Profesorii care fac naveta sunt puși de statul român să își caute banii în instanță, în condițiile în care Guvernul amână de ani de zile aplicarea propriei legi care ar…
Apel către guvernele din întreaga lume al directorului general al UNESCO, Khaled El-Enany, în mesajul său de Ziua Internațională a Educației 2026, sărbătorită pe 24 ianuarie. Într-un discurs susținut la…
Calendarul de desfășurare a etapei locale a Olimpiadei Naționale de Matematică a fost anunțat sâmbătă, 24 ianuarie, de Societatea de Științe Matematice din România (SSMR). Competiția va avea loc în…
Preşedintele României, Nicuşor Dan, şi-a exprimat speranţa ca educaţia să primească „finanţarea pe care o merită”, după ce statul va fi reformat şi economia ţării va creşte, scrie Agerpres. El…
Președintele Nicușor Dan a avut un scurt mesaj pentru profesori și elevi sâmbătă dimineața, în discursul de la Colegiul Național „Unirea” din Focșani, județul Vrancea, liceu pe care l-a decorat…
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud confirmă într-un răspuns pentru Edupedu.ro că, după expirarea mandatelor obținute prin concurs la 16 ianuarie 2026, doar directorii „solicitați” de inspectorul școlar general au fost numiți…
Premierul Ilie Bolojan spune că până la finalul lunii ianuarie PNL va veni cu un nume de ministru pentru Ministerul Educației și Cercetării, rămas liber după demisia ministrului Daniel David…
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, a transmis un apel ferm către guverne, parteneri și donatori să acționeze pentru reducerea decalajelor din educație, într-un mesaj publicat cu ocazia…
La o lună după demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării, Daniel David revine în spațiul public cu două texte publicate pe blogul personal, ambele datate 20 ianuarie…
Ziua Internațională a Educației este marcată cu o zi mai devreme, pe 23 ianuarie, printr-un eveniment global organizat de UNESCO la sediul său central din Paris, dedicat rolului tinerilor în…
Dezinformarea și informarea greșită reprezintă cel mai mare risc pentru România în următorii doi ani, potrivit Global Risks Report 2026, publicat pe 14 ianuarie de Forumul Economic Mondial (WEF). În…
Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu Biroul Permanent al Consiliului Național al Rectorilor (CNR), la solicitarea reprezentanților universităților, pe tema bugetului educației și cercetării pentru…
Comisia Europeană a impus reguli stricte pentru ca prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, să poată fi plătită din fonduri europene. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene…
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud confirmă, într-un răspuns oficial transmis la solicitarea Edupedu.ro, că procedura de detașare a directorilor și directorilor adjuncți introduce formularea „cadre didactice solicitate”, preluată din metodologia-cadru privind…
Câștigul mediu net din Învățământ a intrat pe scădere anuală în 2025, în timp ce media pe economie continuă să crească, arată datele publicate vineri de INS. În noiembrie 2025,…
Pe 16 ianuarie 2026 expiră mandatele directorilor și directorilor adjuncți de școli care au ocupat funcțiile prin concursul național organizat în 2021 – prima dintre cele trei sesiuni de concurs.…
Întâlnirea de la Guvern, anunțată ca „ședință de lucru pentru analiza situației bugetare” cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării a avut loc joi, până în prânz, potrivit anunțului Guvernului. Nu…
Demisia ministrului Educației și Cercetării, Daniel-Ovidiu David, a fost anunțată public pe 22 decembrie și constatată oficial abia pe 14 ianuarie, după 23 de zile de amânare. Acum, premierul Ilie…
Guvernul a anunțat că joi, până la ora 12, are loc o ședință la Palatul Victoria „pentru analiza situației bugetare, cu participarea Ministerului Educației și Cercetării”. Premierul Ilie Bolojan a…
Curtea de Conturi a României a publicat pe 29 decembrie 2025 un raport de audit de conformitate ad-hoc pentru verificarea aspectelor sesizate în petițiile adresate Curții de Conturi a României…
UPDATE Consilierul de stat Luciana Antoci și-a șters postarea de pe contul de Facebook. (Știrea inițială) România a îndeplinit până acum obiectivele asumate în procesul de aderare la Organizația pentru…
Inspectoratele școlare au început evaluarea directorilor și directorilor adjuncți ale căror contracte de mandat obținute prin concurs expiră la jumătatea lunii ianuarie. Fișele de evaluare publicate de mai multe inspectorate…
Autoritatea Națională pentru Cercetare a anunțat sâmbătă, 10 ianuarie, că cele 18 centre de excelență devin operaționale în cadrul competiției Centre de Excelență (CoEx 2024), parte a Planului Național de…
Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 3009 din 8 ianuarie 2026, obținut de Edupedu.ro, prin care au fost suspendate cursurile cu prezență fizică în 8 și 9 ianuarie în 103…
Ministerul Educației și Cercetării a transformat aproape 600 de locuri de licență pentru anul I în granturi de studiu pentru master și doctorate în universitățile de stat, potrivit Ordinului nr.…
Profesoara de Fizică Măndița Baias, de la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare formulează un set de măsuri concrete pe care le consideră urgente pentru sistemul de educație, în…
Personalul didactic auxiliar va putea fi detașat de acum înainte „în interesul învățământului”, la fel ca profesorii, conform Legii 6/2026, publicată în Monitorul Oficial vineri, 9 ianuarie. În plus, și…
Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai confirmă demisia lect. univ. dr. Andrea Chiș, fostă judecătoare și fostă membră a Consiliului Superior al Magistraturii, care a anunțat public, la finalul anului…
