Premierul Nicolae Ciucă, noul președinte al PNL, întrebat dacă va demisiona în cazul în care se va dovedi că a plagiat: Mai întâi de toate nu am plagiat / Lăsăm instituţiile să îşi prezinte concluziile, apoi voi lua o decizie

252 de vizualizări
Ciuca Congres PNL
Foto: Inquam Photos / George Călin
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a fost întrebat, duminică, la finalul Congresului PNL, dacă ia în calcul să se retragă de la conducerea partidului şi din funcţia de premier, dacă Parchetul General va decide că a plagiat.

Premierul Nicolae Ciucă, a afirmat faptul că nu a plagiat şi a precizat că în prezent trebuie lăsate instituţiile să îşi prezinte concluziile pe acest subiect, iar în funcţie de rezultatul anunţat va lua o decizie “în conformitate cu princiipile de onoare şi de demnitate”.

În moțiunea depusă de premierul Nicolae Ciucă pentru candidatura la șefia PNL a exisistat și un capitol în care este menționată Educația. Acuzat de plagiat în texa de doctorat, de jurnalista Emilia Șercan, Ciucă scrie în moțiune că „susține un sistem de educație bazat pe valori fundamentale pentru formarea umană și intelectuală a generațiilor tinere: libertate și democrație, onoare, demnitate, solidaritate și seriozitate, respectul față de semeni, față de cultura și istoria națională, deschidere față de cultura universală”.

  • Premierul Nicolae Ciucă este acuzat că a plagiat în teza de doctorat. Pe data de 18 ianuarie, jurnalista Emilia Șercan a scris în pressone.ro că teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138. În plus, în aceste zile, jurnalista Emilia Șercan susține că a primit mai multe amenințări de la persoane necunoscute, inclusiv un mesaj pe Facebook Messenger de la o persoană care i-ar fi trimis mai multe fotografii private, făcute în urmă cu 20 de ani și despre care jurnalista spuen că i-au fost furate dintr-un dispozitiv electronic. Șercan spune că a trimis către poliție o captură de ecran cu mesajul primit pe Facebook messenger, care includea și pozele personale, iar după o zi mesajul trimis poliției prin Whatsapp a apărut pe un site din Republica Moldova.
  • Analiza tezei de doctorat de către CNATDCU – singura instituție care poate da verdict de plagiat și poate cere retragerea titlului academic, pornită după mai multe sesizări în luna ianuarie 2022, a fost blocată chiar de premierul Ciucă, printr-o acțiune în instanță.
Citește articolul integral în G4Media.ro
Citește și: Ce a susținut premierul Ciucă la instanță, în cazul plagiatului din teza sa de doctorat: CNATDCU este ”investit nelegal” să facă analiza, iar ”sesizările sunt grav viciate şi nu respectă cerințele legale”


3 comments
  1. Procurorul general trebuie sa il demita pe Ciuca

  2. Omul asta e combinatia perfecta dintre Ponta si Dancila. Cinstit ca primul si inteligent ca a doua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, cea mai veche școală din oraș, din vremea lui Spiru Haret, „are crăpături, fisurile par mai adânci” după seismul de marți de 5.7, spune inspectorul școlar din Gorj / Elevii din județ nu erau la școală, sunt în vacanța „mobilă”

Inspectorul școlar general din județul Gorj, Marcela Mrejeru, spune pentru Edupedu.ro, la scurt timp după seismul de 5,7 grade pe scara Richter, produs marți după amiază, că cea mai veche…
Vezi articolul

Daniel David, întrebat dacă va candida la președinție: Eu pot accepta numai dacă studiile arată că între candidați eu aș avea cea mai mare șansă. O democrație înseamnă ca partidele să decidă pornind de la ceea ce speră și așteaptă oamenii

Ministrul Educației, Daniel David, al cărui nume a fost invocat drept un potențial candidat în alegerile prezidențiale, după anularea primului tur de scrutin, a spus joi, la Antena 3, că…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor ia apărarea Bacalaureatului, după ce Asociația Elevilor din Constanța a cerut desființarea sa în forma actuală: Rămâne un element esențial în procesul de selecție și în verificarea cunoștințelor și competențelor elevilor, conforme cu cerințele programei și planurilor-cadru aflate în vigoare

Consiliul Național al Elevilor, organizația reprezentativă a elevilor, înființată prin lege și al cărui regulament este aprobat prin ordin de ministrul Educației, ia apărarea examenului de Bacalaureat, pe Facebook. Reacția…
Vezi articolul

EXCLUSIV Un judecător promovat de liberali în funcții guvernamentale a anulat toate sesizările de plagiat depuse la CNATDCU în cazul doctoratului premierului Nicolae Ciucă / Dacă decizia va fi menținută, nu mai există un caz Ciucă pe masa instituției care verifică plagiatele

Încă un scut în analiza suspiciunilor de plagiat din teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, președintele PNL: la cererea acestuia, un complet al Curții de Apel București a anulat…
Vezi articolul