Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va relua cursurile în format clasic, cu prezență fizică, din 28 martie, a decis Senatul Universității / Dacă acest sistem online a fost bun doi ani pentru a susține diplome ale universităților românești, nu poate să fie atât de catastrofic – chiar nu putem spune asta! – să îl mai aplicăm câteva, puține luni din semestrul II, spune rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David

[jp_post_view]
Foto: captură UBB
Decizia Consiliului de administrație a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca prin care studenții revin la cursurile cu prezență fizică pe 28 martie, a fost aprobată azi de Senatul Universității, iar până atunci va fi o perioadă de tranziție, se arată în comunicatul instituției.

La Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca cursurile se vor relua față în față pe 28 martie, după ce Senatul Universității a aprobat luni decizia Consiliului de Administrație, prin care după această dată, activitățile ce presupun prezența fizică și participarea obligatorie se desfășoară doar față în față, iar unde nu este obligatorie prezența se vor desfășura față în față sau față în față și online.

Până pe 29 martie, activitățile academice se vor desfășura ca până acum. Examenele din sesiune și cele de finalizare a studiilor se vor desfășura doar față în față. 

UBB a decis revenirea completă la cursurile cu prezență fizică după o perioadă de tranziție care se va încheia la finalul lunii martie, cu posibilitatea excepțională de prelungire până în data de 4 aprilie 2022, la solicitarea specifică a facultăților.

Într-un comunicat de presă, rectorul UBB, prof. univ. dr Daniel David spune că „dacă acest sistem (n. red online) a fost bun doi ani pentru a susține diplome ale universităților românești, nu poate să fie atât de catastrofic – chiar nu putem spune asta! – să îl mai aplicăm câteva, puține luni din semestrul II. Asta pentru a nu bulversa organizarea semestrului și viața comunității academice și pentru a nu favoriza abandonul școlar. Anul universitar 2022-2023 implementat în formatul clasic acreditat, îmbogățit cu variante online (după adaptări legislative)”, crede rectorul UBB.

„La anunțul autorităților că din 9 martie este necesară revenirea la formatul clasic, noi am militat prin diverse mecanisme pentru o variantă de tranziție rațională, și anume continuarea formatului existent. Dacă acest sistem a fost bun doi ani pentru a susține diplome ale universităților românești, nu poate să fie atât de catastrofic – chiar nu putem spune asta! – să îl mai aplicăm câteva, puține luni din semestrul II. Asta pentru a nu bulversa organizarea semestrului și viața comunității academice și pentru a nu favoriza abandonul școlar. Evident, examenele finale de semestru trebuie organizate în regim clasic (ca etapă standard de revenire), iar anul universitar 2022-2023 implementat în formatul clasic acreditat, îmbogățit cu variante online (după adaptări legislative). Autoritățile au aprobat doar o perioadă scurtă de tranziție, cu constrângeri de recuperare. Noi credem în continuare că variantă propusă inițial de UBB ar fi fost cea mai bună, fiecare urmând apoi să și-o adapteze la mijlocul semestrului II prin prisma autonomiei universitare (de la clasic, prin hibrid, până la online). Nu poți trata o universitate cu zeci de mii de studenți, venind din toate colțurile țării (nu mai vorbesc de cei din străinătate) într-un oraș scump, cu un profil complex (și la noi specializările tehnice/științe/vocaționale sunt deja în regim clasic sau hibrid, dar multe specializări socio-umane, cu numeroși studenți,  sunt în regim online), ca una care are doar câteva mii, majoritatea din propriul județ, cu resurse de spațiu care adesea exced nevoile studenților pe care îi au și cu specializări dominant vocaționale care au început deja de luni bune varianta clasică. Suntem în scop pe aceeași linie cu autoritățile – campusurile trebuie să reprindă viață -, dar vedem calea diferit. Ca instituție academică ne putem însă exercita autonomia doar în condițiile reglementărilor existente, astfel că decizia noastră trebuie înțeleasă în acest context,” a afirmat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David. 

Studenții UBB s-au declarat nemulțumiți de decizia impusă de Ministerul Educației, urmând să organizeze proteste și să transmită autorităților memorii cu privire la decizia luată de minister.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noutăți la acordarea burselor pentru elevii cu rezultate la competițiile școlare. Premiile la fazele județene ale olimpiadelor contează la bursele de merit – surse / Bursele de excelență olimpică includ și elevii din loturile restrânse și vor fi acordate și în vacanțe

Elevii cu premii la faze județene ale olimpiadelor școlare vor putea primi bursă de merit, potrivit noii variante de proiect de ordin de ministru cu regulile de acordarea burselor în…
Vezi articolul

OFICIAL Norma didactică pentru profesorii din universități nu crește obligatoriu prin Legea Bolojan, ci doar pentru cadrele didactice din preuniversitar

Legea 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan, a intra în vigoare prin publicarea ei vineri noaptea, pe 25 iulie, în Monitorul Oficial. Actul normativ în forma finală confirmă ceea ce Edupedu.ro…
Vezi articolul

„Copiii sunt bine atunci când adulții sunt bine”. Ghid pentru educatori și părinți, coordonat de psihoterapeutul Domnica Petrovai: Adulții au misiunea de a construi coreglarea dând dovadă de compasiune și înțelegere

„După ce ne naștem, îngrijitorii noștri sunt întregul nostru univers. Suntem complet dependenți de ei pentru a supraviețui. Pe lângă hrană și îngrijire fizică, avem nevoie de iubire necondiționată, atenție…
Vezi articolul

Universitatea din București se oferă să sprijine inclusiv prin cazare și hrană refugiații din Ucraina, să susțină protejarea patrimoniului universitar din această țară / Vor fi discuții cu MAE – rectorul Marian Preda

Universitatea din București consideră că e de datoria sa, în contextul conflictului din Ucraina, „să fim solidari și să venim cu propuneri concrete pentru sprijinirea studenților, profesorilor și a familiilor…
Vezi articolul