Și Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași suspendă cursurile, din cauza noului coronavirus: Între 11 şi 31 martie cursurile se vor desfăşura online

1.199 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Universitatea de Medicina si Farmacie Grigore T. Popa din Iasi
Consiliul de Administraţie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a decis duminică, în contextul măsurilor de limitare a răspândirii noului coronavirus, ca pe 9 şi 10 martie să fie suspendată în totalitate activitatea didactică cu studenţii, iar între 11 şi 31 martie cursurile să se desfăşoare online, transmite Agerpres.
  • Este a treia universitate de medicină care își suspendă cursurile din cauza COVID-19, după Universitatea Carol Davila din București și după ce Universitatea Victor Babeș din Timișoara a a suspendat cursurile la programele de studii cu predare în limbile engleză și franceză încă de pe 24 februarie

„În perioada 9-10 martie 2020 se suspendă, în totalitate, activitatea didactică cu studenţii. În acest interval, Decanatele facultăţilor vor evalua spaţiile necesare pentru relocarea activităţilor didactice din spitale. Începând cu data de 11 martie 2020 până la 31 martie 2020 cursurile la toate facultăţile şi specializările se vor desfăşura on-line, pe platforma de e-learning. Lucrările practice din anii preclinici se vor desfăşura conform orarului deja stabilit. Stagiile clinice se vor desfăşura, sub formă de prezentări de caz (…), în spaţiile de învăţământ ale Universităţii, altele decât cele din clinici, conform orarului care va fi perfectat în zilele de 9 şi 10 martie 2020”, se precizează într-un comunicat al UMF Iaşi transmis AGERPRES.

Decizia vine în aceeași zi în care și Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București a anunțat suspendarea cursurilor.

Amintim că primele universități au luat decizia de a-și suspenda cursurile în urmă cu 2 săptămâni.

Primele universități din România care și-au suspendat cursurile au fost Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, după cum anunța pe 24 februarie 2020 Ministerul Educației, într-un comunicat pentru Edupedu.ro.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca își anunța atunci studenții ca cei care au revenit în țară de mai puțin de 14 zile după o călătorie în nordul Italiei, cu precădere în regiunile Lombardia, Veneto și Emilia Romagna, “trebuie să rămână acasă pentru autoizolare până la 14 zile şi să evite orice contact cu alte persoane”.

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sergiu Jiduc, specialist de mediu cu un master of science la Imperial College London, despre propunerea Ministerului Educației de eliminare a Geografiei din trunchiul comun la clasele a XI-a și a XII-a: Este o șansă ratată și ar avea consecințe pe termen lung, nu doar asupra educației

Specialistul în științele mediului Sergiu Jiduc, i-a adresat o scrisoare ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, consultată de Edupedu.ro, în care critică propunerile pentru planurile-cadru de liceu care presupun și…
Vezi articolul

OFICIAL Fiecare universitate, prin Carta universitară, trebuie să-și stabilească misiunea proprie, cu scopul apropierii de piața muncii și cu impact asupra evaluărilor: universități de educație, de educație și cercetare sau de educație și cercetare avansată / Cele care au deja prevăzută o misiune o pot schimba până la 1 iunie – Ordin

Ordinul ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, pe baza căruia universitățile trebuie să-și stabilească și să-și declare propria misiune, a fost publicat, marți, în Monitorul Oficial. Măsura face parte din…
Vezi articolul

Consiliul Național al Rectorilor declară, printr-o rezoluție, „toleranță zero” față de hărțuire și abuz în mediul universitar și cere tuturor universităților „să identifice și să sancționeze fără întârziere” astfel de comportamente

„Consiliul Național al Rectorilor condamnă cu fermitate orice formă de abatere de la normele de etică și deontologie profesională care ştirbește demnitatea beneficiarilor direcţi ai dreptului la educaţie”, se arată…
Vezi articolul