali ai UE și din statele membre, i-a dat, vineri, ministrului român Sorin Cîmpeanu posibilitatea să explice colegilor europeni măsurile…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Avem colegi profesori, din păcate, care au fost departe de programa pe care ar fi trebuit să o respecte în interesul elevilor / La matematică, avem nevoie de o abordare mai practică și mai puțin abstractă

„Este îngrijorător, de exemplu, faptul că 15% dintre elevi nu au reușit să facă 10+10:10. (…)  Chiar mă întreb cum acei profesori nu au observat în clasa a V-a, în…
Vezi articolul

Mesaj de tip ONG-ist al liderului celui mai mare sindicat din învățământ, de Ziua Educației: Ne-am fi dorit să vă spunem astăzi că educația din România a devenit o prioritate. Nu putem / FSLI nu a avut nicio poziție publică la proiectele Legilor Cîmpeanu

„Ne-am fi dorit să vă spunem astăzi că educația din România a devenit, în sfârșit, o prioritate națională, că în curând toate problemele din sistem vor fi rezolvate, că veți…
Vezi articolul

DOCUMENTE Corpul național de profesori mentori și cel de formatori, constituite oficial. Pentru programele PROF III și PROF IV, activitatea de formator realizată nu este plătită, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial / Ce implică activitatea de mentorat pentru anul școlar 2022-2023

Corpul național de profesori mentori din învățământul preuniversitar a fost constituit printr-un ordin publicat vineri, 11 noiembrie, în Monitorul Oficial. Profesorii mentori sunt cei care se ocupă cu organizarea și…
Vezi articolul