Persoanele care vor să ocupe locuri de muncă, dar nu au finalizat școala primară, gimnaziul sau liceul, pot opta pentru programul gratuit „A doua Șansă” ca să-și finalizeze studiile – Ministerul Educației

[jp_post_view]
Foto: Pixabay.com
Ministerul Educației va asigura, prin programul „A doua șansă”, locuri pentru persoanele care sunt apte de muncă, dar nu au studiile primare sau gimnaziale finalizate, oriunde există această nevoie, a anunțat ministerul într-un comunicat de presă. De asemenea, vor fi asigurate locuri și condiții pentru ca aceste persoane să poată obține o calificare profesională care, ulterior, să le permită angajarea pe piața muncii.

Comunicatul transmis astăzi de Ministerul Educației:

„În urma campaniei naționale de verificare a stabilirii și a acordării ajutorului social și pentru identificarea măsurilor de creștere a ocupării de către persoanele apte de muncă, derulată de Ministerul Muncii, a fost identificat un număr de 14.000 persoane fără studii finalizate la nivel primar sau gimnazial – persoane care nu au un loc de muncă și al căror venit este doar cel din ajutorul social.

Pentru a crește șansele de angajare pe piața muncii a acestor persoane, este nevoie de îmbunătățirea nivelului de educație, pe de o parte, dar și de existența cadrului de formare pentru a obține o calificare profesională.

În acest sens, prin programul “A doua Șansă”, Ministerul Educației va asigura locuri pentru persoanele care sunt apte de muncă, dar nu au studiile primare sau gimnaziale finalizate, oriunde există această nevoie. De asemenea, vor fi asigurate locuri și condiții pentru ca aceste persoane să poată obține o calificare profesională care, ulterior, să le permită angajarea pe piața muncii.

Ministerul Muncii, prin instituțiile specializate, va oferi consiliere și sprijin pentru ca beneficiarii programului “A doua Șansă” să se poată angaja pe piața muncii cât mai repede posibil.

Prin parteneriatul încheiat azi între cele două ministere, dorim să îmbunătățim nivelul de educație a populației apte de muncă, aflate în situații de sărăcie și ajutor social, dar și creșterea gradului de ocupare pe piața muncii.

În același timp, credem că educația și măsurile active de ocupare pot fi soluții care să contribuie la îmbunătățirea vieților celor aflați în situații dezavantajate.”

Sursă foto: Pixabay


7 comments
  1. Bună ziua sunt din Bistrița Năsăud și am 10 clase as vrea sa îmi termin liceul unde trebuie sa mă înscriu la cursuri ?

  2. Sa dati la toti analfabetii retarzi hartii absolvire moca , tipic sobolanesc .Adica in loc sa angajezi pe cei superspecializati ,cum sunt medicii tineri de exemplu obligati sa plece din tara de mosi lacomi care angajati la stat pe bani grei nici nu stau jumate cele 8 ore ci ocupa concomitent si ilegal si locurile de munca in clinicile particulare pe alti bani grei …rusine asa zisilor conducatori ai educatiei care au grija ca analfabetii infractori cu 2 clase pt ca nu mai merge cu spaga sa faca 8 clase ca sa ia moca permisul auto !!! Si rusine voua daca nu publicati comentariile sincere , corecte ca sa nu deschideti orizontul oamenilor …

  3. Decat sa tot intrebati aici, mai bine contactati scoala de provenienta sau cea de domiciliu si vedeti daca au instituit programul. E simplu.

  4. Buna ziua!Si pe mine ma intereseaza sa pot continua !Imi doresc f mult sa termin ,Cum trebuie sa procedez sa pot continua la liceu!Se tine si dambovita progamul” A doua sansa”!

  5. Bună ziua as dori sa pot continua si eu școala am invata in Iasi la școală GEORGE Coșbuc nr.26 cartier dacia eu nu mai locuiesc acolo de cand am întrerupt școală primară eram in cls.a 6 nu am terminat-o si imi pare foarte,foarte rau acum am copiii,cel micuț are 6 lunite va multumesc din suflet daca ma-ti putea ajuta sa imi continui studiile este foarte greu si as dori sa le termin.Va multumesc o zi plăcută

  6. În comunicat nu se precizează nimic despre liceu, asa cum scrieți voi în titlu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, despre faptul că profesorii încă nu au fost plătiți pentru orele remediale: Întârzierile au fost nepermis de mari, garantez că absolut toate sumele vor fi plătite

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, sâmbătă, că întârzierile la plata orelor remediale sunt „nepermis de mari”, adăugând că garantează achitarea acestora în integralitate, relatează Agerpres, preluat de G4Media.ro. „În…
Vezi articolul
Rata de promovare a concursului național de Titularizare

Titularizare 2021. 97% dintre contestații s-au soldat cu schimbarea notei, diferențele sunt inadmisibile / Rezultatele cele mai slabe sunt obținute de cei mai recenți absolvenți de învățământ superior, spune ministrul Cîmpeanu

Un număr de 6.045 din totalul de 6.248 de contestații depuse la Titularizare 2021 s-au soldat cu schimbarea notei inițiale, a anunțat, marți, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în momentul anunțării…
Vezi articolul
Inspecția specială

ULTIMA ORĂ Inspecțiile școlare se vor derula online, în Capitală. Inspectorii vor intra pe platformele digitale odată cu elevii și profesorii, iar accentul cade pe verificarea calității lecției online – anunță inspectorul care a preluat conducerea ISMB

Inspecțiile școlare de specialitate se vor derula online, a anunțat în această dimineață inspectorul școlar adjunct din București Liliana Toderiuc, în cadrul unei declarații de presă organizate alături de ministrul…
Vezi articolul