Ultimii 12 elevi din Tulcea care nu aveau tablete primite de la școală, vor primi bonuri valorice de 200 de euro ca să își poată cumpăra un calculator / „La ora actuală, toate şcolile au acoperite nevoile în ceea ce priveşte device-urile”, spune inspectoratul școlar județean

93 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Numărul mic al elevilor beneficiari ai programului demarat în anul 2004 se explică atât prin faptul că în timpul crizei sanitare toate şcolile au fost dotate cu echipamente IT pentru elevi, dar şi prin venitul minim redus pe care membrii familiei beneficiarului ar fi trebuit să îl aibă (n. red 250 de lei), scrie Agerpres.
  • Edupedu.ro a publicat recent lista cu cei aproape 2000 de elevi cu venituri familiale de minumum 250 de lei, care primesc ajutor 200 de euro pentru cumpărarea unui calculator.

Doar 12 elevi din judeţul Tulcea vor primi bonuri valorice de câte 200 de euro pentru achiziţia unui calculator prin programul Euro 200, a declarat, pentru Agerpres, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Viorica Pavel.

Elevii care vor primi bonuri valorice pentru achiziţia unui calculator sunt din oraşul Babadag şi din satele Topolog, Făgăraşu Nou, Sfântu Gheorghe, Turda, Dorobanţu, Greci şi Neatârnarea.


Numărul mic al elevilor beneficiari ai programului demarat în anul 2004 se explică atât prin faptul că în timpul crizei sanitare toate şcolile au fost dotate cu echipamente IT pentru elevi, dar şi prin venitul minim redus pe care membrii familiei beneficiarului ar fi trebuit să îl aibă, potrivit inspectorului general.

„Pe de o parte, trebuiau să aibă 250 de lei venitul pe membru de familie, iar în ultima perioadă mai toţi elevii au primit device-uri prin diferite programe iniţiate de Ministerul Educaţiei. Acum, la nivelul ISJ, mai avem circa 200 de tablete pe care le distribuim la cererea unităţilor de învăţământ”, a precizat inspectorul general al ISJ.

„La ora actuală, toate şcolile au acoperite nevoile în ceea ce priveşte device-urile”, a menţionat inspectorul general al ISJ.

În anul 2017, ISJ a înregistrat 111 dosare depuse pentru programul Euro 200.


Citește și: DOCUMENT Lista cu cei aproape 2.000 de elevi care primesc 200 de euro, ajutor financiar, ca să-și cumpere calculatoare, publicată în Monitorul Oficial


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sondaj World Vision România: Unul din 4 copii care a participat la un chestionar a spus că a fost amenințat cu bătaia pe rețelele sociale / Copiii fac provocări (challenge-uri) pe TikTok pentru popularitate şi ca să nu fie respinşi de prietenii lor

Unu din 10 elevi care au răspuns unui chestionar al Fundației World Vision România arată că este jignit, zilnic sau de cel puţin două ori pe săptămână, în mediul online,…
Vezi articolul

Afacerea Informatica lipsă de la BAC-ul propus de Andronescu. Explicația Ministerului Educației: Probele din cadrul diferitelor tipuri de Bacalaureat vor fi definite în metodologii, nu într-o viitoare lege a educației

Ministerul Educației reacționează la scrisoarea profesorilor universitari care au criticat scoaterea informaticii din bacalaureatul anunțat de Ecaterina Andronescu. „Probele din cadrul diferitelor tipuri de Bacalaureat vor fi stabilite în urma…
Vezi articolul