Guvernul nu a început încă plata datoriilor de peste 115 milioane de euro către Agenția Spațială Europeană (ESA), datorii acumulate din anul 2017 de când nu și-a mai achitat contribuțiile…
„De luni, 27 iulie 2020, reîncepe Teleșcoala”, anunță Televiziunea Română pe pagina oficială a programului de lecții televizate. Vor fi doar ședințe de pregătire pentru examenul de Bacalaureat, deci pentru…
Conexiunea la internet în zonele fără semnal sau acoperire 4G a tabletelor pe care Ministerul Educației vrea să le cumpere pentru elevi „se face în condițiile impuse de caietul de…
„Propun ca toți elevii de liceu să facă orele specifice profilului la școala și online celelalte”, spune Flavia Ghimiș, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național “Gheorghe Țițeica”, din…
Evaluarea cadrelor didactice pentru felul în care au desfășurat orele online se realizează până la 31 august, anunță ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit RFI. Aceasta a declarat că a modificat…
„Rugăm populația să respecte măsurile de bază de protecție sanitară”, se arată într-un comunicat numit „INSP trage un semnal de alarmă cu privire la evolutia epidemiei de Covid-19” transmis de…
Cei mai mulți profesori care au vrut să își dea Definitivatul în acest an au fost profesorii pentru pentru învățământ preșcolar în limba română. Au fost 1.748 de educatori care…
Miercuri seara la ora 20:45 s-au afișat listele finale cu toți candidații înscriși, datele actualizate și rezultatele probelor orale pe site-ul titularizare.edu.ro. În total sunt peste 29 de mii de…
Peste 6770 de profesori dau astăzi examenul de definitivare în învățământ în 42 de școli, împărțiți câte 10 în clasă, potrivit Ministerului Educației. Asta înseamnă că în fiecare centru de…
Legea carantinei 136/2020 va intra în vigoare marți, 21 iulie, după ce a fost aprobată de către Parlament și promulgată de Președintele Iohannis, iar vineri a fost publicată în Monitorul…
Proba scrisă a examenului de Definitivat 2020 are loc miercuri, pe 22 iulie, iar candidații vor purta obligatoriu mască de la intrarea în centrele de examen până la ieșire. Vor…
Un apel public pentru rescrierea metodologiei concursului de titularizare din învățământul preuniversitar a fost făcut de către profesorul Claudiu Turcuș, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, membru al CNADTCU. Apelul…
Peste 29 de mii de candidați s-au înscris la concursul național de Titularizare 2020, potrivit listelor publicate de Ministerul Educației. Este al doilea cel mai mare număr de înscrieri la…
Listele cu numele candidaților înscriși în acest an la Titularizare au fost publicate pe site-ul Titularizare.edu.ro în vineri seară. Proba scrisă din cadrul acestui concurs (titularizare) va avea loc în…
Începând cu anul școlar 2020-2021, în sistemul de învățământ preuniversitar vor funcționa unități de învățământ cu statut de unități–pilot, experimentale și de aplicație, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. Decizia…
Ministerul Educației trebuie să aibă o toleranță zero față de profesorii care nu își țin cele 40 de ore, a declarat președintele Consiliului Național al Elevilor, Antonia Pup, la dezbaterea…
Proiectul de hotărâre de Guvern privind înființarea și funcționarea școlilor pilot se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi, programată pentru ora 17.00. Asta vine după…
Rata de înlocuire a unui ministru la Educație s-a dublat în ultimii 10 ani, față de precedentele două decenii, arată studiul „Cursa celor 30 de ani de educație în România”…
Filmarea lecțiilor cu ajutorul camerelor de supraveghere din clase, folosite la examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională, este una dintre soluțiile discutate la Ministerul Educației pentru începerea școlii, a…
Funcționarea școlilor pilot ar putea fi aprobată în ședința de joi a Executivului, prin hotărâre de guvern, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, în cadrul dezbaterii online: „Cursa celor 30…
„Poate nu o să ajungem să predăm online în învăţământul primar”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan la Dezbaterea online „Cursa celor 30 de ani de educaţie în România. Unde suntem…
Curtea Constituţională a României a decis miercuri că legea care anula OUG 2/2020, prin care era amânată până la 1 august dublarea alocaţiilor acordate copiilor, este constituţională, potrivit Agerpres. Asta…
Ministrul educatiei, Monica Anisie, nu va fi testat pentru coronavirus după ce s-a întalnit în urmă cu doua zile la Iași cu un inspector care între timp a fost confirmat…
Descentralizarea deciziei de a deschide școlile pe 14 septembrie este luată în calcul „până la nivelul unității de învățământ”, în funcție de numărul de îmbolnăviri din localitate sau județ, a…
Consiliul Național al Elevilor a realizat un model tipizat de cerere pe care elevii îl pot completa și transmite către Ministerul Educației și Cercetării, a declarat Antonia Pup, președintele organizației,…
Înființarea de școli pilot din septembrie 2020 pentru testarea unor noi metode de predare și noi arhitecturi curriculare, precum și pentru alt tip de salarizare și de carieră didactică apare…
Victor Ponta a obținut titlul de doctor în drept la Universitatea din București în iulie 2003, cu teza „Curtea Penală Internațională”. Îndrumătorul științific al lucrării a fost Adrian Năstase, pe…
Anul şcolar 2020-2021 a început pe 14 septembrie 2020 şi se încheie pe 18 iunie 2021, are 34 de săptămâni şi 167 de zile. Este împărţit în două semestre şi…
