BREAKING Care sunt cele 5 module de predare-învățare-evaluare de anul viitor școlar. Iulian Cristache, președinte Federația Asociațiilor de Părinți: Vor fi 5 module cu o vacanță la alegerea Inspectoratului în februarie. Rămâne să vedem cum va fi constituită media anuală, am propune câte o notă pentru fiecare modul și un test final sumativ cu o anumită pondere în medie

Noua structură a anului școlar va fi cu totul altfel decât organizarea pe semestre, potrivit discuțiilor din Comisia pentru Dialog Social de la Ministerul Educației. Președintele Federației Naționale a Asociațiilor…
Vezi articolul

Peste 70% dintre elevii care au răspuns unui chestionar lansat de Consiliul Național al Elevilor vor eliminarea tezelor / Majoritatea ar fi de acord cu introducerea unor evaluări unitare, cu subiect unic național, la începutul și sfârșitul anului școlar

Din cei peste 10.000 de elevi care au răspuns unui chestionar lansat de Consiliul Național al Elevilor, majoritatea „ar fi de acord cu introducerea unor evaluări unitare, cu subiect unic…
Vezi articolul

Inspectoarea școlară care a recunoscut că a luat șpagă ca să transfere ilegal un elev, a fost dată afară din cadrul instituției, potrivit inspectorului general școlar din Constanța. Acesta spune că instanța va decide dacă mai poate fi învățătoare / Inspectoratul școlar județean încă nu a deschis o anchetă

Consiliul de administrație al Inspectoratului școlar Constanța a decis încetarea detașării în funcția de inspector școlar al Iuliei Cristina Cabrancea, de astăzi, 29 martie, potrivit inspectorului general, Sorin Mihai, într-o…
Vezi articolul

Subiecte Istorie, simulare Bac 2022. Elevii de clasa a XII-a au avut de scris un eseu de două pagini despre evoluția statului român între 1801 și 1930, dar și de argumentat că regimul politic de după 1989 are caracter democratic

Subeictele de la Istorie, proba obligatorie a profilului, pentru elevii de clasa a XII-a de la uman au fost publicate de ziarulunirea.ro. Subiectele date la Simularea Bacalaureatului 2022: Subiectul I…
Vezi articolul

Aproape 120.000 de elevi, reprezentând 78,6% din totalul celor înscriși în acest an școlar în clasa a XII-a, s-au prezentat la simularea BAC 2022, limba și literatura română. Au fost eliminați din examen 8 elevi

Pregătirea examenelor de la finalul învățământului gimnazial și liceal, organizată la nivel național de Ministerul Educaţiei în anul școlar 2021 – 2022, a început luni, 28 martie, cu simularea probei…
Vezi articolul

Cîmpeanu: În școli există stocuri de tablete, care nu au fost distribuite, pentru că s-au dublat cantitățile de tablete achiziționate de guvern. Din acestea vor fi date copiilor ucraineni / Ministrul a deplâns în trecut faptul că elevii români nu au suficiente dispozitive astfel încât să se poată face predare-învățare online

„Sunt tablete, care există în școli, stocuri suplimentare, care nu au fost distribuite, pentru că s-au dublat cantitățile de tablete achiziționate de guvern, tablete achiziționate de primării, tablete obținute din…
Vezi articolul

Pentru elevii cu tulburări specifice de învățare, Ministerul Educației recomandă părinților să depună cereri la școală pentru a obține tehnologii speciale în vederea examenelor de evaluare națională și bacalaureat, anunță Federația părinților

Ministerul Educației recomandă părinților elevilor care au nevoie de tehnologii speciale la examenele de evaluare națională și bacalaureat să depună o cerere la unitatea școlară, pentru ca acești elevi să…
Vezi articolul

Roxana Pațurcă este din nou șefa Inspectoratului Școlar Călărași, după ce fusese dată afară de ministrul Cîmpeanu anul trecut pentru “afirmațiile denigratoare” cu privire la România educată, pe care o cataloga drept „un titlu jignitor”, iar despre Iohannis spunea că “este un penal cu imunitate absolută”

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Călărași este asigurată, de la sfârșitul anului trecut, de Roxana Pațurcă, cea care, cu mai puțin de un an înainte, fusese dată afară de ministrul Educației,…
Vezi articolul

Apel al Comisiei Europene pentru școlile, centrele de cercetare și ONG-urile care vor să se implice în adoptarea cadrului de competență financiară pentru adulți în Uniunea Europeană

Identificarea celor care predau educația financiară pentru adulți și care are utilizează sau vor utiliza cadrul de competență financiară, solicitată printr-un apel comun de Comisia Europeană, Direcția Generală pentru Stabilitate…
Vezi articolul
Inspecția specială

Ministerul Educaţiei reia, după o întrerupere de doi ani, cauzată de pandemia de COVID-19, competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” în anul şcolar 2021 – 2022. Ce trebuie să conțină dosarul

Școlile care au fost sau sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale se pot înscrie la Competiţia Națională „Școală Europeană” 2022, până la data de 20…
Vezi articolul

Task Force pentru implementarea și monitorizarea proiectelor din PNRR, înființat la Ministerul Cercetării şi Digitalizării, format din “17 specialişti“ care au “competenţe digitale avansate“ – proiect pe ordinea de zi a ședinței Executivului

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, un set de măsuri privind consolidarea capacităţii instituţionale şi administrative a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi a…
Vezi articolul