Un proiect de lege care interzice fumatul în școli și pe o rază de 200 de metri în jurul acestora, precum și pe stradă sau în alte locuri publice, pentru elevii care nu au împlinit 18 ani, a fost adoptat tacit de Senat și trece în Camera Deputaților

5.377 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun prin care fumatul este interzis minorilor în școli și în jurul acestora, plus în alte locurile publice, potrivit Agerpres.

Propunea legislativă ar fi trebuit dezbătută și aprobată de Senat până în luna decembrie, dar acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că procedural vorbind proiectul se consideră adoptat tacit.

Proiectul prevede că „interzicerea consumului de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţii economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m în jurul acestora”.

Amenda pentru eventualele încălcări ale acestui articol ar urma să fie între 100 și 500 de lei, potrivit textului propunerii.

Conform celui mai recent studiu al Agenției Naționale Antidrog, publicat pe 17 noiembrie 2022, 12,4% dintre dintre cei care fumează încep înainte de împlinirea vârstei de 14 ani.

„Legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare eforturi autorităţilor cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun fumatului de către această categorie sunt lipsite de rezultate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ iniţiat de un grup de parlamentari PSD.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Propunerea a primit deja avizele necesare pentru dezbaterea în Senat, astfel la Consiliul Economic și Social patronatele și sindicatele au dat aviz favorabil, iar societatea civilă a avizat nefavorabil proiectul, însă cu motivarea că interzicerea fumatului pentru minori nu va limita consumul de tutun, ci îl va împinge într-o zonă privată, astfel că, în opinia reprezentanților în CES ai societății civile, tinerii vor socializa mai puțin în locuri publice. Aceștia mai spun că printr-o astfel de măsură autoritățile ăși vor crea o imagine refractară în rândul tinerilor.

Guvernul încă nu a emis un aviz pentru acest proiect.


1 comment
  1. Bine că se exista draft cu aceasta lege,dar draft cu legea educației nu exista.Asa vor securiștii ,dulapul de la președenție și marioneta de la minister,sa ne,,,
    atragă atenția” spre alte ,,porcarii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, întrebat de ce susține conduceri politice în inspectoratele școlare, când alegătorii au optat pentru un independent la conducerea țării: Faptul că partidele merg prost nu înseamnă să renunțăm la partide. Democrație funcțională, în logica europeană, fără partide nu există

„Într-o democrație, mecanismele democratice sunt reprezentate de partide. Faptul că partidele merg prost nu înseamnă că renunțăm la partide și că renunțăm la programe de guvernare”, a spus miercuri, într-o…
Vezi articolul

Peste 50 de proiecte digitale pentru educație din întreaga UE, inclusiv două din România – prezentate într-o colecție realizată de UEFSCDI pentru Comisia Europeană: de la concursuri de securitate cibernetică, la platforme de consiliere școlare sau de pregătire pentru examene

Platforme online de management școlar, de pregătire pentru examene sau de consiliere în carieră, jocuri, programe pentru educația STEM sau vocațională, concursuri de securitate cibernetică, desfășurate în țările membre ale…
Vezi articolul