Clasele de școală profesională pot fi transformate în clase pentru liceu, dacă inspectoratele școlare vor solicita asta, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației, Luminița Barcari, potrivit stiriedu.ro. Decizia…
Deocamdată la nivelul Ministerului Educației nu s-a luat în calcul achiziționarea de containere sau de spații modulare pentru elevi, anunță ministrul Educației, într-o conferință la Iași transmisă de bzi.ro. Monica…
Ministrul Educației, Monica Anisie a declarat că cel mai bun scenariu pentru începutul școlii în septembrie ar fi acela prin care „unii elevi vor fi la școală și alții vor…
Luni, 13 iulie, au început înscrierile la liceu pentru candidații care au fost repartizați în prima etapă. Această etapă durează o săptămână, până pe 20 iulie, și în acest interval…
Numărul record al elevilor care au rămas nerepartizaţi în prima etapă de la admiterea la liceu a fost de 8.570, potrivit Ministerului Educaţiei. Aceştia vor candida în etapa a doua…
Decizie fără precedent a Universităţii de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. Instituţia a anulat proba practică de pe 14 iulie şi anunţă concurs de dosare pe baza mediei…
Evoluţia acestei pandemii îţi creează perspective sumbre şi asupra începerii anului şcolar, avertizează vicepremierul Raluca Turcan care a declarat într-o emisiune la Digi24 că indiferent dacă școala reîncepe fizic sau…
Numărul candidaților rămași nerepartizați este cel mai mare înregistrat în ultimii 5 ani, potrivit analizei Edupedu.ro. Peste 8.500 de elevi au rămas nerepartizaţi în această sesiune de admitere la liceu,…
Peste 8.500 de elevi au rămas nerepartizaţi în această sesiune de admitere la liceu. Cei mai mulţi sunt în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Cluj, Prahova, Sibiu şi Neamţ, potrivit…
De luni, 13 iulie, începe înscrierea la liceu pentru candidații care au fost repartizați în prima etapă. Această etapă durează o săptămână, până pe 20 iulie, și în acest interval…
Topul celor mai bune 50 de licee, după media de intrare la repartizarea computerizată la liceu, este deschis de Colegiul Naţional Sfântul Sava cu ultima medie de intrare 9,98 pentru…
Rezultatele repartizării computerizate pentru Admiterea în liceu 2020 vor fi publicate azi pe admitere.edu.ro și edupedu.ro. Aceste rezultate sunt cele în urma opțiunilor completate de elevi în fișele de admitere…
Rezultatele admiterii la liceu 2020 vor fi publicate pe 10 iulie de Ministerul Educației, potrivit calendarului oficial. Înscrierea în clasa a IX-a se face fără examen, pe baza mediei de…
Rezultatele etapei I de la admiterea la liceu 2020 se afișează astăzi pe admitere.edu.ro, după ce are loc repartizarea computerizată a candidaților, potrivit calendarului oficial. Admiterea are loc în funcție…
Modificări la Titularizare în ultimul moment. Inspectoratele școlare județene au aufișat Fișa de înscriere la Titularizare, după ce Edupedu.ro a scris în această dimineață că acest document central al dosarului…
Înscrierile pentru Titularizarea în învățământ, considerat concursul de angajare în sistemul de educație de la noi, sunt programate în perioada 9-16 iulie și, potrivit medotologiei aprobate, acestea pot să se…
Dosarul pentru înscrierea la titularizare pentru absolvenții promoției 2020 conține un set de 9 documente, potrivit cererii publicate de inspectoratele școlare județene. Fișa de înscriere a fost și ea publicată…
Legea prin care Ministerul Educației va asigura „la cerere” fiecărui elev și profesor câte un laptop sau câte o tabletă pentru educația online, a intrat în vigoare prin publicare în…
Lucrările de la Bacalaureat pot fi văzute de către candidați în perioada 16-17 iulie, iar înscrierile pentru cei care doresc să facă acest lucru au loc marți și miercuri, pe…
Nu mă gândesc la asta, a răspuns ministrul Sănătății, Nelu Tătaru la Digi24, întrebat ce recomandări are pentru începutul anului școlar. „La sfârșitul lunii august vom spune ce putem face…
Efectul școlii asupra generației 2008-2020 arată că 46% dintre elevii care au intrat în clasa I în urmă cu 12 ani nu au luat Bacalaureatul sau nu au mai ajuns…
Varianta extrasă pentru prima probă scrisă de la Etapa specială a Bacalaureat 2020 a fost varianta cu numărul 1, potrivit subiectelor publicate de Ministerul Educației. Elevii au primit la subiecul…
În urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de…
Înscrierile pentru Titularizare 2020 au loc în perioada 9-16 iulie, iar pe 17 iulie vor fi afișate datele candidaților, potrivit ordinului de ministru care stabilește calendarul de mobilitate obținut de…
Calendarul mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost publicat, anunță ministerul într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Înscrierile pentru Titularizare au loc pe 9-16 iulie. Aici…
Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ care au ofertă educaţională pentru învățământul profesional, pe baza fișei de înscriere în învățământul profesional de stat şi a foii matricole a început pe…
Unul dintre candidații la Bacalaureat are codul 930634 și a picat examenul pentru că nu a avut minimum nota 5 la proba de matematică, deși a luat 10 la Română…
Modificările făcute recent la procedurile pentru mobilitatea cadrelor didactice și etapele concursului de Titularizare 2020 au fost cuprinse într-un ghid pentru cadrele didactice făcut de Ministerul Educației. Proba scrisă a…