DOCUMENT Activitatea profesorilor de predare-învățare-evaluare este monitorizată în cadrul inspecțiilor școlare din județul Giurgiu

1.615 vizualizări
Foto: Max Fischer – Pexels.com
Unul dintre aspectele urmărite în cadrul inspecțiilor școlare din județul Giurgiu se referă la monitorizarea activității didactice de predare – învățare – evaluare, potrivit unui document publicat de inspectoratul școlar. Este vorba despre graficul unic de inspecție pentru modulul 2 al anului școlar 2025-2026.

Luni, 3 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță au început al doilea modul de cursuri, potrivit calendarului cu structura anului școlar 2025-2026. Modulul al doilea de școală durează până vineri, 19 decembrie, având o durată de 7 săptămâni. Următoarea vacanță este cea de Crăciun, începând de sâmbătă, 20 decembrie, și până miercuri, 7 ianuarie 2026.

Edupedu.ro a scris că sunt verificați și profesorii care predau elevilor de clasa a VIII-a vor fi monitorizați și verificați în cadrul inspecțiilor școlare din județul Giurgiu.

Inspecție de specialitate:

  • monitorizarea activității didactice de predare – învățare – evaluare;
  • verificarea şi monitorizarea activității didactice a cadrelor didactice care predau la clasele a VIII-a;
  • consilierea cadrelor didactice în legătură cu activitatea profesională”, potrivit ISJ Giurgiu.

Documentul Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu poate fi consultat mai jos:

  • În septembrie 2024, Edupedu.ro a scris că inspecțiile făcute de inspectoratele școlare și evaluările ARACIP nu mai sunt prevăzute în regulamentul de funcționare al școlilor intrat în vigoare pe 1 septembrie 2024.
Despre inspecțiile școlare

Tipuri de inspectie școlară și cine le realizează, potrivit normelor în vigoare, adică regulamentului de inspecție inspecție a unităților de învățământ preuniversitar din decembrie 2020.

„Inspecția unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza de către:

  • Ministerul Educației și Cercetării;
  • inspectoratele școlare.

După conținutul/obiectul principal al inspecției, se disting trei tipuri fundamentale de inspecție a unităților de învățământ preuniversitar: inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar, inspecția tematică și inspecția de specialitate.

  1. Inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar reprezintă o activitate de evaluare generală a performanțelor diferitelor categorii de unități de învățământ, prin raportare explicită la politicile educaționale, scopurile și obiectivele dezirabile propuse sau la standardele asumate în funcționarea acestora. 
  2. Inspecția tematică este o activitate de evaluare sau control a/al unui domeniu particular/mai multor domenii particulare al/ale activității unităților de învățământ preuniversitar sau a/al personalului care deservește aceste instituții, în principal, a/al activității cadrelor didactice. În cadrul acestui tip de inspecție se realizează inclusiv activități de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în direcția îmbunătățirii continue a activității unității de învățământ.
  3. Inspecția de specialitate reprezintă o activitate de evaluare a competențelor profesionale/activității profesionale ale/a cadrelor didactice la nivelul disciplinei/ disciplinelor de studiu predate sau activităților educaționale pe care acestea le susțin. Inspecția de specialitate vizează, în mod direct, calitatea activităților didactice în raport cu beneficiarii primari ai educației, respectiv antepreșcolarii, preșcolarii și elevii.

Tipurile de inspecție de specialitate sunt:

  • inspecția de specialitate curentă;
  • inspecția de specialitate realizată în vederea obținerii definitivării în învățământ;
  • inspecția de specialitate realizată în vederea obținerii gradelor didactice II și I sau inspecția școlară specială;
  • orice altă formă de evaluare/control/consiliere a activității cadrului didactic în domeniul de specialitate în care este încadrat, realizată de inspectorii de specialitate la nivelul MEC sau ISJ/ISMB. Spre exemplu, inspecția de specialitate realizată în vederea verificării unor aspecte particulare ale activității didactice (modul de aplicare a curriculumului național, modul de realizare a evaluării curente etc.) sau inspecția de specialitate realizată în vederea verificării unor aspecte ale activității cadrelor didactice, semnalate în cadrul unor memorii, petiții, reclamații”.
Citește și:
Condica de prezență zilnică a profesorilor, verificată în cadrul inspecțiilor tematice din județul Giurgiu – document
DOCUMENT Modul în care școlile încurajează dezvoltarea personală a elevilor și motivația acestora în învățare, urmărit în cadrul inspecțiilor generale din județul Giurgiu
DOCUMENT Profesorii care predau elevilor de clasa a VIII-a vor fi monitorizați și verificați în cadrul inspecțiilor școlare din județul Giurgiu
Orele de pregătire suplimentară a elevilor pentru Evaluarea Națională și BAC 2026 vor fi monitorizate în cadrul inspecțiilor din județul Giurgiu – document


1 comment
  1. La Buzău e luna și inspecția tematică. Facem atât de multe hârtii încât nu avem timp sa ne pregătim pentru ore. cred că asta e și scopul ca să mai zică dl ministru ca noi suntem vinovați pentru analfabetismul funcțional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesori decorați de președinte cu ocazia Zilei Naționale, pentru activitatea lor în pandemie. Iohannis: Este vremea rezultatelor măsurabile şi a reformelor care au întârziat prea mult timp

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, miercuri, cu ocazia Zilei Naţionale, mai multe cadre medicale, membri ai corpului didactic şi reprezentanţi ai societăţii civile, relatează Agerpres. Consilierul prezidențial Ligia Deca a…
Vezi articolul

Aproximativ 600 persoane din Harghita și Covasna, care au abandonat școala au revenit la cursuri printr-un proiect european / Merg la școală părinți și copii din aceeași familie sau părinți, bunici și nepoți

Un proiect al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Harghita finanțat din fonduri europene a readus la cursuri 602 persoane care abandonaseră școala sau nu terminaseră educația obligatorie, scrie Agerpres. Unii dintre…
Vezi articolul

Elevii claselor V-XI pot face cursuri online asincron, adică nu vor fi conectați simultan, ci vor primi sarcini de lucru individuale, în perioada 10-16 iunie 2025, în timp ce absolvenții de liceu susțin probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2025

Absolvenții de liceu susțin marți, 10 iunie, proba scrisă la Limba română din cadrul examenului de Bacalaureat 2025. În acest context, elevii celorlalte clase din liceele desemnate centre de examen…
Vezi articolul

Familiile vor putea angaja bone în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă și părinte, potrivit unui proiect de lege adoptat de Guvern / Amenzi între 2000 și 6000 de lei pentru cei care nu realizează dosarul personal al bonei

Potrivit proiectului de lege pentru modificarea și completareaLegii nr.167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă, aprobat în Guvern astăzi, bonele vor putea fi angajate nu doar prin agenții ca până acum,…
Vezi articolul