VIDEO Cum arată șantierul noului cămin studențesc care se construiește la Timișoara / Investiția este de 30 de milioane de euro, prin Compania Națională de Investiții

[jp_post_view]
Campus studențesc nou la UVT / Foto: G4Media.ro
Aproximativ 30 de milioane de euro reprezintă valoarea investiției prin care, pe strada Renașterii din Timișoara, se construiește un cămin studențesc cu 451 de camere și o capacitate de 902 locuri de cazare (435 de camere de două locuri și 16 camere cu un loc), scrie G4Media.ro.

Proiectul aparține Universității de Vest, care susține că va fi cel mai mare și mai modern cămin studențesc din România. Proiectul este realizat de CNI (Compania Națională de Investiții), prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social.

„Vom avea un nou campus universitar în Timișoara. Va fi cel mai mare cămin din România, dar la un standard foarte avansat. Vor fi condiții de nivel hotelier. Studenții vor locui în condiții occidentale. Noi avem un regulament de cazare și, în principiu, vor avea întâietate cei mai buni studenți ai universității, dar și studenții care sunt implicați în activități sociale sau educaționale”, a declarat Laurențiu Georgescu, director general administrativ al UVT.

Se construiește noul campus al UVT / Foto: Ștefan Both
Inaugurare pentru anul universitar 2025-2026

Construcția a început în 2022, iar acum lucrările sunt în plină desfășurare. Terenul a fost oferit UVT de către Primăria Timișoara, iar proiectul vizează construcția unui imobil cu cinci etaje – mai exact, cinci corpuri legate între ele. Noul campus al Universității de Vest urmează să fie dat în folosință în septembrie 2025, la startul noului an universitar.

VIDEO & FOTO și articolul integral – pe G4Media.ro.


1 comment
  1. 138.000.000 lei/ 4.128mp = 33.430lei/mp = 6686 euro/mp – pretul/mp depășeste de 4 ori baremul MEC de 1600 euro/mp. Cine a facut SF-ul si cine l-a aprobat ?

    138.000.000 lei/934 elevi/5lei = 29.500 euro/student
    Domnul Pălărie!!!! e bine???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Manifestanții pro-Palestina – notificați să părăsească până joi seară spațiul din campusul Universității din București, care invocă acțiuni de vandalizare și agresiuni fizice la adresa unor studenți

Universitatea din București a cerut manifestanților pro-Palestina care ocupă de câteva săptămâni un spațiu din campusul său să elibereze acel spațiu până joi seara, în condițiile în care, potrivit instituției…
Vezi articolul

Universitatea din București: În anul universitar 2021-2022, facultățile vor funcționa în sistem hibrid, fiecare va decide cum va începe și își va organiza activitățile

Senatul Universității București a decis ca, în anul universitar 2021-2022, facultățile să desfășoare activități în sistem mixt/hibrid, anunță instituția într-un comunicat de presă. Acesta precizează că modalitatea de începere și…
Vezi articolul

Absolvenții de liceu se vor putea înscrie din septembrie 2024 la prima serie de specializări de licență duală din cadrul a 5 universități din țară / Viitorii studenți vor putea primi, pe lângă bursele universitare, și burse de la companii – hotărâre de guvern

Elevii care au învățat la licee duale și nu numai vor putea studia la universități cu programe de licență duală începând cu anul școlar 2024-2025. Înființarea a 18 programe de…
Vezi articolul

Studenții mai pot merge cu trenul cu legitimațiile vizate pe anul universitar trecut până pe 30 noiembrie, anunță CFR. De la 1 decembrie, au nevoie de documente actualizate 2024-2025 / Reducerile la bilete sunt de 90%

Studenții mai pot merge cu trenul, cu legitimațiile vizate pe anul universitar 2023-2024, până pe 30 noiembrie, anunță CFR într-un comunicat de presă. De la 1 decembrie, studenții au nevoie…
Vezi articolul

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, întrevedere cu directorul Fondului Monetar Internațional: Discuțiile au vizat rolul universităților în formarea specialiștilor în administrație și structurile centrale ale guvernelor

Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), s-a întâlnit vineri, 10 ianuarie 2020, cu directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, la sediul central…
Vezi articolul