Universitatea din București sprijină financiar “proiecte cu impact în societate”: soluții de tip ghid pentru Pădurea Băneasa, suport pentru învățare destinat copiilor din grupuri vulnerabile, acțiuni în Geoparcul Țara Hațegului

130 de vizualizări
Foto: © Pawel Szczepanski | Dreamstime.com
Soluțiile de management pentru Pădurea Băneasa, instrumente de acces la învățare pentru copiii din grupuri vulnerabile în câteva școli din București și activități de cercetare în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului sunt temele proiectelor pentru care Universitatea din București a decis să acorde finanțare prin “Open Lab-ul CIVIS”. Acesta “urmărește să contribuie la dezvoltarea și implementarea inițiativelor ce oferă soluții” de implicare în problemele comunității, arată instituția de învățământ superior într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, în urma unui prim apel de proiecte de tip Open Lab lansat de Universitate ca partener în alianța europeană Civis, au fost înscrise 14 proiecte de responsabilitate socială, dintre care au fost selectate trei proiecte cu impact în comunicate. Acestea vor fi finanțate cu suma totală de 10.000 de euro.

Open Lab-ul este descris drept „un spațiu de colaborare și de îmbinare a cercetării și a educației cu implicarea civică”, instrument menit să „accelereze colaborarea dintre comunitatea academică a UB și actorii interesați din societate, pentru dezvoltarea comunităților locale, regionale sau naționale”.

Proiectele selectate:

Pentru domeniul Sustenabilitate și reziliență urbană, proiectul selectat, Oameni și arbori. Soluții de management al Pădurii Băneasa pentru dezvoltare urbană durabilă și reziliență, aparține Asociației Parcul Natural Văcărești și își propune să fundamenteze o serie de măsuri de management care să promoveze sustenabilitatea, serviciile ecosistemice si bunăstarea comunităților în mediul urban. 

  • Autorii proiectului își propun să realizeze, pe lângă un ghid pentru promovarea serviciilor ecosistemice furnizate de Pădurea Băneasa și două activități de ghidare în pădure pentru publicul larg organizate de studenții implicați în proiect.

În domeniul Educație și cultură finanțarea a fost acordată pentru proiectul Servicii de accesibilizare a conținutului învățării și suport pentru copii/tineri din grupuri vulnerabile – crearea unui sistem de suport pentru copii/ tineri din grupuri vulnerabile și înființarea unui Centru de accesibilizare a conținuturilor de învățare dotat pentru tineri cu dizabilități. În cadrul proiectului vor fi produse și alte resurse necesare suportului pentru învățare în cazul persoanelor din grupuri vulnerabile: elevi cu deficiențe vizuale, elevi cu deficiențe de auz, elevi cu dificultăți de învățare, elevi din medii defavorizate și elevi cu rămâneri în urmă la învățătură. 

  • Activitățile din cadrul proiectului vor fi implementate în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 „Sfinții Voievozi” din București, în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 64 „Ferdinand I” din București, în cadrul Liceului Tehnologic Special „Regina Elisabeta” din București, precum și în cadrul Școlii Profesionale Speciale pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” din București.

În cadrul domeniului Cercetare și transformare digitală va primi finanțare și proiectul Science for resilience. Cercetare pentru dezvoltare durabilă locală, care vizează realizarea de noi cercetări științifice multidisciplinare în cadrul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului – un teritoriu de dezvoltare creat și administrat de către Universitatea din București, alături de parteneri locali. 

  • Cercetările vor fi realizate de către specialiști și studenți în cel puțin șase domenii diferite. În cadrul proiectului, coordonatorii își propun să realizeze o expoziție virtuală pe site-ul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, o expoziție itinerantă, precum și o serie de workshop-uri realizate de studenții implicați în proiect pentru antreprenorii locali, pentru geoparcurile partenere aspirante la statutul UNESCO și pentru echipa Geoparcului și a EcoDestinației Țara Hațegului.

Photo 51727581 © Pawel Szczepanski – Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Accesul echitabil la studii, investițiile în calitatea predării, sprijinul financiar pentru studenți sunt importante pentru refacerea încrederii în universități, afirmă rectorul-parlamentar Marilen Pirtea, consilier al lui Ilie Bolojan, premierul care a impus austeritatea în educație

O universitate trebuie să asigure acces echitabil la educație, să fie accesibilă, să ofere sprijin financiar, să investească în calitatea predării – „truism al sistemului educațional”: acestea sunt o parte…
Vezi articolul
Consiliul Rectorilor

ULTIMA ORĂ Cele nouă mari universități din Consorțiul Universitaria cer să fie implicate „imediat” în elaborarea Legii educației / Rectorii solicită să fie recunoscută diploma de master didactic cu dublă specializare, finanțarea universităților în funcție de performanța, exceptarea de la blocarea organizării concursurilor de ocupare a posturilor

Cele nouă mari universități care compun Consorțiul Universitaria cer oficial să fie implicate „imediat” în elaborarea Legii educației anunțate de ministrul Sorin Cîmpeanu. „Necesitatea implicării Consorțiului Universitaria în definirea noului…
Vezi articolul

Scandalul de plagiat al ministrului Justiției, Radu Marinescu: la Universitatea din Craiova, Comisia de Etică ar putea discuta la rubrica „Diverse”, într-o ședință ce va avea loc luni, dacă se autosesizează în acest caz, spune președintele Comisiei, Sorin Enache

Comisia de Etică a Universității din Craiova, forul care poate, conform legii, să analizeze în vederea unor eventuale măsuri acuzațiile de plagiat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, ar putea include…
Vezi articolul

OFICIAL Sesizările anonime privind acte de hărțuire sexuală sau morală – permise la Comisiile de etică din universități după schimbarea regulamentului-cadru de funcționare a acestor foruri

Un ordin de ministru privind modificarea regulamentului-cadru de organizare și funcționare a comisiilor de etică din universități, ce permite acestora să înregistreze sesizări anonime și care stabilește proceduri în cazul…
Vezi articolul

Rectorul universității care verifică teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, generalul Dorin Pleșcan, este fostul șef de cabinet al acestuia, propus pentru avansarea în grad chiar de Ciucă / A ajuns rector printr-o modificare a regulilor solicitată indirect de Ministerul Apărării, condus atunci tot de Nicolae Ciucă

Rectorul Universității Naționale de Apărare Carol I, generalul Dorin Corneliu Pleșcan (57 de ani), este fostul șef de cabinet al premierului Nicolae Ciucă (54 de ani), pe vremea când acesta…
Vezi articolul