Elevii români au obținut o medalie de aur, două medalii de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Chimie – IChO 2025 din Dubai (EAU). Informația a fost confirmată pentru Edupedu.ro de coordonatorul lotului de olimpici, profesorul Marius Andruh.
Ceremonia de premiere s-a încheiat duminică, în jurul orei 19. Luni, 14 iulie, lotul olimpic urmează să revină în țară.
La olimpiadă au participat 92 de țări, potrivit icho2025.ae. Țări cu statut de observator au fost Ghana, Guinea și Honduras.
Rezultatele elevilor români:
- Matei Ursăchescu, Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău – aur
- Mihnea Alexe, Colegiul Național „Tudor Vianu” din București – argint
- Ștefan Dumitrescu, Colegiul Național „Doctor Ioan Meșotă” din Brașov – argint
- Alexandru Băgăianu, Colegiul Național „Sfântul Sava” din București – bronz
Elevii au fost pregătiți și însoțiți în Emiratele Arabe Unite (EAU) de Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române, Mihaela Matache, conferențiar universitar dr. la Universitatea din București și Daniela Bogdan, profesoară la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București.
Problemele pe care le-au avut de rezolvat elevii vor fi publicate de organizatori după încheierea competiției, potrivit acestora.
- Elevii români au obținut trei medalii de argint și o medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Chimie (IChO) în 2024.
- În 2023, elevii români au obținut la IChO în Elveția patru medalii de aur, argint și bronz. Profesorul Marius Andruh, coordonator al lotului, spunea atunci că „am reușit să reclădim echipa de olimpici în condiții bune, după perioada de pandemie în care pregătirea a fost afectată și s-a simțit”.
7 comments
Felicitări!
Un drum in viata cu realizări.
p.s.chimia este prima materie înțeleasă fiind predata,încă din generala,de un cadru profesoral cu excelente abilități didactice .
chimia este materia care m-a facut om in viata!
9,90 la admitere in 1993 UMF Craiova.
Iar cu tocilarii ăștia. Dacă ii întrebi nu știu sa-ti răspundă de ce apa deshidratata e mai ușoară ca apa distilata.
Domnu’ „Rotar,”
Daca dv credeti ca acesti „tocilari” nu stiu ce-i cu apa …, eu zic sa-i întrebati. O sa fiți surprins!!
Inca mai exista elevi si invatamant de calitate in Romania, chiar daca „nu se stie pana cand”… cu toate masurile, voit sau nu gresite, care se tot iau in dauna invatamantului, a elevilor si profesorilor.
Pana atunci: FELICITARI, dragi olimpici!
Domnule Rotar,
pana va vor raspunde olimpicii, dv continuati sa deshidratati apa!
Felicitări!
Gânduri bune și noroc în viață!
Iar david vrea sa mai taie de ka Educatie, nenorocitul!
Felicitari! Educatia romaneasca e pentru cei care invata!!!