Elevii de clasa a VII-a pot să aplice la Universitatea din București, la cursuri de mentorat și sprijin material. Care sunt condițiile de înscriere

3.398 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Elevii din învățământul preuniversitar pot aplica pentru programul UB SEED – Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați, se arată într-un comunicat de presă al Universității din București. Programul va susține, prin diverse activități educaționale, cursuri de mentorat sau sprijin material, 60 de elevi de clasa a VII-a cu medii peste 7 și maximum 30 de absențe

Universitatea din București a lansat, prin Fundația „Virtute et Sapientia”, înscrierile în programul UB SEED | Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați. Elevii își pot depune aplicația online, pe site-ul programului, până cel târziu luni, 5 iulie 2021, urmând ca rezultatele preliminare să fie afișate joi, 22 iulie 2021. Ulterior, în perioada 23 iulie – 6 august 2021, elevii selectați vor trebui să facă dovada eligibilității de participare în program, prin transmiterea dosarelor complete către Fundația „Virtute et Sapientia” a Universității din București. Mai multe detalii cu privire la conținutul dosarelor și la criteriile pe care elevii trebuie să le îndeplinească pot fi consultate în Regulamentul programului, disponibil aici, precum și pe site-ul UB SEED, disponibil aici

Dedicat elevilor de clasa a VII-a, programul UB SEED își propune să susțină prin activități educaționale și de formare, cursuri de mentorat și sprijin material, elevi proveniți din familii cu venituri mici aflate în medii defavorizate, care întâmpină dificultăți în dezvoltarea educațională din cauza lipsurilor materiale și financiare.

Pentru a fi selectați în program, precum și pentru a beneficia în continuare de acesta, elevii trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  1. Să aibă media de minim 7 pe întreg anul de studiu și de minim 8 la disciplina pe care își doresc să o aprofundeze;
  2. Să aibă maximum 30 de absențe nemotivate/an școlar și să fi finalizat toți anii școlari fără corigențe;
  3. Să facă dovada rezultatelor școlare prin raportarea notelor obținute la finalul fiecărui semestru;
  4. Să facă parte din familii dezavantajate care nu au realizat în cele trei luni de dinaintea depunerii candidaturii un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.

În mod aplicat, activitățile din program vor debuta cu data de 1 septembrie 2021, iar sprijinul acordat celor 60 de elevi va consta în participarea acestora la cursuri online și activități specifice susținute de cadre didactice ale Universității din București și care sunt menite să ofere contexte adecvate de formare și dezvoltare pentru elevii înscriși în program. 

Adițional, 30 dintre acești elevi vor beneficia de mentorat și de sprijin material. Activitatea de mentorat are în vedere atât acompanierea elevilor pe parcursul școlarizării, cât și integrarea într-o comunitate mai amplă, asigurând un mediu educațional incluziv, prin sprijin și îndrumare educațională pe parcursul întregii perioade. Acest program de mentorat va fi susținut de către studenți ai UB, selectați și formați în acest sens.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Da

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Hărți comparative cu notele de la Titularizare 2021. Cele mai multe note sub 5, în județul Tulcea / În Sectorul 2 al Capitalei, promovare 100%. 15 persoane care doreau să se angajeze profesori în sistemul de învățământ au luat nota 1

Județul cu cel mai mare procent de note sub 5 la concursul pentru angajare în sistemul de învățământ (Titularizare 2021) este Tulcea (36,8%), urmat de Călărași (34,8%) și Mehedinți (28,3%),…
Vezi articolul

Ministrul Educației din Republica Moldova mulțumește României pentru „oportunitățile de care beneficiază studenții basarabeni”. Dan Perciun: Ambele țări trec prin schimbare. Ne dorim o Moldovă puternică în UE, alături de o Românie înfloritoare

Democrația trebuie păzită zilnic de fiecare dintre noi, atrage atenția ministrul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Dan Perciun. Oficialul îi îndeamnă pe tinerii atât din România, cât și de…
Vezi articolul

Apel pentru actualizarea urgentă a sistemului de educație din România, în contextul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale, lansat de Coaliția pentru Educație / Organizația cere autorităților, pentru prima dată în mandatul ministrului Ligiei Deca, „să accelereze reformele curriculare”, deși ministra blochează noile planuri-cadru de cel puțin 6 luni

„Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale ne arată cât de urgentă este actualizarea sistemului de educație din România”, susține Coaliția pentru Educație într-un comunicat de presă în care face apel la…
Vezi articolul

Atribuțiile inspectoratelor școlare în privința concursului național de Titularizare 2024, potrivit unui ordin de ministru / Proba scrisă are loc pe 17 iulie

Inspectoratele școlare asigură instruirea profesorilor evaluatori din comisiile de evaluare/soluţionare a contestațiilor în vederea utilizării platformei informatice pentru evaluarea lucrărilor scrise în cadrul concursului national de Titularizare 2024, potrivit unui…
Vezi articolul