Europol: A treia zi consecutivă cu probleme digestive pentru studenții de la Academia de Poliție, care primesc mâncare stricată

3.268 de vizualizări
Sursă foto: Academia de Poliție „A. I. Cuza”
Sindicatul Europol anunță că studenții de la Academia de Poliție au avut din nou probleme digestive din cauza mâncării primite la cantină. Este a treia zi în care echipajele medicale de urgență sunt solicitate la Academia de Poliție, potrivit sindicatului polițiștilor, citat de G4Media.ro.

”Mai mulți studenți au acuzat dureri de stomac, vărsături și deshidratare. După 3 zile de la focarul de infecție din “prestigioasa” instituție de învățământ superior, cei din minister nu au fost capabili cel puțin să le asigure asistență medicală 24/24 ore în Academie”, scrie Europol într-o postare pe rețelele sociale.

”Între resturi de construcții, inundații în camere, șobolani care mișună pe la ghene și mâncare cu viermi, așa se desfășoară procesul educațional pentru viitorii ofițeri ai MAI! Rușine, conducerii Academiei de Poliție! Rușine, MAI!”, mai scriu sindicaliștii.

  • Anunțul a venit la scurtă vreme după ce același sindicat susținea că studenții de la Academia de Poliție primiseră din nou, joi, mâncare stricată, la câteva zile după ce câteva zeci suferiseră toxinfecție alimentară.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


3 comments
  1. Cat au muncit acești copii ca să ajungă la Academia de Politie, stres timp de 3 luni. Acum că sunt studenți, conducerea Academiei își bat joc de acești studenți. Iar, noi părinții nu putem face nimic. În schimb le-au interzis să mai facă comandă la mâncare. Întrebarea este de ce? Pe lângă faptul ca le dau puțină mâncare, le mai dau si stricată. Acești copii stau flămânzi, ăsta este adevărul. De aceea își dau comandă pt ca nu se satura cu o zeama de ciorbă și o palma de pireu și jumătate de palmă de piept de pui. În calitate de mama sunt indignată.

  2. E inadmisibil, ii doare undeva, ca au sustinere politica. Dar baietii astia care trec prin asta, dupa ce absolva scoala sa aiba in vizor un singur lucru, POLITICIENII!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Muzeul Național Brukenthal închide două muzee / Muzeul Cinegetic și Muzeul Farmaciei din Sibiu vor mai putea fi vizitate doar în grupuri de minim 10 persoane și cu programare / Conducerea s-a plâns constant în ultima perioadă de alocările bugetare

Muzeul Cinegetic și Muzeul Farmaciei din Sibiu se închid pentru o perioadă nedeterminat, a anunțat Muzeul Național Brukenthal, de care aparțin acestea, informează Turnul Sfatului, preluat de G4Media.ro. Decizia a fost…
Vezi articolul

Demisii la vârful Consiliului Național al Elevilor – președinta Bianca Ivan și vicepreședintele Theodor Giurcanu pleacă din funcții / Acesta din urmă menționează în demisie și cauza plecării: un alt membru din conducere – Theodor Irimia / Irimia susține că Giurcanu ar fi mințit Adunarea Generală, iar demisiile ar fi un pretext

Demisiile președintei și vicepreședintelui Consiliul Național al Elevilor (CNE), Bianca-Maria Ivan și Theodor Giurcanu, au fost confirmate de mai mulți membri CNE pentru Edupedu.ro. Plecările din funcție vin cu două…
Vezi articolul