Toate fondurile obținute de școli ca venituri proprii trebuie să fie date primăriei, potrivit legislației, semnalează Daniela Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani: Trebuie să ne rugăm apoi de primar să ne dea banii înapoi, iar autoritatea locală hotărăște dacă ni-i dă sau nu, aici suntem pur și simplu la decizia lor

[jp_post_view]
Foto: AVE
„Tot ce adunăm din venituri proprii trebuie să dăm către primărie. Nu rămâne nimic în școală”, a explicat Daniela Orășanu, în cadrul unei dezbateri referitoare la Legea Învățământului Preuniversitar, organizată de Asociația „Ține de noi”. Directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani, județul Iași și câștigătoarea premiului „Directorul anului” a precizat că directorii trebuie să insiste pentru a primi acești bani înapoi de la primării.

„La venituri proprii, de exemplu, există un ordin pe Codul administrativ, din 2020 aprobat, unde [N. red. este specificat că] tot ce adunăm din venituri proprii, trebuie să dăm 100% către autoritatea locală, către primărie. Nu rămâne nimic în școală.”, a spus Daniela Orășanu.

„Problema e că nu-i avem [N. red. banii din venituri proprii], pentru că trebuie să-i dăm prin primărie și, după aia, să ne rugăm de primar să ni-i dea înapoi. Și ajungem doar la proiecte europene cu sponsorizări. Întotdeauna sunt niște discuții acolo, pentru că iarăși e complicat. Nu întotdeauna sponsorizările ne ajută.”, a mai adăugat aceasta.

Potrivit Legii Educației, 198/2023, „învăţământul poate fi susţinut prin burse, stimulente, premii, taxe, donaţii, sponsorizări, surse proprii şi alte surse legale”.

La articolul 142 din lege „unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile de educaţie extraşcolară pot obţine venituri proprii din activităţi specifice în domeniul educaţiei, înfiinţate pe lângă unitatea de învăţământ, conform legii. Înfiinţarea de activităţi finanţate integral din venituri proprii se aprobă prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale, care stabilesc totodată domeniul de activitate, categoriile de venituri ce pot fi încasate şi categoriile de cheltuieli ce pot fi finanţate din veniturile obţinute. Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii se aprobă odată cu bugetul instituţiei publice de care aparţin.

Veniturile proprii ale activităţilor înfiinţate pe lângă unităţile de învăţământ nu diminuează finanţarea de bază, complementară sau specială şi sunt utilizate în scopul pentru care au fost încasate. La sfârşitul anului bugetar, excedentele rezultate din execuţia bugetelor activităţilor finanţate integral din venituri proprii se reportează pentru bugetul anului următor şi vor fi utilizate cu aceeaşi destinaţie”.

În plus, directoarea a tras un semnal de alarmă cu privire la deficitul de profesori din România și a punctat faptul că noua Lege nu rezolvă problema gestionării resurselor umane în sistemul educațional.

„Trebuie discutat faptul că suntem într-un deficit de resurse umane – de profesori de fizică, de profesori de matematică, de profesori de informatică, de ingineri ș.a.m.d. în funcție de fiecare comunitate. Ce facem aici? Legea 198/2023 nu ne ajută în niciun moment, în niciun fel.”, a menționat directoarea.

Ea a explicat că directorii depinde în mare măsură de inspectorat atunci când angajează profesori, dar că inspectoratul cunoaște cu adevărat nevoile școlii sale.

„În momentul ăsta suntem la mâna inspectoratului, pentru că, da, directorul spune că angajează, așa spune legea, dar, de fapt, semnează contractul cu ceea ce trimite inspectoratul. Eu sunt la distanță de 100 km de inspectorat și niciodată inspectoratul nu va ști exact ceea ce am eu nevoie.”

„Fac «balet», să spunem așa, în partea asta de plan de vacantare și oameni de care am nevoie. Eu uneori am oamenii cu specializarea de care au nevoie aici, în local, dar ei nu pot ajunge prin repartizare la inspectorat la Iași, pentru că este acea metodologie de mobilitate a personalului didactic foarte complicată și nu ajută. Deci legea trebuie neapărat cumva corectată și pe partea asta de resurse umane.”, a mai spus Daniela Orășanu.

Redăm explicațiile integrale ale Danielei Orășanu:

Daniela Orășanu: „La venituri proprii, de exemplu, există un ordin pe Codul administrativ, din 2020 aprobat, unde [N. red. este specificat că] tot ce adunăm din venituri proprii, trebuie să dăm 100% către autoritatea locală, către primărie. Nu rămâne nimic în școală. Adică da, să dezvoltăm activități care să încaseze din venituri proprii bani și toți acești bani trebuie predați către autoritatea locală și apoi acea autoritate locală hotărăște dacă ni-i dă înapoi sau nu, aici suntem pur și simplu la decizia lor. Codul administrativ spune clar că școlile dezvoltă activități care să genereze venituri proprii, dar absolut toți acești bani trebuie predați către unitatea administrativ-teritorială. Problema e că nu-i avem, pentru că trebuie să-i dăm prin primărie și, după aia, să ne rugăm de primar să ni-i dea înapoi. Și ajungem doar la proiecte europene. Cu sponsorizări, întotdeauna sunt niște discuții acolo, pentru că iarăși e complicat. Nu întotdeauna sponsorizările ne ajută.

