Liderul sindical SIPA Muntenia, Adrian Voica aseamănă norma didactică majorată forțat cu norma comunista de la practica agricolă: Din CAP în cancelarie, cu aceeași lipsă de respect

[jp_post_view]
Foto: argesplus.ro
Sindicatele profesorilor acuză Guvernul că, prin Legea 141/2025, readuce în actualitate practici abuzive similare celor din perioada comunistă. Președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, scrie într-un punct de vedere că majorarea normei didactice fără o compensare salarială și fără consultare reală cu personalul din sistem este o formă modernă de „muncă forțată”, impusă de sus, fără respect față de profesia didactică.

Adrian Voica, președintele sindicatului SIPA „Muntenia”, semnalează într-un text intitulat „De la practica agricolă forțată cu normă de lucru la norma didactică impusă – aceeași lipsă de respect față de profesori” că măsurile adoptate în numele „eficientizării sistemului” ignoră complet realitatea din școli și condițiile în care lucrează cadrele didactice.

„În anii comunismului, profesorii erau scoși din cancelarii și duși cu forța, alături de elevi, la muncă agricolă în Cooperativele Agricole de Producție (CAP). Astăzi, nu mai suntem trimiși pe ogor, dar suntem împinși pe tăcute spre suprasolicitare și epuizare, cu un zâmbet ipocrit afișat de decidenți”, scrie liderul sindical.

Sindicatul susține că actuala Lege 141/2025, adoptată fără studii de impact și fără un dialog social real, majorează obligațiile de predare ale profesorilor, în timp ce veniturile acestora rămân neschimbate. Astfel, dascălii devin „țapi ispășitori ai austerității”, forțați să compenseze dezechilibrele bugetare ale statului, fără a primi în schimb susținerea de care au nevoie pentru a asigura un act educațional de calitate.

„Controlul e mai subtil. Dar lipsa de respect e aceeași. Disprețul față de profesie e același. Atunci ni se spunea că formăm omul nou prin muncă. Acum ni se spune că nu sunt bani”, continuă Voica.

Sindicatul avertizează că astfel de măsuri vor avea efecte grave asupra atractivității profesiei, mai ales în contextul în care România se confruntă deja cu un deficit de cadre didactice calificate. Mesajul transmis tinerilor profesori ar fi, în opinia autorului, unul profund descurajator: vocația implică sacrificiu fără limite, iar tăcerea e singura opțiune într-un sistem rigid și autoritar.

Apelul sindical se adresează atât colegilor din sistemul de învățământ, cât și societății civile și părinților, în speranța formării unui front comun împotriva unei legi considerate abuzive.

„Un profesor obosit, suprasolicitat și umilit nu poate forma caractere și minți libere”, avertizează Voica.

Sindicatul SIPA „Muntenia” cere abrogarea sau modificarea de urgență a Legii 141/2025 și reafirmă necesitatea tratării profesorilor ca profesioniști, nu ca simple instrumente birocratice într-un sistem care își refuză propriile valori fundamentale.


5 comments
  1. Bună ziua!
    Revin cu aceeași problema concreta!
    Cum va fi platit un invatator angajat pe post in locul unui alt invatator ce se afla pentru câteva luni in concediu medical, concediu creștere copil etc? 20-22lei pe ora? 1300 lei impozabili pe luna? Acel invatator nu doar preda 3-4 ore pe zi ci are de îndeplinit tot ce scrie in ccm exact ca invatatorul titular pe post!
    Va rog sa ridicați aceasta problema in fata mai marilor experți!

  2. Concret in afară de vorbe goale au vreun plan?

    Vreo strategie juridică sau de altă natură?

    De constatat putem și noi.
    Ei sunt plătiți (generos) ca sa vină cu soluții pt a contracara abuzurile angajatorului.

    La ultima criză au fost reduse cotizațiilor membrilor la 0.7 %din BRUT.

    Până nu vad reducerea cotizației către sindicat la 0.5 % din NET nu are rost sa mai ascult aceste vorbe goale.
    Sau e criză doar pt fraieri?

  3. unde ați fost până acum,domnilor sindicaliști?????? Acum
    ,atât a rămas …palavrageala…jocurile sunt făcute !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Situațiile de criză aduc cuplurile împreună și le determină să-și construiască fonduri de urgență. Totuși, este nevoie mai mare de educație financiară – studiu / Trei tipologii de cupluri din perspectiva relației cu banii

Majoritatea cuplurilor de lungă durată și care locuiesc împreună pun veniturile la comun, iar datoriile și crizele apropie cuplurile, și le determină să aibă un fond de urgență, arată studiul…
Vezi articolul

Peste 13.500 de candidați la concursul de angajare în Învățământ 2025 se pot titulariza dacă găsesc post, alți 11.300 pot fi suplinitori – rezultate inițiale / Ministerul nu anunță numărul de posturi scoase la concurs

Rezultatele inițiale de la Titularizare 2025 au fost publicate marți, 22 iulie, la ora 11:00, de Ministerul Educației și Cercetării, iar acestea arată că 13.553 de lucrări scrise au fost…
Vezi articolul