VIDEO Cîmpeanu: Trebuie organizate concursuri pentru inspectorii școlari generali și adjuncți, în luna martie-aprilie maximum, pentru ca mai apoi să putem organiza concursuri și pentru directorii de școli

4.320 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare ar trebui organizate în lunile martie-aprilie, pentru ca apoi să fie organizate și cele pentru directorii de școli, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, marți seara la B1TV. El a mai precizat că pe 9 ianuarie, când au expirat mandatele directorilor de școli din toată țara, 796 de directori noi au fost numiți în funcție.

„4.520 de directori și directori adjuncți au fost schimbați odată cu expirarea mandatelor din 9 ianuarie. Dintre aceștia, 796 sunt persoane noi, restul sunt directori care și-au continuat mandatul de management. (…) Dacă nu vom organiza rapid concursuri și trebuie organizate mai întâi pentru inspectorii școlari generali și adjuncți, în luna martie-aprilie maximum, pentru ca mai apoi să putem organiza concursuri și pentru directorii de școli, concursuri care să privilegieze competența în detrimentul politicului”, a declarat ministrul Educației.

Context: În acest moment concursurile pentru posturi de conducere/management din Educație sunt suspendate, iar ministrul Educației (atât fostul cât și actualul) au motivat că Legea 55/2020 nu permite în acest moment organizarea unor asemenea concursuri. Cu toate acestea Legea 55 a fost modificată în repetate rânduri prin Ordonanță de Urgență pentru o serie de alte situații.

Sorin Cîmpeanu a mai precizat același lucru pe 16 ianuarie, într-un interviu pentru Hotnews.ro.

„Pentru inspectorate așteptăm primăvara. Ele trebuie să fie relevante. Pentru directori, ca să vă răspund la această întrebare cu ce știu până acum, știu foarte clar că vor trebui să fie examene în care să-și demonstreze competența din perspectiva legislației, a cunoașterii legislației Educației, a cunoașterii legislației economice și toate celelalte lucruri pe care un manager trebuie să le cunoască. Dacă vor avea un cuvânt de spus, într-un procent de 5-10 la sută și cadre didactice titulare cu normă întreaga din acele școli, vom vedea. Dar baza va fi verificarea acestor cunoștințe într-o manieră cât mai relevantă, cât mai sigură și aproape de adevăr.”

Într-un articol publicat pe Edupedu.ro fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a explicat ce prevedea inițial Legea Educației și legislația subsecventă în legătură cu profesionalizarea managementului școlar, dar și cum a fost anulat tot acest demers de cei care i-au urmat la conducerea ministerului.

Cîmpeanu a mai spus în interviul de la Hotnews că le-a cerut inspectoratelor școlare să spună care au fost motivele pentru care au schimbat aproape 800 de directori și directori adjuncți.

„În data de 9 ianuarie au expirat mandatele pentru număr de 4.250 de directori și directori adjuncți. Între cele 4.250 de numiri, 796 au fost persoane noi, care nu au asigurat continuitatea la conducerea școlii, fie director, fie director adjunct.

Am solicitat inspectoratelor motivele pentru care au renunțat la directorul în funcție și au numit într-un număr de 796 de cazuri directori noi. Motivele au fost diverse, de la lipsa de dorința de a continua, adică nu s-au mai înscris, până la deficiențe de management și spectrul explicațiilor e foarte larg. Dincolo de aceste explicații știm cu toții că prin Legea Educației Naționale, articolul 258, în alineatul 7, e dreptul inspectorului general, cu avizul Consiliului de Administrație, se numească directori sau directori adjuncți până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de începerea anului școlar următor 2021-2022.

Pentru pentru a organiza concursurile de director, trebuie mai întâi să avem organizate concursurile la nivelul inspectoratelor școlare. Seria seria trecută de concursuri a început prin concursul pentru inspectori generali și inspector generali adjuncți în anul 2015 . A fost continuată cu concursul de directori în anul 2016.

O serie de directori au avut mandatul expirat după cinci ani, în luna ianuarie, în data de 9 ianuarie, alții vor avea, peste 4500 vor avea mandatul expirat în luna august. În luna august când expiră și cei numiți acum, în ianuarie, expiră și celelalte mandate, deci vom avea în luna august 9771 de directori și directori adjunct. Cifra este exactă. 

