Schimbul între elevi se poate realiza dacă elevii au aceeași medie de admitere la liceu, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB). Este vorba despre rezolvarea situațiilor speciale apărute după repartizarea computerizată din prima etapă. Cererea și documentele necesare pot fi depuse sau transmise în zilele de 30 și 31 iulie.
„Participarea la etapa de rezolvare a situațiilor speciale se face prin depunerea, de către părinte/tutore legal instituit/reprezentant legal al candidatului, în perioada 30 iulie – 31 iulie 2025, a unei cereri de înscriere, însoțite de documente specifice fiecărei situaţii speciale”, se arată în document.
Situațiile speciale apărute după repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se referă la:
- situații medicale speciale;
- schimburi de elevi;
- redistribuirea candidaților gemeni;
- distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu;
- corectarea unor erori de transcriere greșită în baza de date computerizată a opțiunilor exprimate de elevi;
Conform sursei citate, la etapa de rezolvare a situațiilor speciale se pot înscrie doar:
- candidaţii care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere şi s-au înscris la unitățile de învățământ liceal la care au fost repartizaţi în perioada 24 – 29 iulie 2025;
- candidații care au fost admişi la liceele/clasele la care s-au susținut probe de aptitudini și s-au înscris la respectivele unităţile de învăţământ liceal în perioada 24-29 iulie 2025;
- candidaţii care au fost repartizaţi computerizat pe locurile speciale pentru romi şi pe locurile distinct alocate candidaţilor cu CES şi care s-au înscris la unitățile de învăţământ liceal în perioada 24 -29 iulie 2025;
În Capitală, cererea de înscriere și documentele specifice se depun astfel:
Cererea pentru schimbul între elevi trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
- copie a certificatului de naştere/copie a cărţii de identitate a candidatului;
- copie a adeverinței cu media de admitere a candidatului;
- copie a adeverinței cu media de admitere a candidatului cu care se dorește schimbul de loc;
- acordul scris al părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal al elevului cu care se doreşte schimbul de loc;
- copie a anexei la fișa de înscriere (pentru candidații care au susținut probe de aptitudini şi candidaţii care au susținut probe de verificare a cunoştinţelor de limba maternă/modernă);
- declaraţie pe propria răspundere a părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal, conform ANEXEI 2 la procedură, în cazul dosarelor transmise online.
- declarație – acord în cazul părinților divorțați, conform ANEXEI 3 la prezenta procedură;
- copie a hotărârii judecătorești definitive din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească, în cazul părinților divorțați.
Cererea de înscriere în etapa de rezolvare a situațiilor speciale:
Declarație pe propria răspundere:
Declarație-acord:
Situațiile speciale apărute după repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se rezolvă în următoarea ordine:
- redistribuirea candidaţilor gemeni;
- corectarea unor erori de transcriere greșită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi (erorile produse de operatorii din sistem);
- situaţii medicale speciale;
- distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu;
- schimburi între elevi (elevii trebuie să aibă aceeaşi medie de admitere).
Pentru cazurile 2, 3 şi 4, candidaţii vor fi repartizați în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere pentru fiecare situaţie în parte, în funcţie de opţiuni, respectându-se criteriul referitor la media de admitere, fără a depăşi numărul maxim legal de elevi la clasă. Criteriul referitor la media de admitere se referă la media de admitere a ultimului admis prin repartizare computerizată și se aplică în toate cazurile în care, în urma repartizării computerizate, s-au ocupat toate locurile alocate planul de şcolarizare la specializarea/clasa respectivă, fără a lua în considerare locurile suplimentare special acordate pentru candidaţii romi şi pentru candidaţii cu CES.
Repartizarea candidaţilor care participă la etapa de soluţionare a situațiilor speciale pe locurile rămase libere în urma repartizării computerizate din prima etapă de admitere se face în data de 1 august 2025.
Comunicatul Inspectoratului Școlar al Municipiului București poate fi consultat mai jos:
Calculul mediei de admitere utilizate pentru admiterea în învățământul liceal pentru anul școlar 2025 – 2026
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.
* Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă.
În acest sens, părinții sau reprezentanții legali ai acestor candidați completează o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la ordin, semnată de părinte sau reprezentat legal și de candidat, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență în perioada prevăzută de calendar.
Acești candidați, care au optat pentru stabilirea mediei generale la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceal în clase cu predare în limbile minorităților naționale.
Criteriile de departajare pentru elevii cu medii egale de admitere
În cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii:
a) media generală de absolvire a claselor a V-a—a VIII-a;
b) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
c) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
d) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012
Calendar admitere liceu 2025, după repartizarea computerizată
Luni, 21 iulie a fost ultima zi în care elevii și părinții lor au putut completa fișele de opțiuni.
Calendarul oficial publicat de Ministerul Educației și Cercetării:
- 23 iulie 2025: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 – 2026
- Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București
- 24 – 29 iulie 2025: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
- 29 iulie 2025: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere
- 30 iulie – 1 august 2025: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată
Calendarul etapei a doua de Admitere la liceu 2025
1 august 2025: Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES
4 august 2025: Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES
5 – 6 august 2025: Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
7 – 8 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
11 – 13 august 2025: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.
Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.
18 – 19 august 2025: Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București.
19 august 2025: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
1 comment
Oare de ce trebuie la înscriere in liceu, dupa repartizarea computerizata, sa depui si o copie legalizata dupa certificatul de naștere (art. 53 din Metidologie) ?
In anii trecuți era necesar certificatul “in copie conform cu originalul”…