Medalie de aur, două medalii de argint și una de bronz pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Chimie – IChO 2025 din Dubai

23.426 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Ministerul Educației – România
Elevii români au obținut o medalie de aur, două medalii de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Chimie – IChO 2025 din Dubai (EAU). Informația a fost confirmată pentru Edupedu.ro de coordonatorul lotului de olimpici, profesorul Marius Andruh.

Ceremonia de premiere s-a încheiat duminică, în jurul orei 19. Luni, 14 iulie, lotul olimpic urmează să revină în țară.

La olimpiadă au participat 92 de țări, potrivit icho2025.ae. Țări cu statut de observator au fost Ghana, Guinea și Honduras.

Rezultatele elevilor români:
  • Matei Ursăchescu, Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău – aur
  • Mihnea Alexe, Colegiul Național „Tudor Vianu” din București – argint
  • Ștefan Dumitrescu, Colegiul Național „Doctor Ioan Meșotă” din Brașov – argint
  • Alexandru Băgăianu, Colegiul Național „Sfântul Sava” din București – bronz

Elevii au fost pregătiți și însoțiți în Emiratele Arabe Unite (EAU) de Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române, Mihaela Matache, conferențiar universitar dr. la Universitatea din București și Daniela Bogdan, profesoară la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București.

Problemele pe care le-au avut de rezolvat elevii vor fi publicate de organizatori după încheierea competiției, potrivit acestora.

  • Elevii români au obținut trei medalii de argint și o medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Chimie (IChO) în 2024.
  • În 2023, elevii români au obținut la IChO în Elveția patru medalii de aur, argint și bronz. Profesorul Marius Andruh, coordonator al lotului, spunea atunci că „am reușit să reclădim echipa de olimpici în condiții bune, după perioada de pandemie în care pregătirea a fost afectată și s-a simțit”.


7 comments
  1. Felicitări!
    Un drum in viata cu realizări.
    p.s.chimia este prima materie înțeleasă fiind predata,încă din generala,de un cadru profesoral cu excelente abilități didactice .
    chimia este materia care m-a facut om in viata!
    9,90 la admitere in 1993 UMF Craiova.

  2. Iar cu tocilarii ăștia. Dacă ii întrebi nu știu sa-ti răspundă de ce apa deshidratata e mai ușoară ca apa distilata.

    1. Domnu’ „Rotar,”
      Daca dv credeti ca acesti „tocilari” nu stiu ce-i cu apa …, eu zic sa-i întrebati. O sa fiți surprins!!
      Inca mai exista elevi si invatamant de calitate in Romania, chiar daca „nu se stie pana cand”… cu toate masurile, voit sau nu gresite, care se tot iau in dauna invatamantului, a elevilor si profesorilor.
      Pana atunci: FELICITARI, dragi olimpici!

    2. Domnule Rotar,
      pana va vor raspunde olimpicii, dv continuati sa deshidratati apa!

  3. Felicitari! Educatia romaneasca e pentru cei care invata!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fenomenul Brașov – Elevii cer procurorilor să-l cerceteze pe inspectorul școlar din Brașov și Ministerului Educației să trimită corpul de control la inspectorat

„Solicităm public Ministerului Educației Naționale să trimită corpul de control pentru cercetarea ISJ Brașov și a celor trei licee implicate. Totodată, solicităm Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov să dispună…
Vezi articolul

Eleva de 16 ani care a murit la Piatra Neamț urma să participe la activități organizate numai de elevi, în Colegiul „Petru Rareș”, fără știrea și aprobarea Inspectoratului școlar / Nimeni nu s-a asigurat că minorii veniți singuri ajung la cazări

O elevă de 16 ani din București a murit la Piatra Neamț, unde venise pentru a participa la conferințe organizate independent de elevi, după model internațional, la Colegiul Național „Petru…
Vezi articolul

Judecătorul Cristi Danileț, despre grilele la BAC inspirate din examenele magistraților: Am distrus justiția cu întrebările grilă, iar acum la liceu? Ferească cerul!

Subiectele de examen tip grilă au “transformat candidații la INM în niște memoratori de manuale și legi și îmbulinatori de răspunsuri”. Avertismentul a fost lansat de judecătorul Cristi Danileț, după…
Vezi articolul