ULTIMA ORĂ Calendarul anului școlar 2025-2026 – proiect. Cursurile încep pe 8 septembrie și se încheie pe 19 iunie / 36 de săptămâni de școală, împărțite în 5 module

[jp_post_view]
Calendar an școlar 2025-2026 – proiect / Foto: captură Ministerul Educației și Cercetării
Ministerul Educației și Cercetării a publicat proiectul de ordin privind structura anului școlar 2025-2026, conform căruia cursurile vor începe pe 8 septembrie 2025 și se vor încheia pe 19 iunie 2026, cu un total de 36 de săptămâni de școală​.

Cursurile ar urma să se desfășoare în perioada 8 septembrie 2025 – 19 iunie 2026. Iată perioadele propuse pentru vacanțe an școlar 2025-2026:

  • 25 octombrie – 2 noiembrie 2025
  • 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026
  • O săptămână la alegerea inspectoratelor școlare, între 9 februarie și 1 martie 2026
  • 4 aprilie – 14 aprilie 2026
  • 20 iunie – 6 septembrie 2026​.
Excepții pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a / a XIII-a
  • Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă: 34 de săptămâni, cu finalizare pe 5 iunie 2026.
  • Clasa a VIII-a: 35 de săptămâni, finalizate pe 12 iunie 2026.
  • Învățământ tehnologic și profesional: 37 de săptămâni, finalizate pe 26 iunie 2026​.

Inspectoratele școlare județene (ISJ) și al municipiului București (ISMB) vor putea decide perioada vacanței din februarie și programarea săptămânilor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, între 8 septembrie 2025 și 3 aprilie 2026​.

Datele oficiale pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, precum și pentru admiterea în clasa a IX-a, vor fi stabilite prin ordine distincte ale Ministerului Educației​.

Proiectul de ordin este în consultare publică, iar structura finală va fi aprobată și publicată în Monitorul Oficial. Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice pe adresa de e-mail consultari.publice@edu.gov.ro.

DOCUMENT DESCARCĂ Proiectul de ordin de ministru privind structura anului școlar 2025-2026:

Articol în curs de actualizare.


7 comments
  1. Iar se începe pe 8 septembrie și nu vine nimeni ptr ca este foarte cald…
    iar trăiți doar prin colegiile care au aer condiționat ? când majoritatea nu au aer și efectiv de pe 8 -9 iunie nu mai poți sa stai ca fierbi la propriu în clasa.
    De ce ținem porcăria aia de săptămână verde și altfel pe banii părinților? măcar scoateți una dintre ele.
    si sa începi pe 15.09 e foarte bine ptr ca nu toți părinții pot merge în vârf de sezon când preturile sunt foarte mari…
    voi trăiți în bula voastră în care toate școlile au aer condiționat,tabla inteligentă…Helio! treziti-va

    ne am saturat sa cotizam la scoli și gradinita ptr un minim de conditii. Fondu clase fondu nu știu cui …

  2. Deci la MEC saptamana are 2 zile? Doar cu „saptamana” 8 – 9.01 ies 36 saptamani lol. Daca scazi cele doua saptamani de pseudo-vacanta si „saptamana” de 2 zile raman 33 pentru cursuri. E atat de cool sa fii elev in Romania.

    1. Exact asta ma gandeam si eu… Dar oare ne-ar putea spune ministerul… cum asezi in orar cele 30 de ore /sapt de la o clasa…. in 2 zile??? daca ei au conceput o saptamana de scoala cu 2 zile… sa ne explice si cum fac elevii toate orele in acea saptamana… Ca nu scrie nicaieri ca ai voie sa ii pui copilului un orar si luni-miercuri daca el are vacanta, si iaca… nu le face fiindca a fost liber. NU, legislatia prevede in jur de 30 ore/saptamana… Asa ca, va rugam, dati-ne si solutia asezarii acestor muuulte ore in 2 zile. Sau 3… ca mai e si saptamana 15-17 aprilie… cu 3 zile.

  3. de ce dracu pe 8 și nu pe 15 septembrie? e de vină reforma continuă din învățământ… și clasa zero o alta anomalie ființă de pixelul albastru.

  4. Cu decizii de genul asta David o sa-si ia o portie de injuraturi.

    Anyway, ar trebui sa multumim pentru pseudo-vacanta in plus, 5 zile, de anul nou si de Paste. Poate in ignoranta sa David isi imagineaza ca vin elevii pe 8 ianuarie, respectiv 15 aprilie. Pffff.

    Nu pot fi ignorate nici saptamanile verde si albastra. Li s-a pus cruce activitatilor de plantat flori in curtea scolii lol. E greu de inteles de ce au ramas prostiile astea si in urmatorul an scolar.

    Haosul continua cu Deca sau fara lol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Raluca Turcan, vicepremier: În Educație este pentru prima dată când copiii vor începe anul școlar cu manualele pe bănci și când un program de pregătire a profesorilor nu este doar pe hârtie, ci este pus în practică

Promisiuni pentru elevii care în septembrie vor intra în clasa a VIII-a din partea vicepremierului Raluca Turcan, la Consiliul Național al PNL. Prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal, Turcan a declarat…
Vezi articolul

Apel World Vision: Lumea trebuie să acționeze imediat în ajutorul copiilor din Afganistan / 8,2 milioane de minori au avut nevoie de asistență umanitară și de protecție în 2021

„Nenumărați copii vulnerabili din Afganistan vor plăti cu viața pe măsură ce vor fi înghițiți de conflict”, avertizează, marți, organizația umanitară internațională World Vision. Această arată, într-un comunicat de presă,…
Vezi articolul

În Italia, tot personalul școlar, universitar și studenții sunt obligați să aibă certificatul verde de vaccinare anti-COVID. Lipsa certificatului conduce la suspendarea raportului de muncă și încheierea salarizării / Părinții care intră în școli ca să își ia copiii acasă trebuie să aibă cu ei certificatul verde

Un decret aprobat joi în Italia prevede că părinții care intră în școli pentru a-și lua copiii acasă trebuie să dețină certificatul verde – care atestă vaccinarea contra Covid-19 -,…
Vezi articolul