Contractul pentru programul „Școala după școală”, prin care profesorii fac ore remediale cu elevii, a fost semnat la două luni și jumătate de la debut. Maria Manea, Ministerul Educației: Estimăm că de săptămâna viitoare se vor face plățile

19.211 vizualizări
Sursă foto: Grigore Popescu / Agerpres Foto
Contractul de finanțare pentru programul „Școala după școală” a fost semnat azi, pe 20 mai 2021. Informația a fost confirmată pentru Edupedu.ro de secretarul de stat din Ministerul Educației, Maria Manea. Oficialul a spus că este vorba despre o finanțare totală de 146,1 milioane lei pentru acest semestru, bani care ar putea ajunge la inspectoratele școlare județene și apoi la școli și profesori începând de săptămâna viitoare.

„În 20.05 s-a semnat contractul de finantare pentru proiectul „Program național pilot de tip „Şcoala după şcoală” (Program național de educație remedială)”. Valoarea proiectului este de 146.163.000 lei.

„Sunt finanțate activități derulate pe parcursul semestrului II și până la finalul anului scolar 2020-2021, menite să reducă riscul de părăsire timpurie a școlii din învățământul preuniversitar, pentru elevii din ciclul primar și gimnazial, în special elevi din grupurile vulnerabile, cu accent pe elevii aparținând minorității Roma, elevi din mediul rural, elevi cu dezabilități, elevi din comunitățile dezavantajate socio-economic”, a declarat Maria Manea pentru Edupedu.ro.

Reamintim că pe 12 mai Edupedu.ro a scris că profesorii și învățătorii care fac ore remediale, cursuri de recuperare, cu elevii în programul „Școala după școală” nu au primit încă niciun leu pentru plata activităților. Asta în condițiile în care au trecut două luni și jumătate de la debutul programului, iar plățile ar fi trebuit să se realizeze lunar, nu trimestrial.

„La nivelul Ministerului Educației sunt în derulare activități specifice de verificare a documentelor transmise de Inspectoratele școlare județene/ISMB în vederea validării activităților derulate începând cu 9 martie 2021 și efectuării plăților corespunzătoare”, a mai precizat secretarul de stat.

Întrebată când vor primi profesorii banii, Manea a spus că „estimăm că începând de săptămâna viitoare se vor face plățile către Inspectoratele școlare județene”.

După plata de la minister către inspectorate, banii ar trebui să ajungă la școli, care sunt obligate, potrivit Ordinului nr. 3.460/6 martie 2021, să facă plățile către profesori în termen de 3 zile.

Reamintim că ministrul Educației a declarat pe 24 aprilie că “facem tot posibilul să se plătească orele pe luna martie încă înainte de sărbătorile pascale, astăzi a fost validat proiectul, deci de astăzi se pot transmite solicitarea de plată pentru 146.000 de elevi din învățământul primar și gimnazial și 90.000 de elevi din învățământul liceal, care erau oricum cuprinși într-o altă formă de decontarea orelor remediale”, a declarat Cîmpeanu.

Cîmpeanu spunea atunci că este vorba despre „o estimare făcută pe Programul Operațional Capital Uman că în luna martie au fost organizate circa 14.600 de grupe și s-au desfășurat, în medie, 12 ore/grupă. Altfel spus, salarii în martie ar fi 1.752.000 lei.

Programul de ore remediale a debutat pe 8 martie, iar profesorii au fost înștiințați de către Ministerul Educației că “luna martie se pontează cu 15 ore, cele 5 ore (n. red. din prima săptămână până la demararea programului) se consideră absențe la care au dreptul elevii, deci se acordă finanțarea pe întreaga lună”, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro și publicat pe 15 martie.

Reamintim că orele remediale se plătesc profesorilor care fac aceste cursuri cu 100 de lei brut/oră, în limita a 20 de ore pe lună, potrivit ordinului de ministru care reglementează această plată.

“Cadrele didactice pot susține ore de remediere, acestea nu sunt introduse în EduSal, nu se cumulează cu norma de bază (nu este limitat numărul de ore, este conform Codului Muncii)”, potrivit documentului citat.