Deci, în mod clar, concursurile vor trebui organizate, pentru că dacă nu se vor organiza vom ajunge într-o situație mult mai rea decât cea din luna ianuarie 2021. Pentru asta este nevoie să avem concursul pentru inspectorate”, a mai spus Cîmpeanu.

Citește și:
DOCUMENT Condiţiile puse de USR-PLUS pentru un guvern cu PNL – domeniul Educației: „Desfiinţarea inspectoratelor şcolare şi transformarea directorilor de şcoli în manageri performanţi, aleşi prin concurs”
Elevii cer să fie incluşi obligatoriu în comisia de concurs pentru şefii inspectoratelor şcolare. Antonia Pup, CNE: Dacă nu aveți ce să ascundeți, chemați elevii în comisie
Fostul deputat PSD Camelia Gavrilă, numită director la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași. Primarul Chirică: „Este un imens pas înapoi şi este păcat că unul dintre cele mai îndrăgite Colegii din ţară să intre în circuitul nefiresc al sinecurilor politice”
Schimbări “discutabile” ale directorilor de școli, semnalate de senatorul USR Plus Ștefan Pălărie: Solicităm stoparea acestor înlocuiri și organizarea concursurilor de directori


1 comment
  1. 10 la suta profesorii( titulari stabili, nu prim detasare sau transfer mai mic de 3 ani in unitate),10 la suta Consiliul de Administratie, 50 la suta examen scris, 30 la suta examen oral(nu interviu, nu hartoage, ci, examen oral din tematica de examen. Spre exemplu: Va vine un profesor si trebuie sa-i intocmiti dosarul de pretransfer. Ce documente aveti ca director obligatia sa-i avizati/ completati. Exemplificati prin formularea necesara. Samd. ) Si va fi bine… Daca se va continua in stilul vechi…nu ajungem nicaieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, întrebată dacă profesorul debutant va primi 4.600 de lei net, spune că salariile din 2024 au fost “o negociere” cu sindicatele și că “obiectivul meu” este ca noua grilă de salarizare să plece de la salariul mediu pe economie / Ar însemna că debutantul nu va avea 4.600 de lei net nici pe noua lege

Ministra Educației, Ligia Deca, a fost întrebată de jurnaliștii din județul Argeș, dacă profesorul debutant va primi 4.600 de lei salariu: „Există un angajament al coaliției care vizează noua grilă…
Vezi articolul

Portalul digital unic pentru toate instituțiile publice, descris de ministrul Cercetării: O singură aplicație, cu un singur cont, un singur user și o parolă / Cine dorește să-și echivaleze studiile „trebuie să meargă pe la cinci instituții diferite și trebuie să știe el care sunt acelea. Nu, abordarea este inversă”

Exemplul unui medic care dorește să-și echivaleze studiile din străinătate și trebuie „să meargă pe la cinci instituții diferite și trebuie să știe el care sunt acele cinci instituții” a…
Vezi articolul

Șeful Institutului Cercetare Aerospațială – INCAS, trimis în judecată de DNA pentru că ar fi păgubit instituția cu 21 milioane de lei, a fost suspendat din funcție până la finalul mandatului

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) anunță miercuri că a fost emis ordinul privind suspendarea din funcție a directorului general, președinte al Consiliului de administrație al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare…
Vezi articolul

Într-un discurs despre cum incitarea la ură afectează și elevii, ministra Educației s-a dat exemplu pe ea însăși în vizorul comentariilor de pe rețelele sociale la adresa ei: Am o zi proastă dacă „n-apucă colegii din Minister să le șteargă suficient de repede”

Ligia Deca a spus că se încarcă negativ din cauza comentariilor de pe rețelele sociale la adresa ei și că are o zi proastă dacă „n-apucă colegii din Minister să…
Vezi articolul

Echipa de liceeni care reprezintă România în competițiile internaționale de robotică a plecat miercuri seara în Rusia / Însoțitorul lor, Ionuț Panea de la ASE București: Am fost și acum o lună tot acolo… știți cum era viața la Sankt Petersburg? Pe nimeni nu interesa de Ucraina

Echipa clubului de robotică Autovortex, formată din 7 tineri și un însoțitor, asistentul universitar Ionuț Panea de la ASE, a plecat miercuri seară la Sankt Petersburg, cu un ultim zbor…
Vezi articolul