USR: Ligia Deca consfinţeşte degradarea iremediabilă a Educaţiei / Lista persoanelor acuzate de plagiat numite în instituția care ar trebui să analizeze cauzele de plagiat 

2.933 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Reprezentanţii USR condamnă ferm compromiterea de către PSD şi PNL a instituţiilor statului, prin numirea unor persoane cu probleme de integritate în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), transmite News.ro, conform G4Media.ro.

După ce mai întâi au încercat desfiinţarea lui, pentru a-l proteja pe prim-plagiatorului ţării iar apoi, prin noua lege a învăţământului superior, i-au lăsat doar un rol decorativ, fără atribuţii reale de sancţionare a plagiatului, PSD şi PNL îl populează cu personaje compromise din punct de vedere academic şi moral, arată comunicatul de presă al USR.

„Ministerul Educaţiei Naţionale a numit recent în CNATDCU mai multe persoane care fie că au plagiat, fie au condus lucrări plagiate sau au girat lucrări cu valoare pseudoştiinţifică scrise în închisoare de persoane condamnate pentru corupţie:

– Melania-Gabriela Ciot, de la Universitatea «Babeş-Bolyai» din Cluj-Napoca este de 20 de ani membru PSD, şi, conform presei, a plagiat masiv un articol scris împreună cu conducătorul de doctorat, fostul negociator şef în relaţia cu Uniunea Europeană, Vasile Puşcaş, conducătorul ei de doctorat (…)”.

Citește mai mult pe G4Media.ro.


3 comments
  1. Nu trebuie sa ocolim nici intrebarea: oare primul dascal al tarii – prin profesie si prin pretentia de a sti cum se poate reforma invatamantul romanesc – locatar la Cotroceni, ce parere are despre aceasta actiune a doamnei Ligia Deca, creatia sa ca ministru ? Sau nu-i pasa daca, tacand, se aliniaza si el sirului de propagatori ai hotiei intelectuale ? In acest caz , ce spune teoria lucrului bine facut ?

  2. Nici dl prof Mircea Dumitru nu a fost agreat și nu a avut viață lungă că ministru în minister tot din cauză că alții de acolo au plagiat.Pagiaturile nu ne duc decât la o încărcătură a lucrurilor repetabile,a desataciunilor pe care unii le-au descoperit,iar alții au încercat să facă din țânțar armăsar…

    1. Sunteti mult prea „soft” cand spuneti ca plagierile nu fac decat sa repete ceea ce au descoperit altii deja. Plagiatul este, pur si simplu, un furt intelectual si o dovada de impotenta profesionala si ambitie bolnavicioasa din partea celui care-l comite, fara a mai vorbi de lipsa de caracter si probitate profesionala a plagiatorului. Incadrat in orice functie de indrumare in invatamant, stiinta si cultura, plagiatorul devine un vector de propagare (mai mult sau mai putin subtila) a naravului plagierii. Adica devine un propagator al hotiei. Ce-ar mai fi de adaugat ? Ca un ministru care nu tine seama de asta devine si el tot un propagator al hotiei ? Asta e clar !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași a primit acreditarea World Federation of Medical Education. Diplomele absolvenţilor primesc o recunoaştere internaţională mai amplă

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a primit acreditarea World Federation of Medical Education (WFME), prin care diplomele absolvenţilor primesc o recunoaştere internaţională mai amplă, transmite…
Vezi articolul

Oficial guvernamental: „Peste 90% din personalul școlar din Italia s-a vaccinat împotriva COVID-19” / În România, 60% dintre angajații sistemului de Educație sunt vaccinați

„Aproximativ 90,45% din angajații școlilor din Italia au primit cel puțin prima doză de vaccin”, au afirmat membrii departamentului comisarului extraordinar pentru situații de urgență, generalul Francesco Figliuolo, care difuzează…
Vezi articolul

Marcel Ciolacu, despre cum a ales emisarii români din SUA pentru relația cu administrația Trump: Am vorbit cu cel mai bogat român din Statele Unite care s-a văzut zilele trecute cu ministrul Educației din România, cu dl David, și pe urmă mi-a dat telefon și mi-a zis: Marcel, un om extraordinar domnul ministru!

Premierul Marcel Ciolacu a declarat astăzi că a apelat la diaspora românească, încercând o nouă abordare pentru a stabili legături cu administrația Trump. Șeful Executivului a anunțat că omul de…
Vezi articolul

Studenții vor plăti integral abonamentele STB de transport în București până când noile reguli cu reducerile de 90% sunt publicate, cel târziu pe 15 septembrie / Elevii au în continuare abonament gratuit prin aplicația YouthTB

Abonamentele de transport STB pentru studenții din București sunt disponibile la acest moment numai în valoarea integrală, fără vreo reducere pentru aceștia, anunță Societatea de Transport București (STB) într-un comunicat…
Vezi articolul