Europol: A treia zi consecutivă cu probleme digestive pentru studenții de la Academia de Poliție, care primesc mâncare stricată

3.268 de vizualizări
Sursă foto: Academia de Poliție „A. I. Cuza”
Sindicatul Europol anunță că studenții de la Academia de Poliție au avut din nou probleme digestive din cauza mâncării primite la cantină. Este a treia zi în care echipajele medicale de urgență sunt solicitate la Academia de Poliție, potrivit sindicatului polițiștilor, citat de G4Media.ro.

”Mai mulți studenți au acuzat dureri de stomac, vărsături și deshidratare. După 3 zile de la focarul de infecție din “prestigioasa” instituție de învățământ superior, cei din minister nu au fost capabili cel puțin să le asigure asistență medicală 24/24 ore în Academie”, scrie Europol într-o postare pe rețelele sociale.

”Între resturi de construcții, inundații în camere, șobolani care mișună pe la ghene și mâncare cu viermi, așa se desfășoară procesul educațional pentru viitorii ofițeri ai MAI! Rușine, conducerii Academiei de Poliție! Rușine, MAI!”, mai scriu sindicaliștii.

  • Anunțul a venit la scurtă vreme după ce același sindicat susținea că studenții de la Academia de Poliție primiseră din nou, joi, mâncare stricată, la câteva zile după ce câteva zeci suferiseră toxinfecție alimentară.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


3 comments
  1. Cat au muncit acești copii ca să ajungă la Academia de Politie, stres timp de 3 luni. Acum că sunt studenți, conducerea Academiei își bat joc de acești studenți. Iar, noi părinții nu putem face nimic. În schimb le-au interzis să mai facă comandă la mâncare. Întrebarea este de ce? Pe lângă faptul ca le dau puțină mâncare, le mai dau si stricată. Acești copii stau flămânzi, ăsta este adevărul. De aceea își dau comandă pt ca nu se satura cu o zeama de ciorbă și o palma de pireu și jumătate de palmă de piept de pui. În calitate de mama sunt indignată.

  2. E inadmisibil, ii doare undeva, ca au sustinere politica. Dar baietii astia care trec prin asta, dupa ce absolva scoala sa aiba in vizor un singur lucru, POLITICIENII!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Venirea tuturor elevilor la școală în scenariul verde ar putea crește cu 1.400 numărul claselor de elevi și cu 1.100 numărul posturilor de profesori necesare doar în județul Botoșani, susține Inspectoratul Școlar

Numărul de clase de elevi din judeţul Botoşani ar putea creşte cu 1.400 în cazul aplicării, începând cu 14 septembrie, a scenariului verde, susține Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani, citat…
Vezi articolul

Fost primar din Suceava, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea tezelor fiului său la Evaluarea Naţională / Le-a cerut profesorilor să-i rescrie lucrările fiului / În dosar au mai fost condamnați directoarea școlii și profesorul de matematică

Ilie Lungu, fost primar în comuna Salcea, din județul Suceava, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea examenului Evaluării Naţionale în cazul fiului său, relatează News…
Vezi articolul

LISTĂ Profesorii care scriu programa școlară de Limba franceză pentru liceu 2026. Inspectoarea generală Delia Manuela Anghel și profesoara Sonia Berbinski de la Universitatea din București coordonează comisia

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat pe site-ul Centrului Național de Curriculum și Evaluare (CNCE, fostul CNPEE) componența Grupului de lucru curricular (GLC) pentru disciplina Limba franceză, care va…
Vezi articolul