Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat o schimbare importantă pentru anul școlar viitor, la prezentarea raportului săptămânal: informațiile despre procedurile legate de violența școlară ”să fie incluse în…
Începând cu anul școlar 2025-2026, unitățile de învățământ profesional și tehnic autorizate/acreditate pot școlariza elevi la toate calificările stabilite prin Ordinul privind tipurile de calificări profesionale de nivelurile 3 și…
Până pe 4 aprilie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației și Cercetării centralizarea proiectelor și chestionarelor aplicate în „Școala altfel”, în anul școlar 2024-2025, care s-au desfășurat în consens cu…
„Curriculumul nu poate fi impus de sus, implementat în izolare, ci trebuie dezvoltat continuu, rafinat și asumat de cei care îl pun în practică zilnic în clase”, a declarat Paulo…
Absolvenții învățământului liceal, filiera vocațională, vor susține examenele de certificare după susținerea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat, în perioada 30 iunie – 10 iulie 2025 și fiecare…
Ministerul Educației și Cercetării „va identifica rapid soluții alternative de finanțare”, dacă cele trei campusuri școlare rurale de aproape 30 milioane euro nu vor fi finalizate până pe 30 iunie…
Salariul profesorilor care lucrează cu copii cu cerințe educaționale speciale nu este mai mare, dar le poate aduce punctaj pentru gradațiile de merit sau alte beneficii pentru activitățile din zona…
La începutul anului 2024, Ministerul Educației a lansat un apel pentru construirea a trei campusuri școlare rurale de aproape 30 milioane euro pentru a reduce decalajul educațional major dintre mediul…
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret”, organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar solicită ministrului Educației, în…
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) și Ministerul Educației și Cercetării (MEC) au lansat un ghid practic despre combaterea conținutului ilegal în mediul online, potrivit unui comunicat de presă. Documentul explică…
Înscrierea în clasa pregătitoare 2025 a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august poate fi amânată cu maximum un an, la cererea scrisă a…
Părinții vor putea reînscrie copiii la grădiniță și creșă începând 19 mai, iar înscrierile vor avea loc în perioada 26-30 mai 2025 în Etapa I, conform calendarului publicat în Monitorul…
Evaluarea dezvoltării copilului în vederea înscrierii în clasa pregătitoare 2025 durează 15-20 minute, conform precizărilor Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, CMBRAE. Evaluarea se realizează în perioada 10…
„O problemă actuală a învățământului gimnazial este concentrarea excesivă pe Evaluarea Națională și obținerea unor note cât mai mari, în detrimentul dobândirii competențelor din programele școlare, care sunt, de altfel,…
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat Cererile-tip de înscriere în clasa pregătitoare 2025 pentru Etapa I și Etapa a II-a, recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare și declarația pe…
Calendarul înscrierilor în învățământul primar pentru anul școlar 2025-2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Școlile trebuie să publice criteriile specifice de departajare pe 7 martie, după această dată, modificarea…
„Nu este suficient să avem programe performante cu caracter etic și flexibil, trebuie să fie și aplicabile și aplicate. În același timp, școlile au nevoie de sprijin administrativ, financiar, altfel…
La ora 16 a început ultima dezbatere națională despre planurile-cadru de liceu 2025 are loc în format fizic, astăzi, 4 martie 2025, în Aula Magna a Universității de Vest Timișoara.…
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a încurajat profesorii prezenți la dezbaterea publică despre planurile-cadru de liceu 2025 de la Iași să facă simulări despre cum își imaginează școala prin…
O nouă dezbatere publică dedicată planurilor cadru pentru liceu are loc astăzi, de la ora 16, în Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza”, Iași. La discuții era așteptat…
Regulile pentru verificarea și evaluarea dosarelor depuse în cadrul concursurilor pentru ocuparea posturilor de cercetător și a examenelor pentru acordarea gradelor profesionale de cercetător științific gradul II și gradul I…
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) solicită tuturor inspectoratelor școlare și directorilor de unități de învățământ să examineze regulamentele interne referitoare la prevenirea și sancționarea activităților care afectează desfășurarea orelor de…
Modelul și conținutul-cadru ale Planului de dezvoltare instituțională pentru universitățile care vor prelua în coordonare institutele naționale de cercetare-dezvoltare și pentru organizațiile de cercetare, cu sau fără personalitate juridică, care…
„Pentru mine, cele 8 competențe-cheie înseamnă absolvenți care sunt buni specialiști și cetățeni, iar un bun cetățean înseamnă a fi un român, cetățean european, protector al democrației. Apoi, înseamnă un…
Profilul profesional al consilierului școlar și standarde de calitate pentru consilierea și orientarea în carieră a elevilor, crearea Platformei Naționale de Consiliere și Orientare în Carieră (PNCOC) și extinderea serviciilor…
A doua dezbatere despre planurile-cadru de liceu a avut loc vineri, la ora 16:00 în format fizic, în Aula Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.…
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, ARACIP, va forma timp de 4 ani cel puțin 10.000 de profesori în domeniul asigurării calității în educație si va realiza…
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat lista finală cu cele 10 universități admise pentru finanțare în apelul „Program național de leadership și management educațional”, care vor forma 10.000 de…
