ROFUIP 2022: Comisia pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică va fi înființată în fiecare școală

42.339 de vizualizări
Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com
În fiecare școală din România va fi înființată o comisie pentru mentorat didactic și formare în cariera profesională, potrivit noului Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) ce urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Aceasta va fi o comisie cu caracter permanent, ceea ce înseamnă că își desfășoară activitatea pe tot parcursul anului școlar.

Amintim că Edupedu.ro a scris încă din luna mai că o nouă comisie permanentă se înființează în fiecare școală din România – Comisia pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică. – detalii aici.

Potrivit documentului obținut de Edupedu.ro, atribuțiile comisiei pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică sunt următoarele:

„a) asigură, la nivelul unității de învățământ, planificarea, organizarea și desfășurarea activităților din domeniul formării în cariera didactică;

b) realizează diagnoza de formare continuă la nivelul unității de învățământ;

c) asigură evaluarea stadiului de îndeplinire a condiției de formare pentru personalul didactic și validează, după evaluare, îndeplinirea condiției de formare prin acumularea numărului de credite profesionale transferabile legal prevăzut, inclusiv prin recunoașterea și echivalarea în credite profesionale transferabile, a rezultatelor participării personalului didactic la programe pentru dezvoltare profesională continua și pentru evoluția în cariera didactică;

d) asigură monitorizarea impactului formării cadrelor didactice asupra calității procesului de predare-învățare-evaluare și a progresului școlar al elevilor;

e) organizează activităţi pentru dezvoltare profesională continuă – acţiuni specifice unităţii de învăţământ, lecţii demonstrative, schimburi de experienţă etc.;

f) implementează standardele de formare asociate profilului profesional al cadrelor didactice;

g) consiliază cadrele didactice în procesul de predare-învățare-evaluare, inclusiv în sistem blended learning/online;

h) realizează graficul activităților de practică pedagogică și monitorizează activitatea profesorilor mentori, în cazul în care unitatea de învățământ este școală de aplicație,

i) asigură organizarea și desfășurarea activităților specifice de mentorat didactic pentru cadrele didactice debutante, în vederea susținerii examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar;

j) realizează rapoarte și planuri anuale privind dezvoltarea profesională continuă și evoluția în cariera didactică a personalului didactic încadrat în unitatea de învățământ;

k) orice alte atribuţii decurgând din legislaţia în vigoare şi din regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învățământ.”

Comisiile cu caracter permanent din noul Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar sunt:

  • a) comisia pentru curriculum;
  • b) comisia de evaluare şi asigurare a calităţii;
  • c) comisia de securitate şi sănătate în muncă şi pentru situaţii de urgenţă;
  • d) comisia pentru controlul managerial intern;
  • e) comisia pentru prevenirea şi eliminarea violenţei, a faptelor de corupţie şi discriminării în mediul şcolar şi promovarea interculturalităţii;
  • f) comisia pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică.

Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
DOCUMENT Va fi încheiată o singură medie anuală pe disciplină, potrivit ROFUIP 2022 / Profesorul trebuie să acorde cel puțin 3 note peste numărul alocat de ore săptămânal
Catalogul electronic va putea fi folosit în școlile pilot, dar trebuie tipărit obligatoriu și arhivat – ROFUIP 2022
BREAKING Elevii nu mai pot fi exmatriculați, modificare inclusă în noul Regulament de organizare a școlilor, care va intra în vigoare din 1 septembrie


6 comments
  1. Care sunt criteriile dupa care sunt alesi membrii comisiei?

  2. In locul responsabilului pentru perfectionare, deja existent, apare o comisie!

  3. Să vă gândiți și la o modalitate de recompensare a cadrelor didactice care vor fi încărcate cu inca un pomelnic de atribuții. Nu poți dubla doar atribuțiile (între noi fie vorba, in școală sunt cel puțin vreo 30 de comisii fiecare cu atribuțiile ei), fara sa prevezi și o plată pentru munca suplimentara. Cei care monitorizează meditațiile cadrelor didactice ar face bine să monitorizeze și munca depusa pt toate comisiile astea care se înmulțesc că ciupercile după ploaie. Sau angajați dom’le oameni care să se ocupe de comisii și lăsați oamenii să practice meseria pe care și-au ales-o, că și așa calitatea învățământului e pe butuci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Conferințele „Școala de Bani începe școala” sunt susținute de BCR

VIDEO Ionuț Stanimir, BCR: Vedem pentru prima dată, în cercetările de mentalitate pe care le facem, tineri care spun „prioritatea mea nu este să plec. Părinții mei, așa cum au fost, au dat totul pentru mine. Profesorii mei sunt oameni pe care îi admir foarte tare“

După 30 de ani are loc, vizibil, o schimbare de mentalitate a tinerilor, spune Ionuț Stanimir, de formație sociolog, director de comunicare al Băncii Comerciale Române. La conferința „Școala de…
Vezi articolul

Peste 134.000 de profesori si angajați din Învățământ continuă greva generală / Profesorii din Iași vor protesta în fața Prefecturii și în a zecea zi de grevă, după ce și marți au fost în stradă

Peste 134.000 de angajați din sistemul de Învățământ continuă greva generală, potrivit datelor celor două sindicate din Educație. Cu alte cuvinte, 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru…
Vezi articolul

Profesorii pot participa la „Cea mai mare lecție din lume”, organizată în România de UNICEF, în perioada 17–25 noiembrie, pe tema drepturilor copilului. Planul de lecție poate fi descărcat online și pe baza documentării făcute cadrele didactice pot primi certificat de participare

Profesorii din întreaga țară sunt invitați să participe, alături de elevii lor, la o nouă ediție a activității educaționale „Cea mai mare lecție din lume” – World’s Largest Lesson –…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Tehnologia oferă elevilor o experiență care nu este acoperită de cărți / Directorul Colegiului Național Ferdinand I din Bacău: Elevii trebuie orientați spre ceea ce este eficient în dezvoltarea lor

Dotarea școlilor din România cu tehnologie modernă și prietenoasă pentru elevi și pentru profesori este o necesitate, mai ales că în școală elevii se pregătesc pentru a fi adaptați la…
Vezi articolul