Vaccinarea cu doza trei împotriva Covid-19, care începe pe 28 septembrie, este “ferm recomandată” angajaților din învățământ / Pentru jumătate dintre profesori, a trecut perioada de așteptare de șase luni

3.088 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Personalul din învățământ se numără printre categoriile de persoane pentru care este “ferm recomandată” a treia doză de vaccin împotriva Covid-19, care va putea fi administrată începând de marți, 28 septembrie, după cum a anunțat, miercuri, Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea (CNCAV), citat de G4Media.ro. Potrivit sursei menționate, se pot vaccina toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua – situație în care, după cum reiese din declarațiile de până acum ale ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, se află și majoritatea profesorilor vaccinați.

CNCAV precizează că pentru doza a 3-a poate fi folosit oricare dintre vaccinurile pe bază de ARN mesager.

Comunicatul instituției precizează că “Având în vedere evoluția epidemiologică severă din România și necesitatea asigurării protecției maximale a cetățenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager”.

Profesorii și angajații școlilor se numără printre categoriile vizate în principal pentru această rundă de vaccinare. Astfel doza 3 este recomandată:

  • Persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe de boală;
  • Persoane cu risc mare de expunere – personal medico-social, personal din învățământ.

CNCAV precizează: “Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menținerea bunei funcționări a sistemului de sănătate și a unităților de învățământ”.

Accesul la doza a 3-a e permis și altor categorii de populație, atât timp cât au trecut șase luni de la administrarea dozei 2 de vaccin.

Comunicatul de presă, integral pe G4Media.ro.

Amintim că în urmă cu jumătate de an, la mijlocul lunii martie, ministrul Sorin Cîmpeanu declara că 50% dintre profesori se vaccinaseră deja împotriva Covid-19 (total angajați din învățământ vaccinați la acea dată: 38%). În urmă cu 2 săptămâni, ministrul a anunțat că 61% din angajații din învățământ s-au vaccinat – cifră aproape neschimbată față de cea din mai a.c..

Foto: © PojoslawDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie


3 comments
  1. Vai, ce grijă, ce le pasă de profesori…
    De salarii nu le pasă?

  2. Atat de ferm recomandata si atat de trambitata ca incepe marti 28, incat nu te poti programa in platforma(desi doar in baza ei se face programarea) la cateva zile inainte. De ce? Pentru ca iar se vaccineaza intai esentialii si medicii. Asa ca vrajeala asta cu 28 si ca au prioritate profesorii am mai auzit-o. Si de la lansare pana la vaccinare au trecut 4-5 luni pentru „prioritarii” profesori. Deci, prin martie intram si noi la rand. Degeaba avem peste 6 luni, ca platforma nu accepta programari pentru 28 si mai incolo. Minciuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, despre profesorii cu depresie și burnout: Când ai o problemă psihologică, dacă ești educat, mergi la un psiholog sau la un psihiatru. Îi încurajez să apeleze, cum să spun, ca un semn de educație, nu ca o vulnerabilitate

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a afirmat referitor la depresie că „încă există o stigmatizare puternică, dar nu atât de puternică cum era în urmă cu 10 ani sau…
Vezi articolul

Bogdan Cristescu, Ministerul Educației: Cum va învăța copilul meu cu plăcere, dacă eu îi spun „te trimit undeva unde totul este prost și profesorul nu știe nimic”? Este important contextul de învățare creat de profesori, de părinți

Contextul de învățare este important și schimbarea se poate face „prin formarea profesorului, prin acordarea încrederii profesorilor. Cum va învăța copilul meu cu plăcere, dacă eu îi spun te trimit…
Vezi articolul

140 de organizații non-profit solicită autorităților clarificarea publică a termenului de voluntariat, după ce Guvernul a aprobat prin OUG plata voluntarilor din sistemul de urgență

140 organizații non-profit solicită autorităților clarificarea publică a termenului de voluntariat, după ce Guvernul a aprobat prin OUG plata voluntarilor din sistemul de urgență, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.…
Vezi articolul