Liviu Cotfasă, director al Colegiului Național „Elena Cuza” din Craiova, a declarat că „e primul an în care avem elevi nerepartizați”. „Am discutat cu diriginții de la clasele respective și am înțeles că n-au vrut să opteze părinții și la profilul tehnologic, au vrut numai pe partea teoretică”, a precizat acesta. Declarațiile au fost făcute pentru TVR Craiova. În județul Dolj, 117 elevi au rămas nerepartizați în prima etapă de admitere la liceu 2025.
„E primul an în care avem elevi nerepartizați. Am discutat cu diriginții de la clasele respective și am înțeles că n-au vrut să opteze părinții și la profilul tehnologic, au vrut numai pe partea teoretică. Din câte am înțeles, cea mai mică medie a fost, la ultima specializare, 7.95. Elevii noștri care au rămas nerepartizați au vrut medie de 7.77, 7.60, chiar și 6.40 unul dintre ei, dar, optând numai pentru profilul teoretic, normal că n-au mai prins, întrucât n-au dorit să facă opțiuni și pentru profilul tehnologic”, a spus directorul.
Peste 3.400 de elevi au rămas nerepartizați după prima etapă a Admiterii la liceu 2025, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Printe ei, cele mai mari medii sunt 9,42, 9,25 și 9,17. Un candidat din Constanța și doi din București au rămas, deși au avut aceste medii mari, fără repartizare.
Situația nerepartizărilor în ultimii 6 ani:
2025 – 112.196 repartizați – 3442 nerepartizați (3,1%)
2024 – 111.960 repartizați – 1.607 nerepartizați (1,4%)
2023 – 111.128 repartizați – 1.619 nerepartizați (1,44%)
2022 – 110.035 repartizați – 6.852 nerepartizați (5,87%)
2021 – 89.983 repartizați – 1.332 nerepartizați (1,5%)
2020 – 113.480 repartizați – 8.570 nerepartizați (7,5%)
Calendarul etapei a doua de Admitere la liceu 2025
1 august 2025: Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES
4 august 2025: Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES
5 – 6 august 2025: Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
7 – 8 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
11 – 13 august 2025: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.
Fișa de înscriere pentru etapa a II-a a repartizării computerizate pe locurile rămase:
Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.
18 – 19 august 2025: Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București.
19 august 2025: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.
Descărcați de aici procedura privind repartizarea candidaților pe locurile neocupate, în clasa a IX-a învățământ de stat liceal, profesional și dual pentru anul școlar 2025 – 2026
5 comments
Nu mai acceptați la liceu elevi cu nota 1 sau 2 la matematică….Cum vor lua nota 6 la bacalaureat?Unde se va ajunge?Ați pus coduri că să nu se vadă.Nu era mai bine când se afișa pe ușa școlii totul? Învățau de rușine.Acum nu-i mai interesează.Parintii dau vina pe profesori.Iar voi,ce faceți? Măriți Nr . de elevi pe clasă și furați drepturile profesorilor.
Fudulia strică pălăria. Așa le trebuie dacă nu-și cunosc lungul nasului.
am o curiozitate, daca mă poate lamuri cineva. desi din articol poate reieși că este dramatic ca un elev de 9.42 să rămână nerepartizat, nu a fost totuși o mișcare mai buna decât sa pună licee proaste pe lista și să ajungă la ele? am văzut în alți ani că din motive diverse apar locuri libere la licee bune, cate unul, doua. elevul cu 9.42 se poate înscrie acolo și cu siguranță cu așa o medie va fi acceptat. nu este de preferat, decât să ajungă la vreun liceu tehnologic? doar întreb, sunt destul de derutată de acest sistem, pe vremea mea dădeai admitere la liceu, și fiica mea este abia clasa a 7-a (din toamnă)
Da, pentru că au fost medii mari la evaluarea națională ( subiecte deosebit de ușoare ) și atunci de ce nu să se opteze pentru liceu și nu cum ar fi fost normal pentru școală profesională !!!
Asta este, nu înțelegem deloc unde ne este locul vizavi de muncă pe care o prestam. Drepturi la greu, fără o bază reală, obligații zero !!!
Foarte slabe speranțe să se elibereze locuri la liceele bune. Opțiunile trebuie să fie realiste.