Dincolo de partea asta de resurse financiare, un lucru foarte important e partea de resurse umane și trebuie discutat faptul că suntem într-un deficit de resurse umane – de profesori de fizică, de profesori de matematică, de profesori de informatică, de ingineri ș.a.m.d. în funcție de fiecare comunitate. Ce facem aici? Legea 198/2023 nu ne ajută în niciun moment, în niciun fel.

Și aici există soluții, pot fi discutate. E vorba de comunitate, cumva să ne punem resursele la un loc la nivel de comunitate. În momentul ăsta suntem la mâna inspectoratului, pentru că, da, directorul spune că angajează, așa spune legea, dar, de fapt, semnează contractul cu ceea ce trimite inspectoratul. Eu sunt la distanță de 100 km de inspectorat și niciodată inspectoratul nu va ști exact ceea ce am eu nevoie. Fac „balet”, să spunem așa, în partea asta de plan de vacantare și oameni de care am nevoie. Eu uneori am oamenii cu specializarea de care au nevoie aici, în local, dar ei nu pot ajunge prin repartizare la inspectorat la Iași, pentru că este acea metodologie de mobilitate a personalului didactic foarte complicată și nu ajută. Deci legea trebuie neapărat cumva corectată și pe partea asta de resurse umane”.

Dezbaterea integrală, aici:

https://www.facebook.com/profil.asociatia.tine.de.noi/videos/541563962056375?locale=ro_RO

5 comments
  1. ”Eu uneori am oamenii cu specializarea de care au nevoie aici, în local, dar ei nu pot ajunge prin repartizare la inspectorat la Iași, pentru că este acea metodologie de mobilitate a personalului didactic foarte complicată și nu ajută. ”

    În traducere și adaptare, doamna are niște pile care nu pot să ia concursul cu notă suficient de mare, și și-ar dori foarte mult să le poată angaja direct pe moșia proprie, școala de stat.

    1. e nevasta unui fost inspector AFER ce controla uzina de reparatii vagoane Pașcani , fosta contabila a sindicatului uzinei ,ce patrona colegiul tehnic redevenit după înscăunarea dumneaei ca director , școală profesională , pe care acum îl controleaza cu aplomb.
      vrea ministreasa probabil.

  2. deci duamna asta are un cult al personalității mai mare decât al lui Ceaușescu.
    fara dumneaei , nu se învârte nici pământul.
    inventează succesuri peste succesuri , false competiții , inventează nevoi apoi vine cu soluții salvatoare , seamănă dihonie in colectiv pe care tot ea o mediază .e permanent Intr o competiție cu cineva sau ceva , mereu exista unii care o încurcă in mărețele ei planuri. sub falsa masca de bunicuța binevoitoare zace o persoana avidă de atenție , dependenta de glorie și validare , cinică, dependenta de control și inginerii sociale, răzbunătoare ,lipsită de omenie și .. coloana vertebrala.
    e ceva patologic .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Campanie PNL în școli și grădinițe din Brăila, cu siglă și sloganuri electorale a deputatului Alexandru Popa, candidat la Consiliul Județean / Ministerul Educației avertiza într-o notă că „activitățile politice sunt interzise de lege în școli”

Candidatul PNL la Consiliul Județean Brăila a filmat două clipuri electorale într-o școală și grădiniță. Deputatul Alexandru Popa a fost filmat în grădinița și școala unde a învățat, în comuna…
Vezi articolul

Îngrijorări în privința posturilor scose la concursul de Titularizare 2025. Inspector școlar: S-ar putea să ne trezim că un post care a apărut acum cu 18 ore, după aplicare măsurilor fiscale, să nu mai fie un post întreg. Omul respectiv va avea nevoie de o completare de normă

Francisc Halasz, inspector școlar adjunct din Timiș, a declarat că există îngrijorări în privința posturilor scoase la concursul național de Titularizare 2025. „S-ar putea să ne trezim că un post…
Vezi articolul
Premierul Nicolae Ciucă în ședința de guvern în care l-a prezentat pe „consilierul Ion“, inteligența artificială care va ajuta Executivul / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Consilierul Ion, inteligența artificială care îl va ajuta pe Nicolae Ciucă, acuzat că a „furat“ o imagine dintr-un film al unei școli. Primăria Ciugud: „Știm că vrei să fii cât mai uman, astfel încât, de data aceasta, spunem doar că «a greși e omenește»“ / Ion: „Îmi cer scuze pentru situația creată. Am renunțat la imaginea în cauză și vă promit că am învățat din această experiență”

Consilierul Ion, inteligența artificială prezentată săptămâna aceasta de premierul Nicolae Ciucă drept noul său consilier onorific care va ajuta Executivul să fie ”informat în timp real de problemele și dorințele…
Vezi articolul