DOCUMENT Motivele invocate în instanță de Ministerul Educației în apărarea ordinului pentru decontarea transportului elevilor, după ce asociațiile de elevi au cerut anularea acestuia

9.013 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Motivele invocate de Ministerul Educației în instanță pentru ca aceasta să nu suspende Ordinul privind decontarea cheltuielilor de transport, au fost sintetizate în întâmpinarea făcută de instituție, în procesul cu Asociația Elevilor din Vâlcea, document obținut de Edupedu.ro. Unul dintre motive se referă la situația ipotetică în care un operator de transport solicită „1.500 de lei pentru un km parcurs de către elev către școala unde este arondat”. Răspunsul dat de instituție este că nu poate fi decontată o sumă „exagerată și disproporționată”.

Potrivit Ministerului Educației, Ordinul protejează interesul elevilor, „nu interesul privat” al firmelor de transport. De asemenea, Ordinul „a avut în vedere reglementarea unei situații specifice, respectiv a elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu și nu în interesul unor operatori economici”.

  • Acest ordin nu privește gratuitatea transportului elevilor din învățământul preuniversitar, ci modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport a elevilor, care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, după cum se mai arată în întâmpinarea făcută de Ministerul Educației.

Instituția notează în documentul înaintat instanței faptul că acesta a fost în dezbatere publică cu o zi înainte de publicarea în Monitorul Oficial, și au participat „reprezentanți ai Federației Sindicatelor din Învățământ, Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Asociației Elevilor, Consiliul Național al Elevilor și Federației Operatorilor Români de Transport”.

Documentul poate fi consultat și descărcat mai jos:

Astfel, este specificat că Ministerul Educației „nu poate încuraja decontarea unor sume de bani destinate transportului de elevi după dorința unor transportatori care, în loc să vină în sprijinul elevilor, aleg să îi folosească ca monedă de schimb în favoarea unor prețuri stabilite după bunul lor plac”.

Ministerul Educației este de părere că nu sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea ordinului referitoare la:

  • Existența unui caz bine justificat;
  • Iminentă producerii unei pagube.

Ministerul consideră că nu este un caz justificat și că iminenta producerii unei pagube este „o condiție inexistentă în cazul de față”.

În invocarea de motive se mai arată că „transportul local județean și alte categorii de transport nu intră în sfera de atribuții ale Ministerului Educației (…)”.

Informații de background

Metodologia pentru decontarea navetei școlare a fost publicată, pe 21 iulie, în Monitorul Oficial, după ce o organizație a elevilor a depus o plângere penală împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, în legătură cu nepublicarea normelor de aplicare a Ordonanței 50/2021 privind decontarea cheltuielilor de transport.

Potrivit “Ordinului privind aprobarea Metodologiei de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu”, suma maximă aprobată pentru decontarea navetei la nivel de județ este de 171 de lei pe lună – sumă care se aplică pentru cea mai mare distanță, anume de 50 de kilometri. 

  • Elevii pot solicita, la unitatea de învățământ, acordarea sumei în avans, în cuantumul aprobat pentru cheltuielile de transport pentru o lună.

Potrivit bzi.ro, transportatorii din Iași sunt nemulțumiți de ordonanța Guvernului prin care prețurile abonamentelor pentru elevi sunt plafonate. „Elevii trebuie să cumpere abonamentele și să aștepte, nu se știe când vor fi decontate. Decontarea ar urma să se facă de unitățile de învățământ. Totodată, transportatorii trebuie să aplice tarife mult mai mici, cam de trei ori mai mici ca până acum. Operatorii nu pot identifica elevii care beneficiază de aceste abonamente. Plafonarea asta de trei ori mai mică va crea multe probleme. Cine plătește diferența de preț operatorilor de transport?”, a precizat avocatul Florin Bocai, reprezentantul unei firme de transport.

Foto: © Oleg DudkoDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. In 2016 citeam stirea asta pe bloomberg.com: Japonia tine o statie de tren deschisa si face doua curse pe zi pentru ca un elev dintr-o localitate izolata sa ajunga zilnic la scoala si sa se intoarca acasa. Statia a ramas deschisa pana cand eleva a absolvit liceul.

    https://www.bloomberg.com/news/articles/2016-01-08/japan-keeps-the-defunct-kyu-shirataki-train-station-open-for-just-one-high-school-girl

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

GHID Răspunsurile Ministerului Educației la cele mai frecvente întrebări despre înscrierea la creșă/grădiniță sau ludotecă 2024 / În perioada înscrierilor, părinții pot suna la un tel verde pus la dispoziție de fiecare inspectorat școlar

Ministerul Educației a publicat pe site răspunsuri la cele mai frecvente întrebări ale părinților privind înscrierea copiilor la creșă, grădiniță, ludoteci în 2024. Care sunt actele necesare, cum se alege…
Vezi articolul

Protest la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anunțat pentru joi, 9 octombrie, față de mutarea unor ore ale Facultății de Matematică într-un sediu din marginea orașului, cu condiții neadecvate / Alianța națională a organizațiilor studențești se declară solidară cu studenții afectați

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că se va alătura joi, 9 octombrie unui protest ce va avea loc în fața clădirii centrale a Universității Babeș-Bolyai (UBB)…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată în privința concediului de îngrijitor, conform prevederilor din noul contract colectiv de muncă pentru Învățământ 2025

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document ajuns în școli. Este vorba profesorii care beneficiază de concediul de îngrijitor, conform prevederilor noului contract colectiv…
Vezi articolul