Din păcate, în România, școala nu te pregătește pentru viață, spune președintele Asociației Colegiilor Pedagogice: Școala te pregătește să ai succes la examen

2.623 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România, Mircea Bertea, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „din păcate, în România, școala nu te pregătește pentru viață”. Acesta a spus că „școala te pregătește să ai succes la examenul de la școală.”

„Eu am vrut să subliniez ceea ce spunea doamna Ștețco: cum știm că o disciplină nu este mai important decât cealaltă? La noi cum știm? Cum știm la ceilalți? De exemplu, în Suedia nu există bacalaureat ca la noi. Am fost, am văzut. Am fost în Danemarca ș.a.m.d. Dar la noi cum știm? La noi, când știm ceva, știm pentru că există un examen, o evaluare.

Din păcate, în România, școala nu te pregătește pentru viață. Școala te pregătește să ai succes la examenul de la școală. Și, din cauza aceasta, există această mare diferență, care e o problemă de etică, la urma urmei, între așa-zisele școli de elită și celelalte școli, pentru că în școlile de elită se adună tot ce-i mai bun (…)”, a spus Mircea Bertea.

La disciplinele din domeniul artelor nu se acordă importanța cuvenită, se arată într-un document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Este vorba despre raportul privind Starea învățământului buzoian în anul școlar 2023-2024. Conform sursei citate, interesul pentru aprofundarea şi dezvoltarea unor discipline la care se dă examen influenţează substanţial şi ofertele care vizează domenii noi de studiu din zona artistică şi culturală.

Calendarul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024-2025
  • 10-13 iunie 2025: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 13 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
  • 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
  • 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
  • 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale

23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Mircea Bertea, președintele Asociației Colegiilor Pedagogice: Ar trebui desființată titularizarea pe viață. La noi, în sala profesorală, contează numărul de ore
Dacă ești un profesor bun, nu mai pui, în primul rând, problema numărului de ore, spune Mircea Bertea, președinte al Asociației Colegiilor Pedagogice: Într-o oră, faci cât altul în cinci

6 comments
  1. Când se va înțelege că școala este viață, nu te pregătește pentru viață, atunci școala va fi ce ar trebui să fie.
    Poate ne trezim la realitate trăind în prezent, nu în viitor.

  2. …are dreptate domnul…așa se explică pregătirea slabă a învățătorilor și educatorilor care nu știu câți de,,i,, să pună…și așa tâmpesc generații de copii…pardon, profesori de învățământ….preșcolar …primar

  3. Din păcate nu putem compara liceele din marile orașe cu liceele de la tara. Copii nu sunt pregătiți la fel pentru examene, nu sunt pregătiți pentru viitor. Un copil la tara nu și poate alege profilul pe care și l dorește sa învețe , copii la tara merg la cel mai apropiat liceu unde nu pot învața materiile care ii plac și care îl ajuta să meargă la facultate. Din păcate bacalaureatul este ceva de neatins pentru mulți copii , din aceasta cauza au aripile frânte pentru viitor.

  4. Punct pe `I`: În traducere, învățământul actual este centrat pe ..rezultate și nu pe competențe , așa cum ar trebui!

  5. Scoala nu te poate pregati pentru viata ! Scoala iti deschide ochii , pregatirea ti-o faci tu ! Scoala eventual iti arata cum si din ce sa te pregatesti , mai departe de tine depinde !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primăria sectorului 1 a anunțat că va cumpăra sediul Liceului Nicolae Tonitza, vechi de 120 de ani / Din 2016, elevii nu au putut folosi o clădire complet renovată a liceului, din cauza unor probleme tehnice semnalate de experți ISU

Administrația locală a Sectorului 1 anunță că dorește să cumpere sediul Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” de pe strada General Berthelot nr. 56-58, (clădire veche de 120 de ani)…
Vezi articolul

DOCUMENT Învățământul profesional, obligatoriu pentru elevii care dau Evaluarea Națională anul acesta și nu obțin media de admitere 5. Comisia de Dialog Social a avizat propunerea Ministerului Educației

Elevii care intră anul acesta clasa a VIII-a, susțin Evaluarea Națională 2020 și nu obțin media 5 ar urma să fie obligați să meargă la învățământul profesional. Propunerea aparține Ministerului…
Vezi articolul

Camelia Gavrilă, președintele departamentului de educație PSD: Ipoteza lansată de Raluca Turcan privind înghețarea anului școlar decredibilizează guvernarea și inflamează starea de spirit a românilor. Sistemul este capabil să recupereze, materia poate fi esențializată

Declarația vicepremierului Raluca Turcan cu privire la posibilitatea înghețării anului școlar „anulează toate eforturile Ministerului Educației de a menține elevii și profesorii activi și cu un confort psihologic bun în…
Vezi articolul

Cum stabilesc profesorii lista cu elevii care primesc burse de merit și de reziliență – primii 30% dintr-o clasă, în anul școlar 2024-2025 / Diriginții au termen până pe 3 octombrie – model de calcul

Până pe 3 octombrie, profesorii diriginți vor depune la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit și de reziliență pe baza mediei în anul școlar…
Vezi articolul