„Proiectul de planuri cadru, în esență, nu a schimbat filosofia procesului de învățare. Totul rămâne centrat pe disciplina de învățământ. Elevul nu apare în ecuație, decât prin falsa oportunitate de…
Profesorii itineranți și de sprijin vor fi transferați către centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, CJRAE/CMBRAE de la 1 septembrie 2025, conform…
Ministrul Daniel David i-a propus vicepreședintei Comisei Europene, Roxana Mînzatu, în timpul vizitei acesteia la București, „două idei strategice la nivel european și care ar putea fi asumate de România”.…
Standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea diplomei de doctor, care se vor aplica pentru studenții-doctoranzi înmatriculați începând cu anul universitar 2025-2026, au fost publicate în Monitorul Oficial pe…
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) transmite, pe pagina de Facebook, o sesiune online live de informare despre proiectele de planuri-cadru de liceu 2025, pe care le-a pus în dezbatere publică…
Proiectul planurilor-cadru pentru liceu 2025 nu mai include Matematica în trunchiul comun pentru elevii de la științe sociale, face parte din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, adică este…
Liceenii de la real nu vor mai avea în clasele a XI-a și a XII-a disciplinele Fizică, Chimie și Biologie în trunchiul comun, potrivit proiectului cu planurile-cadru pentru liceu. Documentul…
Proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025 au fost publicate în consultare publică de Ministerul Educației vineri seară, 31 ianuarie. Documentele care conțin propunerile de număr de ore pentru profilul militar…
Ministerul Educației a publicat în dezbatere publică, vineri, 31 ianuarie, noile planuri-cadru pentru liceu. Documentele pentru științe sociale, care conțin propunerile de număr de ore la fiecare disciplină și specializare,…
„Dacă până acum aveam doar clase de intensiv limbă modernă sau informatică, prin flexibilizarea curriculumului de specialitate pot apărea clase cu studiu intensiv pe diferite discipline, ne referim aici la…
Gramatica va fi introdusă la clasele a IX-a și a X-a „în unități de învățare”, la limba română, anunță ministerul Educației și Cercetării (MEC), potrivit proiectului pentru trunchiul comun la…
„Peste jumătate dintre elevi se plâng de faptul că sunt victime ale diverselor forme de violență. Este un număr de neacceptat, mai ales în condițiile în care avem o mulțime…
Educația primește cu 10% mai mulți bani în 2025, anunță ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, într-o postare pe Facebook, citată de Economedia. Asta ar însemna 3,6% din PIB prognozat pentru 2025…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „ar trebui să deschidem școala pentru specialiștii din educație juridică, educație financiară, educație pentru sănătate”, pentru că nu vrea ca „pe…
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a spus că există o mare doză de neîncredere în sistem, pentru că toată lumea vrea să vorbească cu ministrul: „Nimeni nu are încredere…
În domeniul cercetării, dezvoltării și inovării, o evaluare amplă a tuturor unităților din acest sector va începe la mijlocul lunii martie sau cel târziu în luna mai, potrivit ministrului Educației…
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a prezentat direcțiile strategice pentru anul 2025, un scurt raport despre activitatea ministerului. Acesta a răspuns la întrebări pe pagina de Facebook a ministerului,…
Vineri, 10 ianuarie, la ora 14, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David va prezenta prioritățile sale în fruntea ministerului și va face public Raportul privind starea învățământului /cercetării la momentul…
Profesorii din școlile publice din Portugalia au lucrat un total de 13.831 de ore suplimentare în primul trimestru al anului școlar 2024-2025, conform datelor anunțate marți de Ministerul Educației, Științei…
„Sistemul educației-cercetării va primi totuși un buget ușor mai mare decât anul trecut, prin care va funcționa adecvat și vom putea începe să implementăm unele măsuri din Programul de Guvernare”,…
Elisabeth Borne a preluat portofoliul Educației Naționale, Învățământului superior și Cercetării în Franța, devenind al șaselea ministru al acestui domeniu în doar doi ani și jumătate. Fost prim-ministru demis la…
Noul ministru al Educației și Cercetării anunță într-un interviu acordat Edupedu.ro că „până imediat după alegerile prezidențiale” va veni în zona preuniversitară cu „propunerea de indicatori de performanță pentru a…
Daniel David, profesor universitar și rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, este propunerea Partidului Național Liberal (PNL) pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, a anunțat șeful partidului, Ilie…
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, suplimentarea cu 500 a numărului de posturi în unitățile din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021, a anunțat Ministerul Educației. Măsura are drept…
Federația Naţională Sindicală “ALMA MATER” își exprimă îngrijorarea, într-un comunicat de presă emis duminică, în legătură cu eliminarea Ministerului Educației din mecanismul care va gestiona fondurile structurale și de investiții…
Ministerul Educației și Cercetării a lansat, joi, competiția pentru soluții inovatoare care să susțină intervențiile pentru limitarea pandemiei Covid-19 pe teritoriul României. Competiția acoperă șapte teme de cercetare aprobate de…
„Suma alocată de stat finanţării Cercetării astăzi reprezintă 0,17% din PIB”, spune premierul interimar Ludovic Orban, care anunță că Guvernul încearcă să dezvolte un dispozitiv de absorbţie a fondurilor europene…
Hotărârea de guvern pentru organizarea noului Minister al Educației și Cercetării, pusă în dezbatere joi seară, arată o creștere a numărului total de posturi față de precedentele ministere separate în…