România rămâne în 2024 țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare procent al tinerilor care nu sunt nici la muncă, nici la școală și nici în formare profesională (NEET),…
UPDATE Șase școli sunt închise încă două zile după vacanța de iarnă pentru elevi, conform unui anunț făcut miercuri de Ministerul Educației. Este vorba despre unități de învățământ din județele…
România trebuie să își definească urgent o poziție coerentă în domeniul cercetării și inovării, în contextul negocierilor europene care vor avea loc în 2026 pentru bugetul Uniunii Europene aferent perioadei…
Educația este domeniul în care România se află cel mai departe de obiectivele asumate la nivel european și internațional, potrivit Raportului anual pentru anul 2024 de monitorizare a Planului Național…
Școala începe joi, 8 ianuarie, în toate unitățile de învățământ din România, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, la TVR Info. Oficialul a atras atenția asupra…
Calendarul mobilității personalului didactic pentru anul școlar 2026–2027 începe pe 9 ianuarie, când are loc constituirea comisiei de mobilitate la nivelul inspectoratului școlar județean și la nivelul școlilor. Profesorii care…
Prima de carieră didactică aferentă anului 2025 ar trebui să fie plătită profesorilor la începutul anului 2026, potrivit declarațiilor făcute la începutul lunii noiembrie a anului trecut de către ministrul…
Elevii înscriși în programul „Școală după școală” din unitățile de învățământ din Sectorul 3 nu vor mai primi mâncare începând cu anul 2026, potrivit unui anunț făcut de Primăria Sectorului…
Concursul național de titularizare din 2026 este blocat prin Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din sectorul public pe…
Alocația de stat pentru copii este înghețată și în anul 2026, pentru al doilea an consecutiv, deși legea prevede explicit indexarea anuală automată cu rata medie a inflației. După ce…
Vacanța de iarnă 2025-2026 se încheie pe 7 ianuarie, iar joi, 8 ianuarie este prima zi de școală din Modulul 3, potrivit structurii anului școlar 2025-2026. Vacanța de iarnă are 18…
Fosta judecătoare și fostă membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Andrea Chiș a anunțat, într-o postare publicată pe Facebook, că a demisionat de la Facultatea de Drept a Universității…
Un studiu publicat în iulie 2025 în jurnalul european Digital Pedagogy de către cercetătorii români Ciprian Fartușnic, Rareș Fartușnic și Olimpius Istrate analizează peste 500 de lucrări internaționale despre utilizarea…
Autorii programei de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a au semnat, la începutul procesului de elaborare, o declarație pe proprie răspundere prin care s-au angajat că nu vor…
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a reacționat pe Facebook după articolul publicat de Edupedu.ro, în care se arată că acesta a trecut în CV o funcție academică – lector…
Demisia ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, anunțată public în 22 decembrie, nu a fost anunțată de Guvern, care până acum pare că refuză să parcurgă procedurile legale obligatorii de…
Directorii de școli, licee și grădinițe, în calitate de ordonatori terțiari de credite, trebuie să respecte un calendar strict pentru efectuarea plăților prin Trezoreria Statului la finalul anului 2025. Ministerul…
Ministrul demisionar al Educației, Daniel David, susține în bilanțul său de mandat depus la demisia din funcție, numit CaleaQX că a „inițiat regândirea formării” profesorilor pentru nivelul antepreșcolar, preșcolar și…
După demisia ministrului Daniel David, bilanțul public pe care acesta îl face mandatului său ocolește complet una dintre cele mai mari schimbări produse în sistemul de educație în 2025: reducerea…
Nu au existat criterii explicite privind competențele în design curricular sau elaborarea de programe școlare pentru numirea în grupurile de lucru pentru porgramele școlare de liceu a noilor membri, în…
Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 23 decembrie, forma revizuită a programelor școlare de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, documente rezultate în urma procesului de consultare…
Guvernul a pus în transparență publică ordonanța de urgență cunoscută drept „OUG trenuleț” pentru anul 2026, prezentată de Ministerul Finanțelor ca un pachet de măsuri fiscal-bugetare și de relansare economică.…
După un an de ministeriat, Daniel David și-a prezentat demisia premierului Bolojan. A fost numit în guvernul Ciolacu 2 pe 23 decembrie 2024 – a ieșit din guvernul Bolojan pe…
Majoritatea sistemelor educaționale europene au introdus deja reguli explicite privind utilizarea inteligenței artificiale în școli, arată un raport European Schoolnet publicat în decembrie 2025. România nu a participat la acest…
România se află printre statele Uniunii Europene cu cele mai scăzute rate de angajare ale proaspeților absolvenți, un indicator care semnalează probleme structurale în corelarea dintre sistemul de educație și…
Profesorul de filosofie Lucian Maier avertizează într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook că, în aceste zile, în învățământ se pregătește „o nouă etapă a concedierilor mascate”, odată cu…
Desemnarea Oanei Fotache-Dubălaru în calitatea de coordonator științific al grupului de lucru pentru elaborarea programei de Limba și literatura română pentru liceu a fost făcută pe baza „reprezentativității instituționale”, a…
Tribunalul Ialomița stabilește explicit, într-un dosar privind decontarea navetei profesorilor, că primăriile nu pot fi obligate să plătească transportul cadrelor didactice în perioada în care Guvernul a prorogat aplicarea prevederilor…