La orele remediale pot participa toți elevii din România din ciclurile primar și gimnazial, clasele pregătitoare, a I-a, a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a. Înscrierile se fac în regim continuu, iar actualizarea elevilor în grupele de remediale se face lunar, în ultima săptămână din lună.

Foto: Grigore Popescu / Agerpres Foto


6 comments
  1. Minciuni.Prima data s_a zis ca se vor plati pana la Sarbatorile Pascale,apoi hop..nu e semnat contractul…S_a semnat si contractul ….Si??? Nu s_a dat nici un ban pana in prezent.

    1. Se intrec în minciuni… Când apare unul, când altul, sa promită respectarea contractului de munca semnat în luna martie…. O fac doar așa, de gura lumii, sperând că profesorii vor lucra la nesfârșit pe banii personali și timpul lor liber… Interesantă această tactică, dar cei care au promovat-o uita ca există și justiție. Banii se pot recupera în instanță, chiar dacă sindicatele tac mâlc și au decis să nu se implice, menajand un ministru care nu-și respectă cuvântul..

  2. Plus ca unii s-au trezit aruncati in acest program fara voie! Am rupt din timpul familiilor si guvernul acum semneaza actele!!! Nu s-au primit indicatii clare, unitare, despre orar, metodologia are muuuulte neajunsuri…un program alandala!

  3. Nu înțeleg cum au demarat un program care nu avea sursa de finanțare. Este bătaie de joc!

    1. 27 mai 2021…. Profesorii nu au primit niciun ban pentru orele remediale începute încă din 9 martie Au fost mințiți luna de luna, doar- doar vor munci pe banii și timpul lor liber… O bătaie de joc fără limite pe care și-o permit doar cei care nu sunt profesori, dar au ajuns decidenți într-un sistem decăzut din drepturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Dacă situația bugetară se stabilizează, poți să te gândești la unele lucruri pentru următoarele module din acest an școlar” – Daniel David către profesori, după ce le-a spus că e nerealist să se aștepte la o schimbare în măsurile fiscal-bugetare / Sindicaliștii sunt așteptați în zilele următoare la Minister să „construim pe această nemulțumire”, afirmă ministrul

Ministrul Educației Daniel David le-a transmis profesorilor, „dacă situația fiscală bugetară se stabilizează poți să gândești unele lucruri pentru anul școlar viitor, sau de ce nu, pentru următoarele module din…
Vezi articolul

Certificări ECDL cu premii și cel puțin alte trei beneficii pentru elevii care se înscriu și își atestă competențele digitale până pe 15 decembrie. Educația digitală – o necesitate, nu o opțiune (P)

ECDL Romania încurajează toate școlile, elevii și profesorii să participe activ la această revoluție digitală în educație. Cu ECDL/ICDL, toți cei implicați în procesul educațional pot să își construiască un…
Vezi articolul

Cod roșu de căldură miercuri, 17 iulie, cu până la 42 de grade, în ziua concursului de Titularizare. Sunt 31 de grade în București la ora 9, când începe proba – prognoza completă ANM și temperaturile din 40 de orașe

Zi de foc miercuri, 17 iulie, pentru candidații și profesorii care susțin concursul național de titularizare, de angajare în sistemul de învățământ. Vor fi până la 42°, potrivit Administrației Naționale…
Vezi articolul

600.000 de profesori din SUA au renunțat să mai predea, în ultimii doi ani, din cauza pandemiei / Printre motive, lipsa de control asupra predării materiei în școala online, presiunea programei sau propria anxietate legată de starea de sănătate

600.000 de cadre didactice din SUA au renunțat să mai predea în ultimii doi ani, marcați de pandemie, din cauza greutăților la nivel emoțional create de școala online, potrivit datelor…
Vezi articolul

Liceele pedagogice vor continua să formeze învățători, iar aceștia se vor putea angaja în învățământ ca suplinitori pentru doar 5 ani – amendament pe proiectul legii Educației. Au nevoie de diplomă de facultate în pedagogia învățământului primar pentru titularizare sau definitivare

Ministra Educației, Ligia Deca, a prezentat „o soluție“ la situația liceelor pedagogice, ca amenament la Comisia de Învățământ, în cadrul dezbaterilor de luni pe proiectul legii învățământului preuniversitar. Aceasta a…
Vezi articolul