Planificarea calendaristică anuală nu se realizează pe baza manualelor şcolare – scrisoare metodică pentru profesorii de discipline socio-umane

14.737 de vizualizări
Documente obligatorii pentru educatori în anul școlar 2024-2025
Foto: Pexels.com
Scrisoarea metodică pentru profesorii de discipline socio-umane a fost publicată de Inspectoratul Școlar Județean Brașov, an școlar 2025-2026. În document este menționat că planificarea calendaristică anuală nu se realizează pe baza manualelor şcolare, acestea fiind materiale curriculare adresate elevilor.
  • Elevii și copiii de grădiniță au început anul școlar 2025-2026 pe 8 septembrie, potrivit structurii anului școlar, aprobată prin ordinul nr. 3.463 din 4 martie 2025. Cursurile se vor încheia pe 19 iunie 2026 și vor fi în total 36 de săptămâni de școală​. Vezi mai jos, în articol, calendarul complet al anului școlar 2025-2026.

Potrivit ISJ Brașov, „planificarea calendaristică reprezintă un document proiectiv, necesar realizării activităţilor didactice care permite asocierea, într-un mod personalizat, a elementelor programei (competenţe specifice şi conţinuturi), în cadrul unităţilor de învăţare.”

Conform documentului inspectoratului școlar, în elaborarea planificării calendaristice programa şcolară reprezintă documentul de referinţă. După lectura atentă şi integrală a programei şcolare, elaborarea planificării calendaristice presupune parcurgerea mai multir etape.

„Planificarea calendaristică – document proiectiv

Planificarea calendaristică reprezintă un document proiectiv, necesar realizării activităţilor didactice care permite asocierea, într-un mod personalizat, a elementelor programei (competenţe specifice şi conţinuturi), în cadrul unităţilor de învăţare. Acestora le sunt alocate unităţi de timp (număr de ore şi săptămâni) considerate ca optime de către cadrul didactic, pe parcursul unui an şcolar.

În elaborarea planificării calendaristice programa şcolară reprezintă documentul de referinţă. După lectura atentă şi integrală a programei şcolare, elaborarea planificării calendaristice presupune parcurgerea următoarelor etape:

  1. asocierea competenţelor specifice şi a conţinuturilor prezentate în programa şcolară;
  2. stabilirea unităţilor de învăţare;
  3. stabilirea succesiunii parcurgerii unităţilor de învăţare;
  4. stabilirea bugetului de timp necesar pentru fiecare unitate de învăţare.”

Planificarea calendaristică anuală nu se realizează pe baza manualelor şcolare, acestea fiind materiale curriculare adresate elevilor.”

Documentul Inspectoratului Școlar al Județului Brașov poate fi consultat mai jos:

Calendarul anului școlar 2025-2026

Modul 1: de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;

Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;

Modul 2: de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;

Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;

Modul 3: de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Vacanța de schi (mobilă): o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

Modul 4: de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

Vacanța de primăvară/Paște: de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;

Modul 5: de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Când termină școala în 2026 elevii din clasele a VIII-a și a XII-a / a XIII-a

Anul şcolar 2025 – 2026 începe la data de 1 septembrie 2025, se încheie la data de 31 august 2026 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2025 – 2026 încep la data de 8 septembrie 2025, conform Art. 1.

Prin excepţie, se stabilesc următoarele:

  • Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026;
  • Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026;
  • Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026;
  • Pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.
Școala altfel și Săptămâna verde în anul școlar 2025-2026

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare o face unitatea de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.

Școlile au avut termen până la 1 aprilie 2025 să îi anunțe pe elevi și părinți când au ales să fie săptămâna de vacanță mobilă din luna februarie 2026 și programele Săptămâna Verde și Săptămâna „Școala altfel”. 

La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.”

Citește și:
Instrucțiune a ministrului Educației. Din anul școlar 2025-2026, toți profesorii de gimnaziu și liceu vor aloca 25% din numărul total de ore al disciplinei predate pentru activități remediale, de consolidare, fixare și transfer al competențelor în viața de zi cu zi / Cum se va face evaluarea acestor ore


2 comments
  1. Lansați tot felul de idei” inteligente”, se vede că stați bine cu teoria, mă tem că practica vă omoară! In cazul de față, chiar asta face planificarea calendaristică: se bazează pe programă și corelează conținuturile cu unitățile stabilind intervalul de timp alocat conținuturilor, precizând clar competențele de dezvoltat și obiectivele de atins. Mai bine v- ați gândi la problemele reale din învățământ.

  2. Manualele școlare se adresează în aceeași măsură profesorilor! Manualele în vigoare trebuie să respecte programa școlară!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Afacerilor Externe cere clarificări părții ucrainene în legătură cu informații neverificate și documente care circulă pe Internet, care ar indica interzicerea folosirii limbii române în școli, într-o localitate din regiunea Cernăuți

Ministerul Afacerilor Externe a cerut clarificări autorităților ucrainene după ce în spațiul public românesc, inclusiv pe grupuri de Facebook ale profesorilor, a început să circule un document atribuit Primăriei din…
Vezi articolul

Diversitatea să nu mai fie definită în proiectul legii învățământului, iar profesorii să nu mai fie obligați să o promoveze, îi cer Ligiei Deca reprezentanții cultelor religioase, la inițiativa Patriarhiei ortodoxe. Acestea mai solicită ca sintagma „orientare sexuală” să fie ștearsă din document

Cultele religioase cer ministrei Educației, Ligia Deca, să elimine definiția „diversității” din proiectul legii învățământului preuniversitar, potrivit unei scrisori consultate de Edupedu.ro, semnate de 13 reprezentanți ai bisericilor recunoscute de…
Vezi articolul

Replica Ligiei Deca față de oprirea protestului studenților în 2005, la prima negociere cu Guvernul care a făcut doar promisiuni: Mi-am păstrat angajamentul pentru Educație și lupta pentru investiția în Educație

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat la Digi24 că, în 2005, dialogul cu guvernul „a dat roade”, revendicările fiind „onorate de către partea guvernamentală.” Declarația vine după ce Edupedu.ro a…
Vezi articolul

Profesoara cu mesaje antivaccin din Botoșani, care spunea elevilor de clasa a VII-a că „am ajuns exact ca la Auschwitz, dacă te duci în spital nu mai ieși viu de acolo, exact ca la un abator”, a fost sancționată cu diminuarea salariului timp de 6 luni

Doina Amarandei, profesoara de muzică de la mai multe școli din județul Botoșani, care le spunea elevilor săi tot felul de mesaje antivacciniste și teorii ale conspirației, va primi salariul…
Vezi articolul