Ședința în care se va decide eliminarea pragului de infectare din procedura de închidere a școlilor este în desfășurare. CNSU va stabili măsuri suplimentare pentru testarea non-invazivă a elevilor

2.475 de vizualizări
Florin Cîțu / Foto: gov.ro
Ședința în care se va decide eliminarea pragului de infectare din procedura de închidere a școlilor este în desfășurare, potrivit unei confirmări a Guvernului. Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) va stabili măsuri suplimentare pentru testarea non-invazivă a elevilor.

În ședința din această seară sunt propuse următoarele măsuri legate de școli, potrivit G4Media.ro:

  • a) permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, indiferent de rata de incidență cumulată cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2;
  • b) stabilirii modalităților de adoptare a deciziilor de suspendare a prezenței fizice la cursuri, a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală;
  • Art.2 – (1) Se propune utilizarea în unitățile de învățământ a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pentru elevi, profesori/învățători educatori, în scopul monitorizări permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul acestora concomitent cu intensificarea acțiunilor de control desfășurate de instituțiile abilitate pentru verificarea respectării normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.
  • (2) Se abilitează Ministerul Sănătății să identifice, prin Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, testele rapide antigen salivare pentru COVID-19 utilizate la nivelul statelor Uniunii Europene și să comunice specificațiile tehnice Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate.

Premierul Florin Cîțu a anunțat, astăzi, că pragul de infectare de 6 la mie pentru închiderea școlilor va fi eliminat de CNSU în această seară, iar decizia rămâne la fiecare școală în funcție de infectări. Florin Cîțu a mai spus că se vor introduce în școli teste pe bază de salivă.

„Reporter: Testele pe bază de salivă nu sunt acreditate de UE. Cum le veți introduce în școli?

Florin Cîţu: Le vom introduce în școli. Vor fi folosite. Este un test rapid care este folosit și în alte țări, înțeleg că și Franța folosește acest test. Nu văd o problemă aici. Va fi introdus…

Reporter: Cât de des? Cum vor fi…?

Florin Cîţu: Aici va fi decizia celor de la Ministerul Sănătății şi Ministerul Educaţiei. Împreună, prin ordin, vor spune cât de des se va face. Era o propunere, înţeleg, de la specialişti, de două ori pe săptămână; eu cred că e prea mult, dar repet, așteptăm ce spun specialiștii. Hotărârea CNSU cu aceste modificări va fi dată în această seară, inclusiv cea pentru eliminarea carantinării pentru șoferii care vin din alte țări și sunt testați sau sunt vaccinați.

Reporter: Ce se întâmplă cu copiii la şcoală? Cum vor fi testaţi, vaccinaţi, se măreşte pragul?

Florin Cîţu: În primul rând, am spus foarte clar că – și asta e decizia CNSU, care va fi aprobată diseară, veți vedea detaliile – pentru școală, se scoate acea legătură cu gradul de incidență. Şi atunci rămâne decizia pentru fiecare școală în parte, în funcție de numărul de persoane, de copii infectați. Detaliile vin prin ordin, de la Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii, împreună, de câte ori trebuie să se testeze și așa mai departe. Haideţi să aşteptăm de la ei.”

Premierul a precizat că, prin decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), care va fi adoptată în această seară, „se scoate legătura cu gradul de incidență” pentru școli.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii, elevii și studenții ar putea să aibă 2 zile libere pentru investigații medicale, potrivit unui proiect adoptat de Senat. Amendă de la 500 de lei și până la 2.500 de lei pentru angajatorii care nu respectă prevederea

Toți profesorii și ceilalți angajați de la stat și de la privat ar putea să aibă dreptul la 2 zile libere într-un an calendaristic pentru efectuarea screening-ului, care nu se…
Vezi articolul

Confuzie creată în rândul directorilor de școli și angajaților aflați în grevă generală, printr-un document trimis de Ministerul Educației care făcea trimiteri și la amenzi / Sindicatele îl demontează punct cu punct: Conține dispoziții contradictorii și creează o presiune nejustificată asupra directorilor

Sindicatele din învățământul preuniversitar demontează un document trimis de Ministerul Educației, care conținea prevederi din legislație care ar avea legătură cu conflictul de muncă. Adresa de la minister a fost…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Director de școală: Nici nu se pune problema în ziua de astăzi să mai cauți pe cineva să vină la plata cu ora. Am avut o tânără colegă care a primit la repartiție 5 ore. Eu, de fapt, din reorganizarea catedrelor, aveam 6 ore și a refuzat a șasea oră în regim de plata cu ora

Liliana Murguleț, director al Școlii Gimnaziale nr. 79 din București, a declarat că „nici nu se pune problema în ziua de astăzi să mai cauți pe cineva să vină la…
Vezi articolul