Șeful Inspectoratului Școlar Botoșani: Încercăm să avem cât mai puțini profesori pensionari sau chiar să nu avem astfel de cadre didactice, să dăm o șansă tinerilor

7.904 vizualizări
Foto: captură Youtube.com/ Botoșani 24
Bogdan Suruciuc, șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, a declarat pentru botosaninews.ro că „încercăm să avem cât mai puțini profesori pensionari sau chiar să nu avem astfel de cadre didactice, să dăm o șansă tinerilor”. Amintim că, în perioada 8-23 ianuarie, profesorii care vor să rămână titulari până la 70 de ani au depus o cerere la secretariatul unității de învățământ, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026.

„Încercăm să avem cât mai puțini profesori pensionari sau chiar să nu avem astfel de cadre didactice, să dăm o șansă tinerilor. Dar, acolo unde nu vor fi cereri și nu vom putea ocupa posturile cu cadre didactice tinere calificate, vom prefera cadrele didactice calificate, chiar dacă sunt pensionare, în detrimentul celor necalificați”, a declarat Bogdan Suruciuc.

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a vorbit, la DC News, despre lipsa de profesori la matematică și științe: „facem apel la colegi pensionari, pentru că nu avem destul de mulți absolvenți care să își dorească să facă asta”. 

În Capitală, din 782 de profesori pensionabili la data de 1 septembrie 2024, 586 de cadre didactice au rămas la catedră în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document cu starea învățământului din Municipiul București. Acest lucru înseamnă că aproape 75% dintre profesorii pensionabili sunt încă titulari.

Ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023:

Art. 229 – „(11) Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare poate fi menținut, la cerere, anual, ca titular în funcția didactică, și peste vârsta standard de pensionare, până la vârsta de 70 de ani. Cererea se soluționează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul unității de învățământ, prin decizie motivată care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Decizia poate fi contestată, în condițiile legii”, conform sursei citate.

Condițiile legale de pensionare

Ordinul nr. 7.495 din 2 decembrie 2024 este cel prin care a fost aprobată Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026.

Potrivit metodologiei de mobilitate, condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2025, sunt:

a) pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 62 de ani şi 5 luni, 33 de ani şi 1 lună stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;

b) pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare. 

Citește și:
Raluca Ivănuș, directoarea Colegiului Național „George Coșbuc” din Capitală: La Fizică am avut 6 ore vacante la începutul anului școlar pe care le-a ocupat o tânără suplinitoare care, după primul modul, a renunțat. Nu găsesc la acest moment un om care să ocupe acele ore
Peste 2.200 de profesori care au depășit vârsta de pensionare au ales să rămână titulari în școli. Creșterea este de cel puțin 33% în ultimii cinci ani – UPDATE
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, apel către guvernanți: Creşte numărul pensionarilor la catedră. Situaţia a fost generată atât de lipsa posturilor titularizabile, cât mai ales de numărul foarte mic al tinerilor care vor să profeseze în învățământ
Din anul școlar 2024-2025, profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani. Ligia Deca pare că nu știe că listele finale ale acestor cadre didactice au fost aprobate de inspectoratele școlare încă din iarnă, conform metodologiei-cadru


8 comments
  1. problema este că avem profile unice,pe meserii pe cale de dispariție…aici poate că ar veni meseriași,maiștri sau tehnicieni,doar că ei nu au studii psihopedagogice și nu mai sunt primiți în sistem până nu și le completează.Ar trebui că aceștia mai întâi fie lăsați să intre sa predea că și calificați,timp in care sa își completeze acele studii psihopedagogice…altfel,e greu de găsit oameni cunoscători de meserie in sistem,dacă vorbim spre exemplu de prelucrarea lemnului.

  2. Titular pe viabilitatea postului, dacă postul este încă viabil, se poate face cerere de prelungire până la 65 ani? Mulțumesc anticipat!

  3. Poate in jud. Botosani, unde nu ai aproape nici o sansa sa gasesti un serviciu corespunzator cu studii superioare, gasesti profesori tineri, dar in zonele dezvoltate ca Bucuresti – Ilfov, Cluj, Timis, Brasov, etc., nu gasesti profesori tineri, mai ales la stiinte exacte, nici sa dai cu tunul. Acolo, esti nevoit sa primesti pensionari si necalificati. Chiar Bucuresti are profesori necalificati si pensionari in numar mare.

  4. nu aș lăsa mai mult de 60 de ani in profesia de profesor/învățător.. este mult prea mult, elevii sunt dificil uneori nu ai cu cine vb și ajungi la exasperare tânăr fiind, dar la 60-65-70 de ani. e inadmisibil.

  5. Mi se pare foarte normal și corect! Așa și trebuie……
    Cunosc un caz din județul Neamț, o tanti care abia a promovat definitivatul în învățământ și nu mai vrea să plece de la școală, că e bine, e cald… nu face nimic pentru că profesional este zero barat….. împotriva tuturor, ea vrea să rămână ……..
    …..așa ceva nu se poate….

    1. Profesori mediocri sunt indiferent de varsta, asa cum sunt angajati mediocri indiferent de varsta in toate domeniile. Cunosti vreun domeniu unde nu exista angajati mediocri?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Surse: Monica Anisie ar urma să fie dată afară de la președinția comisiei pentru învățământ din Senat, cameră decizională pentru legile Educației / Anisie a criticat legile Cîmpeanu, iar acesta s-ar fi plâns în partid că se opune „reformei”

Fostul ministru al Educației, Monica Anisie, senator PNL și președinte al Comisiei pentru Învățământ din camera superioară a Parlamentului României, ar urma să fie înlocuită din funcție. Posibila schimbare a…
Vezi articolul

„Cu cât va crește bugetul cercetării în 2025 pentru a se atinge ținta de 1% din PIB într-un orizont rezonabil”? / Acest buget „ar trebui să fie de minim 3.000.000.000 lei”, pentru o „finanțare cât de cât decentă” în domeniu – scrisoare deschisă a cercetătorului Lucian Pintilie către ministrul Daniel David

„România se află pe ultimul loc în UE în ceea ce privește investițiile publice în cercetare”, cu un buget de 0,13% din PIB pentru acest sector în 2024, iar „în…
Vezi articolul

DOCUMENT Toate școlile trebuie să raporteze Ministerului Educației, până pe 30 decembrie, câți elevi și profesori nu au dispozitive sau internet pentru acces la școala online, câți profesori s-au pensionat de la începutul anului

Câți elevi și profesori nu au dispozitive sau internet pentru acces la școala online, câți profesori s-au pensionat de la începutul anului și câți dintre cei care s-au pensionat lucrează…
Vezi articolul

Profesoara Violeta Dascălu anunță că a revenit în țară, recunoscătoare pentru ajutorul oferit: Mi-ați mai dat o șansă la viață! / Fosta directoare a Școlii Gimnaziale „Ferdinand I” a făcut un apel umanitar în noiembrie 2022 pentru a avea acces la tratament într-o clinică din Turcia

Este un nou început și primul pas spre vindecare, scrie profesoara de Geografie Violeta Dascălu, pe Facebook, într-un mesaj în care anunță că s-a întost acasă după două luni și…
Vezi articolul